UPDATE 23,59: Peste 700 de persoane au fost rănite, duminică, în Catalonia, în contextul referendumului pentru independența acestei regiuni față de Spania.
Reacțiile internaționale sunt aproape unanime în a condamna aceste violențe.
Astfel, doi miniștri britanici — Boris Johnson, de la Externe, și Liam Fox, de la Comerț — au exprimat astfel de critici. Șeful diplomației de la Londra a adăugat și o susținere moderată a poziției guvernului de la Madrid, care a declarat neconstituțională consultarea populară: "Evident, suntem îngrijorați de orice violențe, dar referendumul, din câte înțeleg, nu este constituțional, astfel încât trebuie găsit un echilibru", a spus Johnson, citat de Reuters, informează Agerpres.
UPDATE 22,15: Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a negat, duminică seară, că în Catalonia ar fi avut loc un referendum pentru independență, informează Reuters citată de Agerpres.
În opinia premierului de la Madrid, consultarea populară a fost "o parodie a înseși esenței democrației".
UPDATE 18,00: Primarul orașului Barcelona a anunțat că 460 de persoane au fost rănite, până duminică după-amiază, în urma confruntărilor dintre alegători şi Poliţia spaniolă, în ziua în care în regiunea catalană are loc un referendum pe tema independenţei.
Poliţia spaniolă a intervenit duminică la o secţie de vot din Barcelona, încercând să împiedice votul la referendumul pentru secesiunea Cataloniei, iar cei prezenţi au ridicat mâinile strigându-le poliţiştilor din trupele speciale să plece. Poliţia națională a confiscat duminică dimineaţă urne şi buletine de vot.
UPDATE 38 de răniți au primit îngrijire medicală
Serviciile de urgență catalane au anunțat că au acordat îngrijiri medicale pentru 38 de persoane rănite în intervențiile poliției pentru a opri desfășurarea referendumului de secesiune a Cataloniei. "Din numărul total de răniți, 35 au fost răniți ușor, trei mai grav. Nouă dintre ei au fost transportați la un centru medical. Este vorba în principal despre contuzii, amețeli și atacuri de panică", au precizat aceste servicii în două postări succesive pe Twitter.
UPDATE Poliția a tras cu gloanțe de cauciuc
Poliția națională spaniolă a tras cu gloanțe de cauciuc duminică pe o stradă din Barcelona, pe fondul turbulențelor legate de referendumul interzis pentru independența Cataloniei, potrivit mai multor persoane citate de ziarul El Periodico. "Mai mulți oameni declară că poliția a tras cu gloanțe de cauciuc" la intersecția a două străzi din Barcelona, a anunțat ziarul pe site-ul său.
Incidentul a avut loc la Centrul Ramon Llull din Barcelona, în condiţiile în care zeci de poliţişti au fost transferaţi în zonă după ce Poliţia regională catalană nu a închis secţiile de vot, în conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Justiţie.
Potrivit cotidianului spaniol El Pais, zeci de dube ale poliţiei au plecat din portul Barcelona către secţii de vot din oraş, în mai multe puncte având loc tensiuni, inclusiv într-o şcoală. Ministerul de Interne de la Madrid a anunţat că au fost confiscate buletine de vot şi urne.