4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFelix Steiner: Terorismul ca normalitate? După atentatul de la Manchester, Europa apelează...

Felix Steiner: Terorismul ca normalitate? După atentatul de la Manchester, Europa apelează la ritualurile binecunoscute pentru a-și ascunde neputința| COMENTARIU DW

După atentatul de la Manchester, Europa apelează la ritualurile binecunoscute pentru a-și ascunde neputința. Politicienii ar avea însă și alte opțiuni mai pragmatice, comentează Felix Steiner, pentru Deutsche Welle.

Steiner începe comentariul întrebându-se „cât de bolnav trebuie să fie cineva care își alege în mod conștient” să atace copii și tineri, la un concert.

„Alegerea locului a fost deosebit de perfidă: concertul unei vedete îndrăgite de adolescenți. Printre victime se numără mulți copii și tineri. Când ne amintim de propria adolescență sau dacă avem copii de vârsta adolescenței, știm cu cât entuziasm este așteptată o seară specială de acest fel. Cât de încântați sunt tinerii când se întorc acasă după un concert al vedetei preferate! Dar cei din Manchester au ajuns direct în brațele unei bestii ucigașe… Niciun fel de teroare din lume nu se poate justifica. Dar cât de bolnav trebuie să fie cineva care își alege în mod conștient astfel de victime?”, scrie el.

Felix Steiner continuă că viața în Europa continuă, după atentat, de parcă nu s-a întâmplat nimic.

„După atentat, viața pare să continue în Europa de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic: Oamenii vor merge mai departe la concerte, în mall-uri, la meciuri de fotbal sau la Zilele Bisericii care se desfășoară în această săptămână în Germania. Poate se vor simți neliniștiți, dar vor merge în continuare la astfel de evenimente: pentru că au ajuns, deja demult, să accepte pericolul terorist ca pe o normalitate. Extrema dreaptă va considera că această atitudine e un semn de slăbiciune și va vorbi în continuare despre o expulzare a tuturor musulmanilor din Europa. Iar toți ceilalți vor spune că atitudinea calmă reflectă tăria cetățenilor bătrânului continent, fiindcă nu avem voie să ne lăsăm intimidați și învinși de terorism. Cu toate acestea, politicienii au datoria – și posibilitatea – să schimbe ceva: de pildă, să supravegheze și să interzică, dacă e necesar, toate lăcașurile de cult în care s-au radicalizat teroriștii. În toată Europa există locuri de acest fel. Sau să urmeze exemplul pragmatic al lui Donald Trump la Riad: în jur de 50 de șefi de stat din diverse țări predominant musulmane – în frunte cu regele Arabiei Saudite – au semnat un contract prin care se angajează că vor opri finanțarea directă sau indirectă a "Statului Islamic" din țările lor. Poate că acest contract nu va avea niciun efect asupra prevenirii atentatelor teroriste din orașele europene – rămâne de văzut ce va aduce viitorul. Dar e o opțiune mai rațională decăt să nu faci nimic sau să bombardezi în mod stupid orașe din Orientul Apropiat”.

Citiți comentariul integral aici.

Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă