6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFranța, cea mai mica producție de vin din ultimii 60 de ani

Franța, cea mai mica producție de vin din ultimii 60 de ani

Potrivit estimărilor publicate de Ministerul francez al Agriculturii, volumul producției de vin va scădea în acest an cu 19% până la 36,9 milioane hectolitri, echivalentul a aproximativ 4,9 miliarde sticle.

Aceasta ar fi cea mai mică recoltă de vin a Franței de după 1957, un alt an în care gerurile din primăvară au afectat culturile de viță de vie, potrivit Agerpres.

"Scăderea producției se va datora în principal gerului puternic din primăvară. În plus, seceta persistentă din sud-est a redus și mai mult producția" a informat Ministerul francez al Agriculturii.

În mod normal, Franța și Italia concurează pentru titlul de cel mai mare producător mondial de vin iar condițiile meteo sunt un factor crucial. Culturile de viță de vie din Italia au fost mai puțin afectate de ger și secetă astfel că volumul producției de vin este preconizat să fie de 47,2 milioane hectolitri, a informat în luna august principala asociație a specialiștilor în viticultură din Italia.

Vinul este cel mai important produs agricol al Franței, în 2016 fiind realizată o producție cu o valoare adăugată de 11,5 miliarde de euro, și de asemenea principalul produs agricol exportat de Franța, cu o valoare de 8,25 miliarde euro anul trecut, în frunte cu vinurile de Bordeaux și Champagne, potrivit Institutului național de statistică din Franța (Insee).

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă