14.2 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialSfânta Cuvioasă Parascheva. La Iași au fost gătite 60.000 de sarmale pentru...

Sfânta Cuvioasă Parascheva. La Iași au fost gătite 60.000 de sarmale pentru credincioși, primarul Mihai Chirica a inspectat blidele

Peste 60.000 de sarmale au fost împărţite sâmbătă credincioșilor, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. În fața sarmalelor au pălit și cele sfinte, din moment ce pelerinii s-au așezat la coadă cu o oră înainte de finalul slujbei, pentru a prinde o porţie de mâncare.

La eveniment a fost prezent şi primarul municipiului Iaşi Mihai Chirica, care a inspectat oalele cu sarmale înainte ca mâncarea să le fie împărţită celor care aşteptau la rând.

Reprezentanţii Primăriei Iaşi au împărâit, sâmbătă, peste 60.000 de sarmale credincioşilor care au participat la slujba de la catedrala Mitropolitană. Pe lângă sarmale, oamenii au fost serviţi cu un corn şi un pahar cu vin.

Mâncarea a fost pregătită de bucătăresele Direcţiei de Asistenţă Comunitară (DAC), instituţie aflată în subordinea Primăriei, iar primarul Mihai Chirica a inspectat oalele, înainte ca mâncarea să le fie servită oamenilor. ”Continuăm tradiţia de a răsplăti efortul pelerinilor care au venit la Iaşi la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Am reuşit să pregătim şi în acest an masa tradiţională. Au făcut chetă colegii noştri din Primărie şi sperăm ca bucatele să fie bine primite“, a declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica.

Totodată, mai multe restaurante ieşene au fost implicate în acest eveniment. Zeci de poliţişti locali au fost mobilizaţi în zona unde s-a servit mâncarea. Accesul în curtea DAC Iaşi a fost permis în grupuri de câteva zeci de persoane, pentru a se evita îmbulzeala. Oamenii au început să se aşeze la rând cu peste o oră înainte de începerea evenimentului.

Masa Pelerinilor are loc în fiecare an la Iaşi, pe 14 octombrie, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, zeci de mii de sarmale fiind împărţite credincioşilor care participă la slujbă.

Cele mai citite

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...

Crește contrabanda cu țigări la granița de sud a României

Doar pe parcursul primelor trei luni din anul 2024, la granița de sud a României au fost capturate 12 milioane de țigarete de contrabandă....

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă