15.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialDezastrele furtunii care n-a fost | OPINIE

Dezastrele furtunii care n-a fost | OPINIE

Că n-a fost furtuna închipuită la televizor de niște minți bolnave ne-am dat seama cu toții. Că tot haosul nu a fost provocat de un mesaj pe care nu l-a citit mai nimeni, iarăși, este evident. Că, atunci când închizi școlile de la 17 pentru o furtună anunțată după 20, n-ai cum să nu provoci panică, este ceva atât de logic încât nu prea avem ce dezbate.

Dar că a murit totuși un om după ce un copac s-a prăbușit peste el, cu toate avertismentele și măsurile anunțate, asta da, e de analizat. La fel cum trebuie să vorbim despre dezastrul aplicației pentru avertizarea în caz de dezastre.

În București, la fel ca în multe alte orașe din țară, sunt mulți copaci bătrâni, aparent sănătoși, care la fiecare suflare mai puternică de vânt se rup, ucigând oameni și distrugând mașini sau case. De mai multă vreme există aparate care pot determina structura interioară a unui arbore și, evident, dacă acesta reprezintă un pericol, sau nu, în caz de furtună. Sunt așa-numitele tomografe sonice pentru arbori. S-a discutat chiar și la Primărie despre achiziționarea unor astfel de aparate, dar nu s-a mai auzit nimic. Probabil cei cu aparatele n-aveau „recomandare“ de partid. De-atunci au mai căzut copaci, au mai fost răniți oameni, au mai fost distruse mașini. Și este sigur că toate acestea nu s-au întâmplat din cauza vreunei ONG.

Strada pe care locuiesc este plină de tei bătrâni, foarte frumoși, de altfel. Din păcate, câțiva dintre ei sunt pur și simplu mâncați pe dinăuntru. În zonă, au fost chiar câțiva care s-au rupt în timpul unor furtuni. Știu de la vecini cât de greu le-a fost să obțină toate aprobările pentru ca arborii periculoși să poată fi tăiați. În locul lor au plantat, tot vecinii respectivi, alți copaci. Asta după ce s-au luptat să scoată rădăcinile, pentru că băieții cu drujba trimiși de primărie taie copacul la vreo 40 cm de sol și pleacă. A revenit într-adevăr o echipă, după vreo doi ani, să scoată rădăcinile și apoi, după alți doi ani, alta care să planteze un alt arbore. Dar oamenii făcuseră deja asta din banii lor, pentru că într-adevăr își doreau un copac în fața casei, dar unul sănătos. Și nu, n-a fost nicio organizație nici să protesteze la tăiere și nici să ajute la plantare. Dar nu-i nimic, așteptăm să numărăm pagubele la următoarea furtună care va veni pe bune și, probabil, neanunțată de faimosul sistem de avertizare al lui Arafat.

Cu vreo două zile înainte de furtuna care n-a venit, stăpânul situațiilor de urgență explica esența sistemului său de avertizare: „Cu certitudine, am făcut toate promovările care s-au putut, iar acum sunt 200 de mii de oameni care au descărcat aplicația. Avertizare înseamnă «fă ceva și adăpostește-te»“. Doar că sistemul a crăpat exact când era nevoie. Sau poate că a simțit manevra și, elegant, s-a oprit singur ca să nu spună vreo prostie.

„Ooooops. Avem nişte probleme cu transmiterea informaţiei, dar ne revenim curând“ – acesta a fost mesajul primit de utilizatorii aplicaţiei DSU versiunea 2.0, finanțată de Fundația SMURD.

Și totuși, trăim într-o perioadă în care fenomenele climatice extreme sunt tot mai prezente, iar producerea unui cutremur puternic nu este doar o vorbă în vânt.

Doar mințile cu adevărat înguste pot ignora aceste situații de fapt dezastruoase.

Cele mai citite

Analiza măsurilor Guvernului PSD: Dovada că acestea au dus la creșterea cifrei de afaceri din industrie

În ultimele luni, cifra de afaceri din industrie a României a cunoscut o creștere semnificativă, iar acest lucru nu poate fi neglijat. Datele furnizate...

Josep Borrell insistă pentru ca țările UE să ajute Ucraina cu sisteme antirachetă

Ţările Uniunii Europene trebuie să îşi trimită sistemele antirachetă pentru a consolida apărarea antiaeriană a Ucrainei, ale cărei oraşe sunt supuse atacurilor Rusiei, a...

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă