Alin Iacobescu, managerul celui mai mare producător de energie geotermală din România, a fost odată apostrofat de un orădean nemulţumit: “. I-am răspuns: “.
O vizitat o sondă geotermală cu gândul că voi găsi o instalaţie complexă. În loc, am găsit o baracă mare cât jumătate de sufragerie de apartament, în care la vedere sunt câteva instalaţii extrem de
simple: robineţi, pompe şi nişte ţevi. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că “baraca” cu pricina dă apă caldă şi căldură la 3000 de apartamente din municipiul Oradea.
În realitate forarea unei sonde geotermale e o provocare tehnologică, motiv pentru care şi costă 3 milioane euro, extrem de scump, dar totuşi cu 40% mai ieftin decât în occident. Alin Iacobescu explică de ce:
“Preţul materialelor noastre e mai mic, manopera e mai ieftină şi serviciile de geofizică şi alte lucrări care se fac sunt tarifate mult mai ieftin decât dincolo, iar instalaţiile sondelor noastre sunt mai simple, nu-s aşa de complicate. De pildă după ce am executat forajul, nu trec imediat la faza de exploatare. Există o fază de explorare când se determină calităţile apei din izvorul respectiv, dacă e închis sau deschis, dacă are o rată de alimentare ce rată de alimentare are, iar astea sunt rodul unor investigaţii cu nişte aparate extraordinar de scumpe şi de sensibile. Noi facem investigaţii cu aparatură din anii 60-70. la ora actuală occidentalul îşi pune pe capul de sondă calculatorul, are nişte senzori pe care îi introduce la adâncime până la stratul productiv şi acolo determină presiune, debit, temperatură.
Toate datele astea îi vin la suprafaţă şi sigur că e foarte simplu. La noi până să pui sonda în producţie, introducem o pompă să vedem câtă apă se poate scoate din forajul respectiv şi o exploatăm un timp să vedem cam la ce debite scade nivelul apei. Modul nostru de investigare e unul semiprimitiv, în ideea că ne trebuie 3 ani ca să aflăm un rezultat pe care ăla îl află în două zile. Eu cheltuiesc cam de 10 ori mai mult decât cheltuie el. Dar sigur, la el aparatele costă”.
La 3 kilometri sub scoarţa terestră
Forarea unei sonde se face cu ajutorul unei “sape” gigantice, care seamănă ca principiu de funcţionare cu freza pe care o folosesc dentiştii atunci când bâzâie în gura pacienţilor. Ca să poată muşca din rocă, dinţii sapei sunt diamantaţi sau din oţeluri speciale.
Sapa forează un canal lat de 40 cm până la adâncimea de 800 de metri şi în el sunt introduse pe rând segmente de ţeavă cu diametrul de 30 cm, care se înşurubează cap la cap. În jurul ţevii lungi de 800 de metri se pompează beton lichid, care realizează după întărire un manşon de protecţie. De la 800 la 1800 de metri se repetă identic operaţiunea, doar că diametrul ţevii scade la 20 cm, iar de la 1800 la 3000 metri atâncime ţeava se îngustează din nou, ajungând la diametrul de 15 centimetri. În partea finală a forajului, când sonda intersectează “rezervorul geotermal”, conducta are găuri ca un ciur şi e căptuşită cu un filtru, pentru ca apa să se poată strecura înăuntru fără ca rocile dizolvate şi mineralele să obtureze sonda.
Alin Iacobescu descrie cum arată un rezervor geotermal: “Nu trebuie să vi-l imaginaţi ca pe-un burete. Este un calcar fisurat, prin care circulă apa. Sigur că adâncimea respectivă face ca presiunea aici să fie undeva la 100 de bari şi apa, atunci când se intersectează cu ţeava sondei, fiindcă găseşte un gol mai mare tinde să iasă la suprafaţă prin conductă. Mai ales în zona Oradea multe sonde au caracter artezian, adică apa iese singură la suprafaţă, fără să o pompăm”.
Cum faci o sondă să-ţi dea mai multă apă caldă
Artezienele geotermale au iniţial debite infime, de 3-4 litri/secundă.
Din punct de vedere economic, ar fi un dezastru să investeşti 3 milioane euro într-un foraj la 3 kilometri sub pământ, ca să obţii energie termică suficientă doar pentru un singur bloc de locuinţe. De aceea specialiştii “stimulează zăcământul” prin acidizare, adică injectarea sub presiune în sondă a 100 de tone de soluţie pe bază de acid clorhidric şi acid acetic a cărei reţetă e secretă: “Nimeni nu a văzut fisurile în realitate ca să spună cât sunt de mari. Ştim că există, şi din măsurătorile noastre reiese că se întind pe zeci de metri şi uneori chiar şi câte 400 de metri pe verticală, iar lăţimea lor variază de la 2-3 mm poate ajunge până la 1-2 cm. Ce mai ştim e că injectarea de acid sub presiune în aceste fisuri le lărgeşte, pentru ca forajul respectiv să aibă o alimentare mai bună cu apă. Avem sonde în Oradea care după foraj au pornit cu 3 litri/secundă, iar după stimulare au ajuns la 33”.
Pentru că uneori apa din zăcăminte are duritate mare, în apa geotermală se introduc aditivi în cantităţi infime, de ordinul miligramelor, pentru ca fosfaţii şi carbonaţii de calciu să nu se depună pe conducte.
