12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialReferendum la Chişinău privind eventuala demitere a primarului Dorin Chirtoacă

Referendum la Chişinău privind eventuala demitere a primarului Dorin Chirtoacă

Un referendum pentru revocarea primarului liberal al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, are loc duminică, la iniţiativa partidului Socialiştilor, fiind aşteptate la urne peste 650.000 de persoane cu drept de vot, conform News.ro.

Preşedintele Igor Dodon i-a îndemnat pe oameni să vină la vot, susţinând că este "şansa de a pune capăt haosului şi incertitudinii" din capitala Republicii Moldova. Referendumul pentru revocarea lui Dorin Chirtoacă a fost iniţiat de Partidul Socialiştilor, iar alte două importante formaţiuni de stânga, Partidul Comuniştilor şi "Partidul Nostru”, s-au alăturat iniţiativei PSRM, chiar dacă au acuzat socialiştii de PR politic.

La rândul lor, Partidul Liberal, Partidul Acţiune şi Solidaritate, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Partidul Unităţii Naţionale, Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Liberal Reformator au anunţat că vor boicota referendumul şi şi-au îndemnat susţinătorii să nu participe la alegeri.

La referendum – o premieră pentru Republica Moldova – sunt aşteptate peste 650.000 de persoane cu drept de vot din Chişinău, care trebuie să răspundă la întrebarea: "Susţineţi revocarea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă?" şi vor fi deschise 307 secţii de vot.

Cele mai citite

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

SAMEDAY anunță intenția de preluare a companiei de curierat Sprinter din Ungaria

Ca parte a strategiei de extindere a infrastructurii de livrare din regiune, SAMEDAY, compania care a introdus livrarea în easybox în piața din România,...

Eurostat: România, printre ţările UE cu cel mai mare deficit şi cea mai semnificativă creştere a datoriei în 2023

Deficitul guvernamental în Uniunea Europeană a crescut uşor anul trecut, de la 3,4% din PIB în 2022, până la 3,5% din PIB în 2023,...
Ultima oră
Pe aceeași temă