Vă rog din suflet să răspundeţi următorului anunţ umanitar.
Vine din partea unei vecine de scară, care nu ştie să scrie şi m-a rugat pe mine să scriu în locul ei, deşi nici eu nu ştiu prea bine să scriu, dar am rugat-o pe nevastă-mea să mă ajute deoarece, chiar dacă ea câştigă mai puţin ca mine, măcar e profesoară de limba română.
„Mă numesc Elena N., am 61 de ani şi locuiesc în Bucureşti, într-un bloc nasol construit la repezeală de Ceauşescu imediat după cutremur, fără prea mari pretenţii. N-avem bec pe scară, inferfon sau femeie de serviciu şi eu locuiesc în garsonieră singură, deoarece nici un bărbat n-a vrut să stea cu mine, nici de-al dracu. Până acum un an şi ceva eram foarte, foarte săracă deoarece am ieşit la pensie pe caz de boală fiindcă eram prea proastă şi râdeau toţi colegii de mine că cică dacă vreai să strici un act la serviciu să mi-l dai mie. Stăteam atât de nasol cu banii, încât, când îmi pleznea o ţeavă de calorifer, o badijonam cu dresul şi apoi lipeam şi o ciungă pe deasupra, ca să fiu sigură că nu răsuflă. Mi-e ruşine să o spun, dar dacă totuş’ mai curgea apă n-o aruncam, o strângeam în cratiţa de ciorbă şi făceam duş cu ea, seara înainte să mă culc. Toate aparatele din casă le băgam în aceeaşi priză, cu rândul, deoarece n-aveam bani să-mi repar celelalte prize. Ce mai, a fost foarte rău. Noroc că între timp am vândut terenul lu’ tăticu, unde cultiva el ciapă, ardei şi castraveciori din ăia mici, bulgăreşti, care-i pui cu mărar şi usturoi şi mănânci iarna de crăpi, nu-ţi mai trebuie decât o franzelă şi te-ai asigurat pe toată ziua. Aşa deci, între timp am vândut pământul lui tăticu, care în nousutecincizeci costa trei parale, dar acum face o avere, deoarece pe el s-a construit bloguri de locuit înalte, cu multe etaje. Şi eu am luat o căruţă de bani, nici să vreau n-am pe ce să-i cheltuiesc, mai ales că nu mă duce capu’ nici măcar la şoping. Ideea e că primul lucru care l-am făcut a fost să-mi schimb uşa de la intrare, care timp de 30 de ani a fost de furnir şi acum am pus una frumoasă, din tablă vopsită în negru, care are bec sub clanţă, când pui mâna se luminează că chiar şi acum mă sperie, după atâta timp. După aia am pus gresie în toată garsoniera, în dormitor pe bleu, că mor cu zile după culoarea asta, în hol pe castaniu, că-mi place mie toamna, în bucătărie pe mov, ca să se asorteze cu nişte lămpi care le am eu pe balcon, spoturi încastrate sau cum le zice, aşa. Da, şi-am pus şi termopane din alea albe din plastic, foarte frumoase şi lângă care iarna pun ghivecele cu muşcate, că bani de flori mai scumpe n-am. Şi după ce am făcut toate aceste îmbunătăţiri la blogul meu mi-a mai rămas nişte bani şi doar nu era să-i pun la cec să mi-i devalizeze ăia, mai bine mi-am cumpărat un bemveu mititel, de viteză. A fost o surpriză foarte plăcută care mi-am făcut-o eu singură mie, mai ales că nu aveam carnet şi, la drept vorbind, nici nu ştiam să conduc. Am învăţat cât de cât să fac stânga şi dreapta (dar mai rar dreapta, că eu fac întotdeauna stânga din bulevard, la dreapta mai puţin că e pe sens interzis), iar la parcări mă ajută mama mea de 84 de ani, care se pune în spatele maşinii şi-mi face semne cam cât să mă apropii de cea din spate dar problema e că nici cu văzul nu stau prea bine şi nu întotdeauna înnemeresc la fix, uneori mai strâmb şi numărul dar n-are a face, am CASCO şi mă doare la bască. Apropo de bască, am înţeles că bemveu se conduce numai cu trening alb şi şapcă albă cu nike pe ea. Rugămintea mea, care v-o zic acum, dacă aveţi cumva un trening nou, dar neapărat alb, să-mi spuneţi şi mie de unde l-aţi luat, că vreau şi eu. Vă rog să luaţi legătura cu Dan Mazilu, vecinul meu. E o persoană de treabă, chiar dacă m-am certat eu cu el pe un loc de parcare, acum un an, când i-am zis că în faţa blocului se parchează bemveu, nu jegul lui de renault clio la mâna a doua. Dar între timp ne-am împăcat, el zice că-i face o deosebită plăcere să mă revadă, când ne întâlnim pe scară chiar mă salută în engleză, „haoaiu bici”, aşa îmi zice, şi eu îi răspund cu „Bună ziua”, cum m-a învăţat pe mine mămica când eram mică. Deci vă rog să-i scrieţi rapid lu Dan Mazilu de unde iau şi eu un trening alb. Mulţumesc”.
Vă rog, dacă vreunul dintre voi o poate ajuta pe vecina mea, nu vă sfiiţi s-o faceţi. Şi eu vă mulţumesc.
