14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPreședintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cere negocierea statutului Transnistriei ca parte a...

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, cere negocierea statutului Transnistriei ca parte a statului moldovean

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat, duminică, negocierea statutului Transnistriei ca parte a Republicii Moldova, informează agenţia de ştiri TASS, potrivit Mediafax.

"Este important să ajungem la un acord cu privire la statutul Transnistriei, ca parte a Republicii Moldova. Este foarte important să înţelegem că negocierile cu Transnistria sunt posibile doar pe baza principiului neutralităţii obligatorii a Republicii Moldova", a declarat Dodon.

Potrivit preşedintelui moldovean, problema transnistreană este o "problemă pur politică". "Unele elite politice, din păcate, nu sunt dispuse să rezolve această problemă", a spus el.

În afară de aceasta, "rolul Rusiei este foarte important", la fel ca şi poziţia Belarusului, "Belarus a recunoscut întotdeauna integritatea teritorială a Republicii Moldova", a mai precizat Dodon.

Transnistria, o regiune în mare parte rusofonă, s-a desprins de Republica Moldova după prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991. Relaţiile sale cu guvernul de la Chişinău au cunoscut mai multe episoade tensionate. În 1992 şi 1993, tensiunile s-au materializat într-un conflict armat sângeros.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă