7.2 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialEroii Revoluţiei, cinstiţi o săptămână la Timişoara

Eroii Revoluţiei, cinstiţi o săptămână la Timişoara

Împlinirea a 22 de ani de la Revoluţie nu vor fi trecuţi cu vederea de către autorităţile din Timişoara, oraşul în care, pe 16 decembrie 1989, au apărut primii revoluţionari. Ceremoniile vor debuta vineri dimineaţă, la ora 09:00, cu o depunere de coroane de flori la monumentul „Crucificare” din Piaţa Operei, iar o oră mai târziu, sala de consiliu din cadrul Primăriei Timişoara va fi gazda unei şedinţe festive dedicată celor 22 de ani de la Revoluţie.

Pelerinaj către Bucureşti

Tot vineri va mai avea loc, de la ora 14:00, un marş prin centrul oraşului al Asociaţiei „16 Decembrie 1989″, iar ziua se va încheia cu aprinderea unor candele în memoria victimelor evenimentelor din decembrie 1989. Ziua de sâmbătă, 17 decembrie, a fost declarată zi de doliu la Timişoara, iar acea zi va fi compusă, în majoritate, din slujbe şi depuneri de coroane de flori. Manifestările vor continua duminică şi luni cu alte marşuri şi depuneri de coroane, dar şi concerte de colinde. De asemenea, unii revoluţionari vor pleca în pelerinaj spre Bucureşti, iar marţi, 20 decembrie, se va sărbători declararea Timişoarei drept primul oraş liber de comunism din România. Ceremoniile se vor încheia joi, 22 decembrie.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri Reuters. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

Un pod s-a prăbușit la Baltimore. Șase persoane ar fi murit

Căutarea supravieţuitorilor a fost suspendată marţi seară la Baltimore, după prăbuşirea unui pod în portul acestui oraş din estul Statelor, cele şase persoane date...
Ultima oră
Pe aceeași temă