15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialDodon: Faptul că astăzi are loc referendumul de la Chișinău deja este...

Dodon: Faptul că astăzi are loc referendumul de la Chișinău deja este o reușită a noastră

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că organizarea referendumului pentru destituirea primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, este "o reușită" a stângii, informează Agerpres. El a declarat că scrutinul de duminică reprezintă o oportunitate "pentru schimbarea situației în Chișinău".

"Eu cred că este important că astăzi noi am oferit chișinăuienilor (posibilitatea) să voteze pentru schimbarea situației în Chișinău. Noi am dat această posibilitate, pentru că am semnat și eu pentru referendum atunci când a început campania de colectare a semnăturilor, când, împreună cu peste 80.000 de chișinăuieni, am inițiat acest referendum.

Faptul că astăzi are loc referendumul deja este o reușită a noastră, pentru că, în premieră, în 26 de ani de independență, chișinăuienii au inițiat un referendum de demitere, nefiind de acord cu cel care conduce orașul de mai bine de zece ani", a afirmat duminică Dodon la ieșirea din secția de votare.

El a făcut apel la populația din capitala Republicii Moldova să "profite de această ocazie" și să participe la vot, astfel încât referendumul să fie validat. Peste 650.000 de persoane cu drept de vot din municipiul Chișinău sunt așteptate, duminică, la urne pentru a participa la referendumul pentru destituirea primarului Dorin Chirtoacă.

Referendumul, care este o premieră pentru Republica Moldova, a fost inițiat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și este susținut de alte două formațiuni politice de stânga, respectiv Partidul Comuniștilor și "Partidul Nostru".

Alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea "Susțineți revocarea din funcție a primarului general, domnul Dorin Chirtoacă?", iar pentru ca referendumul să fie declarat valabil este nevoie ca la urne să participe minim o treime din alegătorii cu drept de vot, adică 216.733 din totalul celor 650.201 persoane înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor.

Potrivit Codului Electoral din Republica Moldova, "revocarea primarului prin referendum poate avea o finalitate pozitivă pentru inițiatorii acestuia doar dacă pentru el a votat un număr egal sau mai mare de alegători, decât au votat în cazul alegerii edilului, dar nu mai puțin de jumătate din numărul votanților care au participat la acest proces".

În aceste condiții, pentru ca referendumul să fie valabil este nevoie ca minim 163.570 de locuitori ai municipiului să-și exprime votul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, iar această cifră să reprezinte minim jumătate din numărul de persoane prezente la vot.

Liderii PSRM au strâns peste 70.000 de semnături pentru demiterea primarului capitalei Republicii Moldovei. Acțiunea a fost demarată în luna septembrie, după ce Dorin Chirtoacă a fost arestat la domiciliu într-un dosar de corupție, el fiind acuzat de trafic de influență.

În timp ce partidele de stânga, dar și președintele Igor Dodor susțin referendumul și fac apel la alegători să participe la acțiunea electorală, partidele de dreapta, printre care Partidul Liberal, din partea căruia a candidat și a fost ales Dorin Chirtoacă, dar și Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, au anunțat că vor boicota referendumul.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....
Ultima oră
Pe aceeași temă