20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialParabolă politică despre dictatură și suflet

Parabolă politică despre dictatură și suflet

Este greu să-ți imaginezi că spațiul care a dat lumii conceptul de democrație, de teatru, de frumusețe așa cum ne raportăm la ea și azi, când continuăm să o asociem la modul absolut cu perfecțiunea Afroditei sau a lui Apollo, a statuilor lui Fidias, poate fi și unul în care unicul scop este acela al supraviețuirii. Că mirificele insule grecești pe care le asociem automat cu vacanța perfectă au fost, nu mai târziu de a doua parte a secolului trecut, spații de detenție a unor oameni prinși în vârtejul unei istorii absurde. 

Așa cum este dificil, probabil, pentru cititorii care nu au trăit într-o astfel de perioadă, să guste cartea „Mary“. Doar că, odată începută, talentul scriitorului Aries Fioretos, care dă calvarului istorisirii unor lucruri greu de conceput o formă literară impresionantă, te îndeamnă să continui să citești până la ultima pagină. Chiar dacă e dureros, chiar dacă ești mai mereu revoltat.

Bun venit în Cer

Grecia în timpul așa-numitei Dictaturi a coloneilor, anul 1973. Proteste la Politehnica din Atena. Mary are 23 de ani, își pregătește lucrarea de licență la Arhitectură, are un mic beteșug ca urmare a poliomielitei din copilărie și este îndrăgostită de Dimos, cel căruia nu-i este frică de moarte: „Niciodată nu voi face cum spun ei. Moartea nu mă înspăimântă. Singurul lucru de care mă tem este să mor fără să fiu iubit“. 

El este „Omul ca un Copac“, în căutarea căruia pornește Mary pentru a-i transmite ceva important. Doar că Mary nu mai ajunge la Copac, ci în diverse spații de detenție, fie că ele sunt în Atena sau în Insula Șobolanilor, unde singura miză este supraviețuirea. 

Imediat după ce ești întâmpinat cu „Bun venit în Cer“, afli ce înseamnă „invitație la ceai“, faptul că „sunt și prăjituri la ceai“ ori cum arată „bijuteriile de poliție“. 

„Din acest moment, sunteți proprietatea statului. Aplecați-vă ca ramurile, ăsta-i sfatul meu. Cea care nu ascultă ordinele va fi frântă“, spune comandantul, sintetizând esența intenției oricărei societăți dictatoriale. Cinismul și perversitatea anchetatorilor transformă metodele de tortură în ipocrite metafore literare. 

Asumarea maternității prin ochii unui bărbat

 „Întâlnirea de rugăciune continuă până ce nu mai sunt decât plânset și umflături. Până la urmă, trupul se simte prea mare pentru suflet“, spune Mary după ce este torturată. Numai că acest trup adăpostește un altul, un grăunte uman ce capătă treptat în pântecul ei forma unui bob de grâu, apoi a unui sâmbure de caisă, de piersică, iar miza supraviețuirii nu mai este ea, Mary. Ci acest grăunte de viață care „e încă așa mic și ireal, că nu pot să-i văd nici un contur, nici dacă s-ar deschide vizeta și ar pătrunde lumina înăuntru. (…) În acest întuneric, care este mai mult decât doar întuneric, există ceva ce încă nu a apucat să fie, dar e așa de real, că nu-l pot respinge“.

Mary știe că „trebuie să iubești totul, altfel nu merge“. Iar ea iubește. Iubește Copacul, așa cum îi spune iubitului ei Dimos, iubește „mandarina“ pe care o poartă în pântec, știe că un copil nu poate fi lăsat fără mamă și își asumă în numele acestei credințe vina lui Fanny, închisă împreună cu copilul ei. Și rezistă, tace.

Autorul dă glas conștiinței și suferințelor unei femei însărcinate – Mary, Maria cum fusese botezată, Maria eternă – fără cea mai mică notă de falsitate. Dacă nu citești mica biografie de pe copertă, ești convins, ca cititor, că autorul este o femeie! 

Aris Fioretos reușește să ne prezinte răul punând în lumină, paradoxal, gesturi de o nespusă gingășie. „Părul îl spăl de două ori, ca să scap de lindinii noi. Doar pântecul îl tratez ca pe un obiect de preț. Îi șterg cu grijă rotunjimea, ca și cum mi-aș imagina că a început deja să se vadă. Palmele vorbesc cu apa și țesuturile de acolo, dinăuntru. În spatele ghemului de mucozități se află acum o piersică.“

Iar alegerea este piatra de încercare a cumplitei detenții. Ce va alege Mary: Dimos sau piersica?   

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Cinci legi au fost promulgate de președintele Iohannis. Chirițoiu rămâne șef al consiliului Concurenței până în 2026

Președintele Klaus Iohannis a promulgat în cursul zilei de azi cinci legi. Este vorba printre altele despre legea hărțuirii la locul de muncă, dar...

Copilul tău și-a pierdut pofta de mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Lipsa de apetit la copii reprezintă o problemă comună, care adesea îngrijorează părinții. Este esențială o abordare atentă și informată pentru a identifica cauzele...
Ultima oră
Pe aceeași temă