Unul dintre cei mai importanți dirijori care participă la Festivalul „George Enescu“: „M-am uitat pe programul ediției de anul acesta și este impresionant“ | INTERVIU

de Razvan Chiruta , 21 august 2017 - stire actualizata la ora 14:05, 21 august 2017
Unul dintre cei mai importanți dirijori care participă la Festivalul „George Enescu“: „M-am uitat pe programul ediției de anul acesta și este impresionant“ | INTERVIU

Lawrence Foster este foarte apropiat de România și de opera lui George Enescu. Părinții săi au emigrat din Iași, în anii 1930, iar dirijorul a revenit pentru prima dată în țara familiei sale în 1967. În 1998, a fost director artistic al Festivalului „George Enescu“. Dirijorul a povestit, într-un interviu pentru „România liberă“, cum a descoperit muzica, cine i-au fost profesorii și maeștrii care i-au influențat cariera și care a fost contribuția sa la dezvoltarea Festivalului „George Enescu”.


„România liberă“: V-ați apropiat inițial de muzică mai mult ca o obligație, pentru că mama dumneavoastră, de origine română, a dorit să cântați la pian. Cum ați trecut de la chinul de a învăța la plăcerea muzicii?

Lawrence Foster: Chin e prea mult spus. Era doar ceva ce trebuia să fac, de care nu îmi păsa. Am început să cânt la pian la vârsta de 6 ani. Apoi, când aveam 11 ani, am fost influențat de un prieten din școală, care iubea muzica clasică. Era mai mare decât mine, avea 16 ani, iar la acea vârstă diferența asta contează foarte mult, așa că am descoperit că muzica e chiar minunată. Apoi, am mers la primul concert de orchestră, când aveam cam 12 ani, și am fost copleșit de sunetul acelei orchestre, al Filarmonicii din Los Angeles, și mi-am dat seama că asta vreau să fac.

Deci nu a fost până la capăt o obligație?

Nu. Nu poți obliga pe cineva să îi placă un lucru, îl poți doar obliga să îl facă.

Mama dumneavoastră avea o pasiune pentru muzică?

Mama mea avea, din familia sa românească, această idee că un tânăr trebuie să învețe să cânte la un instrument, era mai mult o formalitate, un aspect necesar al bunei educații a unui tânăr.

În momentul când v-ați apropiat de muzică, în anii ’50-’60, Los Angeles era un centru muzical important.  Cum a contribuit acest lucru în evoluția dumneavoastră ca dirijor?

Foarte mult. Aveai în Los Angeles pe unii dintre cei mai buni muzicieni din lume. Am putea face un interviu de 24 de ore numai despre numele care erau în Los Angeles atunci și cât de interesant era. Mai întâi, erau foarte mulți imigranți, oameni care au venit mai ales din Germania nazistă pentru a-și găsi de lucru în studiouri, compozitori sau artiști. Apoi, erau deja numeroși artiști cunoscuți în Los Angeles, precum Jascha Heifetz, Gregor Piatigorsky, Bruno Walter, ca să îi numesc pe cei mai mari. Dar mai erau mulți alții, inclusiv profesorul meu, Fritz Zweig, care fusese directorul Operei Germane din Praga înainte să vină în SUA. Mai erau Igor Stravinski acolo și Arnold Schönberg. Era uimitor. La aceștia se adăugau compozitorii de la Hollywood, cei care compuneau muzică de film, printre care Franz Waxman, Miklós Rózsa sau Eric Korngold.

Totuși, Los Angeles, în acele vremuri, nu era un centru muzical foarte prietenos cu publicul, viața culturală era limitată, nu era la fel de vibrantă ca astăzi. Sigur, aveau loc concerte și spectacole de teatru, dar erau dezbinate, nu era un centru în oraș. Un mare scriitor, H.L. Mencken, chiar a afirmat că Los Angeles este format din zece sate în căutarea unui oraș.

De altfel, încă din tinerețe ați avut norocul să stați în preajma sau să lucrați cu mari nume ale scenei. Și nu numai din Los Angeles. Ați povestit că celebrul dirijor Karl Böhm a avut, de asemenea, o contribuție concretă la educația dumneavoastră muzicală. Iar o parte din această contribuție v-a lăsat-o, la propriu, cu un camion. Despre ce era vorba?

Pe Karl Böhm l-am cunoscut în Germania, pe când eram director muzical la Deutsche Oper am Rhein, care servește Duisberg și Düsseldorf. Când a murit, a venit la mine un camion cu întreaga sa bibliotecă de partituri. Dar această întâmplare are și un sens figurat, pe care l-am înțeles abia mai târziu. Karl Böhm era un nazist în sensul clar al cuvântului. A fost foarte trist să aflu asta, pentru că el s-a comportat cu mine foarte bine, a aranjat să îmi fac debutul german la Opera din Stuttgart. În Germania exista un program care a durat 50 de ani după război, numit Wiedergutmachung („Să facem din nou bine”), un program de ajutor financiar și prin care persoanele de origine evreiască erau invitate în Germania sau erau ajutate în alte țări, cu bani. Cumva, pentru domnul Böhm, eu am fost un Wiedergutmachung. M-a tratat minunat, mi-a lăsat biblioteca sa, am învățat foarte mult de la el. Așa încât am sentimente amestecate cu privire la acest om.

Ați declarat, într-un interviu dat presei românești în 1998, un lucru care probabil i-a uimit pe mulți români: „Maestrul care a avut cel mai nociv efect asupra tuturor a fost Celibidache”. De ce ați spus asta?

Sergiu Celibidache a fost unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii, dar personalitatea sa a fost atât de puternică încât niciunul dintre studenții săi – și a avut mulți studenți – nu a avut posibilitatea să își dezvolte propria personalitate. Toți au fost suprimați, cumva, de puterea lui Celibidache și de influența sa, așa încât au devenit cu toții, la rândul lor, niște mici Celibidache. Prin contrast, unul dintre cei mai faimoși profesori a fost Hans Swarowsky, un dirijor alt-fel mediocru. Dar a fost un mare profesor și printre cei mai celebri dintre studenții săi se numără Zubin Mehta și Claudio Abbado. Un mare profesor știe să îl lase pe elevul său să își dezvolte personalitatea.

Drumul dumneavoastră s-a tot întretăiat cu România. Ați ajuns pentru prima dată aici în 1967, cu Filarmonica din Los Angeles. Cum ați perceput atunci țara aflată în plin comunism?

Eram pregătit pentru asta, așa încât m-am concentrat să o văd și să îi simt aerul, să îi învăț limba, pentru că nu o vorbeam mai deloc, în ciuda originii mele românești. A fost foarte emoționant să cunosc țara familiei mele. A fost o vizită foarte personală. Am mers în mai multe orașe, apoi la Iași, unde am văzut casa pe care a construit-o tatăl meu, aflată pe strada care acum se numește Lascăr Catargiu, dar care la momentul vizitei mele se numea Karl Marx. Casa a devenit sediul Radio Iași, radioul public.

Cum vi s-a părut viața artistică din România în acele vremuri?

Viața artistică era fantastică, în multe feluri, pentru că România avea artiști excepționali și atunci încă se aflau în țară majoritatea dintre ei. Incredibilă mi s-a părut calitatea orchestrelor românești. Dar acest lucru l-am aflat în 1969, când am revenit pentru primul meu turneu. De fapt, în 1967 am stat doar în București, și abia doi ani mai târziu am mers prin țară în călătoria de care vorbeam mai devreme. Atunci am fost în patru orașe, printre care Iași și Arad, unde am cunoscut-o pe nevasta mea, Angela.

În 1998, ați fost director artistic al celei de-a XIV-a ediṭii a Festivalului Internaṭional „George Enescu”, ce aniversa atunci 40 de ani de existență.

Ion Caramitru m-a adus atunci în România, cu sprijinul lui Dan Grigore. Când am preluat conducerea festivalului, am decis să iau mai multe măsuri pentru a-l schimba, pentru a-l face să arate cât mai nou și cât mai românesc. În primul rând, am spus că acesta nu trebuie să fie doar un eveniment al Bucureștiului, ci trebuie să devină unul interna-țional. Am extins festivalul, încă de atunci, să cuprindă și alte orașe din România. Sunt bucuros să văd că multe dintre inovațiile pe care le-am făcut atunci, împreună cu directorul general Mihai Constantinescu, s-au păstrat până în ziua de azi.

Am pornit un program despre care toți au spus la vremea respectivă că e o nebunie, că eu sunt nebun. S-a numit „Bach la miezul nopții”. Ideea mea a fost că un maraton de muzică barocă și clasică, desfășurat noaptea, ar fi îndrăgit de către tineri, pentru că ar fi mai mult decât un concert, ar fi un eveniment pe placul lor. Mi s-a spus că nu se poate face asta, că nu îi putem plăti pe artiști să stea și noaptea la Ateneul Român, că sunt probleme cu transportul public, care nu circulă noaptea, și spectatorii nu au cum să ajungă. Dar concertele de la miezul nopții au fost încă de la început populare. Și încă sunt.

Iar al treilea lucru pe care l-am făcut a fost să insist ca orchestrele internaționale care vin la festival să aibă în repertoriu, neapărat, și o compoziție de Enescu. Până atunci, unii cântau, alții nu. În plus, după acea ediție, festivalul a devenit membru al organizației europene a festivalurilor. Iar acest lucru s-a datorat și calității foarte bune a evenimentului. De altfel, m-am uitat pe programul ediției de anul acesta și este impresionant.  Festivalul George Enescu a devenit un festival gigantic, mult peste cel de la Salzburg. A devenit, în momentul de față, cel mai important festival de muzică clasică din lume.

După premierele de acum două decenii, participați și anul acesta la încă o noutate. Veți dirija Orchestra Națională Radio și  Corul Academic Radio într-una dintre premierele absolute ale Festivalului Enescu: opera „Mathis der Mahler“ va fi însoțită de proiecții multimedia live. De fapt, este o dublă premieră: inclusiv această compoziție este interpretată în premieră în festival. Cum de ați decis să vă implicați în proiect?

Ideea spectacolului a fost a lui Vladimir Jurowski (directorul artistic al ediției 2017) și a lui Mihai Constantinescu (directorul general Artexim). Și am fost de acord, am zis să încercăm. Ideea este să extidem comunicarea din operă și să întărim povestea și semnificația acesteia. Dacă va ieși bine, va fi extraordinar. În zilele noastre, avem în concerte, foarte des, interpretări la semiscenă. Nu producții complete, ci de semiscenă. În acest spectacol, semiscena va fi înlocuită de această producție multimedia. Și poate ieși ceva special, pentru că luminează muzica, dar nu îl distrage pe spectator. Producțiile de operă pot fi atât de ample, că îl distrag pe spectator de la muzică. Imaginile nu vor mai face acest lucru. Și sper că muzica va fi scoasă în evidență, dar și comunicarea semnificației sale va fi mai ușoară.

Care este, în viziunea dumneavoastră, care ați dirijat mult Enescu, locul compozitorului român în lume?

George Enescu este unul dintre cei mai mari compozitori din lume. Dar, cu excepția rapsodiilor, opera lui este dificilă. De fapt, majoritatea muzicii din secolul XX nu este ușor de pătruns de către ceea ce numim publicul larg. Nu poți compara succesul internațional al lui Enescu, Bartok sau Schönberg cu succesul lui Chopin sau Gershwin. Dar faptul că ceva e dificil de pătruns îl face cu atât mai atrăgător, recompensa e mai mare când reușești să înțelegi. E foarte important. Dintre muzica și arta modernă, arta este mult mai populară. Avantajul său este că, dacă nu îți place, te uiți cinci secunde și pleci. Când ești într-o sală de concert, nu poți să pleci dacă nu îți place. Dar pentru că trebuie să stai acolo, poți pătrunde în acea lume și o poți îndrăgi.  Marile opere sunt complexe și lungi și ia timp să le pătrunzi. Dar merită.  


Paul Hindemith – „Mathis der Maler“ (versiune concertantă) - 13 septembrie 2017

Dirijor: LAWRENCE FOSTER

Dirijorul corului: CIPRIAN ȚUȚU

Director multimedia: CARMEN LIDIA VIDU

Distribuție:

Albrecht von Brandenburg – TORSTEN KERL (tenor)

Mathis – LESTER LYNCH (bariton)

Ursula – BRIGITTE PINTER  (soprană)

Riedinger – FALK STRUCKMANN (bas-bariton)

Hans Schwalb – NORBERT ERNST (tenor)

Regina – KATERINA TRETYAKOVA (soprană)

Contesa Helfenstein – STELLA GRIGORIAN (contralto)

Lorenz von Pommersfelden – MARTIN SNELL (bas)

Wolfgang Capito – PETER GALLIARD (tenor)

Sylvester von Schaumberg – COSMIN  IFRIM (tenor)

Truchsess von Waldburg – ALIN ANCA (bas)


CV. Decorat de președintele României

Lawrence Foster s-a născut în 1941, la Los Angeles. Părinții săi români au emigrat din Iași în anii 1930, întâi la Paris, apoi în SUA. Dirijorul, unul dintre cei mai mari din lume, este foarte apropiat de România și de muzica lui George Enescu.

A învățat să mânuiască bagheta sub îndrumarea lui Fritz Zweig și să cânte la pian cu Joanne Grauden. A debutat în 1960 cu Orchestra Debutanților a Fundației Tinerilor Muzicieni din California, căreia i-a devenit apoi director artistic. A mai lucrat până în 1965 cu Baletul din San Francisco. Ulterior, până în 1968, a fost dirijor secund al Filarmonicii din Los Angeles, unde a lucrat cu Zubin Mehta, care era dirijor principal.

Din 1982 până în 1988 a fost, la rândul său, dirijor principal la Deutsche Oper am Rhein, ce deservea Duisberg și Düsseldorf, și la Orchestra Simfonică din Duisberg.

În Marea Britanie, a dirijat pentru prima dată în 1968 orchestrele Hallé și Filarmonica Regală. În 1971, a fost numit dirijor principal și apoi dirijor artistic al Orchestrei Simfonice din Houston. A mai condus, de la pupitrul de dirijor,  Orchestra Filarmonică din Monte Carlo (1978–1994), Orchestra de Cameră din Lausanne (1985–1990), Orchestra Simfonică din Barcelona (1996–2002). 

Din 2002, a devenit director muzical al Orchestrei Gulbenkian din Lisabona. Pentru Lawrence Foster, stagiunea 2009-2010, a marcat începutul mandatului său ca director muzical al Orchestrei Operei Naționale din Montpellier.

În ianuarie 2003, Lawrence Foster a fost decorat de preşedintele României cu Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria B (Muzică), pentru contribuția  adusă muzicii româneşti.

Comentarii

  • ALBAKER

    18 septembrie 2017 10:07

    BUNA ZIUA OAMENILOR MEI SAU LASI ROMANIATESTAMENTUL CUM SUNT UN UN DE ÎMPRUMUT PENTRU CUMPARAREA UNEI CASE DIN UN COMPANIA DE ÎMPRUMUT REAL ȘI GENERAL A SOLICITAT firma de împrumut Albaker. Eu sunt foarte fericit astăzi și Dumnezeu să-i eliberezi pe JOSE LUIS COMPANIA DE ÎMPRUMUT..Numele meu este Abdullah Sunt din orașul Iași Am căutat o adevărată companie de împrumut pentru ultimele 5 luni, să cumpăr o casătot ce am primit a fost o grămadă de escrocherii care m-au făcut să am încredere în ei și la sfârșitDe-a lungul zilei mi-au luat banii fără să dea nimic în schimb, totulsperanța mea a fost pierdută, am confuz și frustrat, nu am vrut niciodată să am nimic de-a face cu companii de împrumut pe internet, așa că am mers să împrumut niște bani dintr-unprietena, în vamă aici tot ce sa întâmplat și mi-a spus că mă poate ajutaEa știe o companie de împrumut care mă poate ajuta cu orice împrumutnevoie de mine cu o rată a dobânzii foarte scăzută de 2, că tocmai a primitîmprumut de la ei, ea ma indrumat cu privire la modul de a aplica pentru împrumut, i-am făcutasa cum mi-a spus, am aplicat cu ei pe Email albakerloanfirmgmail.com nu am crezut niciodata dar am incercat si pe minecea mai mare surpriză am primit împrumutul în 24 de ore, nu puteam să cred,Sunt fericit și bogat din nou și îi mulțumesc lui Dumnezeu că acest împrumutCompaniile de genul asta există în continuare în legătură cu aceste înșelătorii în toate locurile,vă rugăm să vă sfătuim pe toți cei care au nevoie de împrumut pentru a mergealbakerloanfirmgmail.com nu vă vor da niciodată o greșeală șiViata ta se va schimba ca a mea. Ajungeti sa contactati albakerloanfirmgmail.com astazi si sa obtineti imprumutul de la ei, va multumim firmei de credite Albaker pentru oferta lor de credit autentica.În cazul în care Albaker este o firmă din lume, există un mare număr de întreprinderi care se confruntă cu stres.

    raspunde comentariului
  • Mandra mea-i din Cernauti

    21 august 2017 16:06

    Da,pt ca doar in Romania se fac lucruri impresionante!

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design