10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCulise: De ce a fost schimbat Radu Ghețea de la conducerea CEC...

Culise: De ce a fost schimbat Radu Ghețea de la conducerea CEC Bank

După un mandat de 10 ani în fruntea CEC Bank, Radu Grațian Ghețea a fost dat jos de la conducerea băncii publice. Locul său este foarte vânat, fiindcă este cel mai bine plătit angajat de stat din România.

Înlăturarea lui Mișu Negrițoiu de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în luna mai a acestui an, este urmată de o altă schimbare importantă. Astfel, Radu Graţian Gheţea a fost înlocuit de la conducerea CEC Bank cu Dan Sandu, fostul vicepreşedinte al Volsk­bank. Decizia a fost luată vineri de Adunarea Generală a Acționarilor, conform informațiilor apărute în presă pe surse.

Acesta din urmă a declarat pentru Mediafax că a fost contactat de reprezentanţii Ministerului Finanţelor, dar că aşteaptă „hârtiile”. „Sunt plecat din ţară cu treabă şi mă întorc săptămâna viitoare. Nu vreau să comentez nimic. Presupun că nu este o ştire falsă numirea mea. Am vorbit cu reprezentanţii acţionarului unic, dar când o să vedem hârtiile putem vorbi”, a declarat Dan Sandu, conform sursei citate. De asemenea,reprezen­tanţii Ministerului Finanţelor, care reprezintă statul în calitate de acţionar unic al CEC Bank, nu au putut fi contactaţi pentru a confirma informaţia.

Cine e înlocuitorul

Ultima informație publică despre Dan Sandu, potrivit datelor de pe contul său de pe Linkedin, este că a fost membru în conducerea Volks­bank între martie 2014 și aprilie 2015, când rețeaua a fost preluată de Banca Transilvania.  Anterior, Dan Sandu a fost director general al Nextebank (ianuarie 2010 – martie 2014), director general adjunct al Millennium Bank (octombrie 2006 – noiembrie 2009), membru în board-ul Citibank (octombrie 1995 – octombrie 2006).

Pe lângă schimbarea lui Ghețea, o altă decizie luată vineri a fost prelungirea mandatului actualilor membri ai Consiliului de Administrație cu o lună, interval în care înlocuitorii acestora să obțină avizul pentru ocuparea posturilor, potrivit unor surse citate de Profit.ro. Ghețea nu va mai fi nici președinte al Consiliului de Administrație, nici simplu membru.

Coaliția PSD-ALDE aflată la guvernare a avut grijă să scoată CEC Bank și Eximbank de sub reglementările OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă. Astfel, schimbări la cele două entități se vor face la propunerea acționarilor (Ministerului Finanțelor) în AGA, fiind nevoie și de aprobarea BNR.

„Greii” de la stat

Radu Ghețea este președinte al CEC din 2007, după ce anterior a fost președinte al Consiliului de Administrație al Alpha Bank. Acesta a avut un salariu de invidiat la banca de stat, fiind cel mai bine plătit angajat al statului și unul dintre cel mai bine plătiți manageri din economie. Conform informațiilor apărute în presă, el încasa de la CEC Bank un salariu de peste 100.000 de lei pe lună, la care se adaugă o pensie de 13.800 lei. Datele publicate de ZF arată că Radu Graţian Gheţea a primit anul trecut venituri de 103.460 lei (echivalente a 23.000 de euro) net pe lună din funcţia de preşedinte-director general al CEC, adică un venit anual net de 1,24 milioane lei. Comparativ, Mugur Isărescu a încasat în 2016, din funcţia de guvernator al BNR, un salariu anual de 1,012 milioane de lei. În plus, Ghețea a mai câștigat câte aproximativ 2.500 de euro net pe lună din funcţiile deţinute la Biroul de Credit (ca membru în Consiliul de Administraţie), la Transfond (ca vice­preşedinte al Consiliului de Administraţie) şi la Universitatea Româno-Americană (unde este profesor). CEC Bank s-a aflat anul trecut pe poziţia a şasea în topul băncilor locale după active (în valoare totală de 28,2 miliarde lei), cu o cotă de piaţă de 7,2%. Numele său a intrat în scandal după ce i-a aprobat Ioanei Băsescu, fiica președintelui României, Traian Băsescu, un credit de un milion de euro, în 2013.

Comparativ, Traian Halalai a obţinut anul trecut din funcţia de preşedinte executiv al băncii de stat Eximbank venituri în valoare netă de 92.245 lei pe lună, adică aproximativ 20.500 de euro, în timp ce Mișu Negrițoiu, care a fost președinte până în mai anul acesta al ASF, a încasat un venit lunar de 70.570 lei net (15.700 euro), conform datelor din declaraţiile de avere. În locul lui Negrițoiu a fost numit Leonardo Badea, deputat PSD de Dâmbovița la data nominalizării.    

Cele mai citite

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
00:03:41

Fără încetare de foc în Gaza unde războiul a ajuns la Ziua 200

Războiul dintre Israel și Hamasul palestinian a intrat marți în cea de-a 200-a zi fără niciun semn de repaus, în ciuda apelurilor urgente pentru...

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....
Ultima oră
Pe aceeași temă