Potrivit unui studiu publicat de Comisia Europeană cu ocazia Zilei europene a egalității salariale (3 noiembrie), în România se înregistrează o diferență de 4,5%** între salariile bărbaților și cele ale femeilor (în favoarea celor dintâi), mult sub media europeană de 16,7%. Cel mai rău pentru o femeie-angajat, din acest punct de vedere, e să lucreze în Estonia, unde colegul bărbat e plătit cu 28,1% mai bine pentru aceeași muncă.
Înainte de a le plînge de milă estoniencelor (dar și cehoaicelor, danezelor sau austriecelor – unde difrențele sunt de 22 de procente), eu zic să ne uităm la cele 4,5 procente ale noastre.
În analiza pe România, autorii studiului spun că pozițiile de management și coordonare (altfel spus, pozițiile de șefi) sunt deținute covârșitor de bărbați. Situația este spectaculoasă în cazul pozițiilor de top management: doar 4% sunt deținute de femei.
Un criteriu care mi se pare destul de subiectiv, pentru că se bazează pe declarații, sondaje, nu pe cifre certe, se referă la numărul de ore de muncă fără plată. Nu e vorba de orele suplimentare de la serviciu, ci de cele muncite acasă – gospodărie, îngrijitul copiilor, al bătrânilor etc. Dacă acesta e un criteriu și nu o observație, nu un exemplu de „exploatare tradițională”, atunci nu mai am așa mare încredere în cifrele din clasament. În fine, menționez acum doar cifrele „studiului” pe această zonă: bărbații muncesc 9 ore acasă, neplătiți, față de 26 de ore femeile.
Citiți continuarea textului pe blogul lui Călin Hera.
