14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalA murit cântăreaţa Denisa Răducu, la numai 27 de ani

A murit cântăreaţa Denisa Răducu, la numai 27 de ani

Cântăreaţa Denisa Emilia Răducu a murit, duminică dimineaţă, la vârsta de 27 de ani, a declarat dr. Alis Grasu, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti- Ilfov, citată de Mediafax.

Alis Grasu a declarat că la domiciliul căntăreţei a fost chemată ambulanţa în jurul orei 04.00, pacienta fiind găsită în stop cardio-respirator.

Prima ambulanţă a ajuns la aproximativ cinci minute de la efectuarea apelului, la solicitare răspunzând două ambulanţe, însă manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, potrivit sursei citate.

Cântăreaţa Minodora Mihon a transmis pe contul său oficial de Facebook un mesaj de condoleanţe pentru familia Denisei Răducu.„Ce gol imens şi ce tristeţe am în suflet… Să te odhneşti în pace… Sincere condoleanţe familiei”, a scris aceasta.

Potrivit unor informaţii, Denisa Răducu ar fi fost diagnosticată cu carcinom hepatocelular.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă