Copilul
Ion I.C. Bratianu s-a nascut la 20 august 1864 din parintii Pia si Ion C. Bratianu, tatal sau, unul dintre cei mai remarcabili oameni de stat ai Romaniei moderne, revolutionar pasoptist de frunte, unionist, liberal – radical si fondator al Partidului National – Liberal, in anul 1875, s-a preocupat ca primul sau fiu, insa al treilea copil in ordinea varstei, sa primeasca acea instructie si educatie necesare cresterii acestuia, ca de altfel si celorlalti, doi baieti si patru fete, in spiritul si principiile dragostei pentru tara si neam, al datoriei si muncii neobosite puse in slujba familiei si societatii. In mijlocul paradisului terestru de la Florica – resedinta familiei Bratianu cunoscuta sub numele de conac, casa sau vila – loc de o neasemuita frumusete in mijlocul unei naturi generoase, Ion I.C. Bratianu a cunoscut o armonioasa dezvoltare fizica si spirituala, inconjurat de dragostea parintilor, a fratilor si surorilor sale, a vecinilor si cunoscutilor apropiati intre care membri ai familiei Golescu. In cuprinsul unei scrisori datate 26 mai 1866, Pia Bratianu ii relata de la Florica sotului sau Ion, aflat peste hotare ca “Ionel castiga pe toata lumea, este foarte dragalas si apropiat, o sa fie mangaierea noastra si Sabina (al doilea copil al sotilor Bratianu, n.n.) poate, mandria, fiindca se pare foarte inteligenta”. Copilului i se spunea Ionel de catre parinti, frati si surori, si mai tarziu de catre prieteni, colaboratori, cunoscuti si chiar de opinia publica – crestea vadind frumoase calitati si trasaturi de caracter si comportament: perspicacitate, imaginatie bogata, intuitie. Nu implinise inca sapte ani si va da o mica reprezentatie teatrala in familie. Primul sau dascal i-a fost iubitoarea sa mama, o autodidacta, care i-a deslusit tainele si frumusetile scrisului si cititului si care i-a predat cele dintai lectii de geografie, aritmetica si limba franceza. Din anul 1873 Ionel impreuna cu fratii si surorile sale erau invatati de o institutoare din Elvetia care le preda in limbile franceza si germana, ii invata pianul si le mai preda lectii de desen si cunostinte din Biblie. In anul 1875 Ionel absolva cursul primar in limba romana, cele patru clase sunt urmate la Florica, aici deplasandu-se un profesor de la Pitesti. O marturie a Sabinei Cantacuzino despre fratele mai mic surprinde afectiunea lui Ionel purtata parintilor sai. In toamna anului 1870, in absenta lui Ion si a Piei Bratianu plecati la Bucuresti, copiii lasati in supravegherea unei matusi, resimteau lipsa celor dragi: “Nu eram blazati, se simte ecoul vietii modeste, econoame, dar si atat de afectuoasa in care cresteam. Ionel nu adauga decat putine cuvinte, ca sa trimita multa dragoste in scrisoare” (cu litere italice in textul celor doi frati Bratianu).
Liceanul
In 1876 familia Bratianu se stabileste in Bucuresti, din acest an si pana in 1888 istoria tarii cunoaste cea mai lunga guvernare de pana atunci, liberala si condusa de Ion C. Bratianu, foarte rodnica in rezultate pe multiple planuri ale vietii de stat, interne si internationale, indeosebi proclamarea si cucerirea Independentei nationale in urma Razboiului de independenta din anii 1877 – 1879 si proclamarea Regatului in 1881. Ion I.C. Bratianu studiaza la Colegiul National Sf. Sava si se dovedeste un elev sarguincios, inzestrat cu simtul responsabilitatii profesionale, vadind inclinatii deosebite pentru studiul matematicii, dar si pentru literatura. Liceanul este cert orientat profesional de catre tatal sau care dorea si insista ca cei trei fii sa urmeze studii tehnice, de inginerie, fapt implinit de toti cei trei fii Ion, Vintila si Dinu, mai tarziu studenti si absolventi ai unor institutii de invatamant superior din Paris. La absolvirea celor sapte clase de liceu rezultatele la invatatura obtinute de Ion I.C. Bratianu la examenul final sustinut la 5/17 iulie 1882 erau graitoare pentru prezentarea unei carti de vizita mai mult decat onorante: 9 la gramatica, 10 la aritmetica, 10 la catehism, 8 la caligrafie, 8 la dictando si 10 la lectura. Liceanul Ion I.C. Bratianu se forma in acesti ani si in directia insusirii unor cunostinte cantonate intr-un orizont larg de cultura generala, vizitand muzee si monumente istorice si de arta, audiind concerte si spectacole de opera, vizionand piese de teatru. Ion I.C. Bratianu s-a simtit din acei ani ai unei varste fragede atras irezistibil de istoria neamului sau pe care o va indragi pana la sfarsitul vietii. Din anii copilariei sale dateaza un episod semnificativ al vietii preadolescentului, anume momentul perceperii unui act istoric solemn, in primavara anului 1877 cand asista alaturi de tatal sau, ministru de Razboi, la intrarea in actiune a artileriei romane care bombardeaza inamicul otoman aflat pe malul drept al fluviului. Momentul este descris de un bun analist politic al perioadei interbelice, Sterie Diamandi, care ne-a lasat o marturie interesanta in acest sens: “In calitatea lui de ministru de Razboi, Ion Bratianu da ordin ca artileria sa inceapa focul. De la primele lovituri de foc, moralul trupelor se reface. In scurt timp artileria inamica e redusa la tacere. Ionel Bratianu e martor la aceasta scena istorica. E de fata cand armata romana deschide un nou capitol in istoria neamului si care inseamna reinvierea gloriei noastre militare, de multa vreme apusa, scuturarea jugului turcesc care apasa de veacuri, castigarea independentei si a regatului, preludiu al unitatii nationale. Asemenea scene si momente nu se uita niciodata. In felul acesta viu si impresionant intelegea Bratianu tatal sa faca educatia copiilor sai.” Copiii familiei Bratianu nu erau doar martori la evenimente istorice importante, dar si participanti nemijlociti la scrierea istoriei vremii lor. In Memoriile marelui filolog Sextil Puscariu, acesta descrie o convorbire purtata cu Sabina Cantacuzino, relevanta pentru intelegerea felului in care Ion I.C. Bratianu si sora sa cea mare traiau si actionau in mijlocul unor evenimente de exceptie pentru tara: “Sabina Cantacuzino despre razboiul din 1877, Cluj, 27 II 1927. (…) Ea e fata lui Ion Bratianu si avea pe atunci 13 ani, Ionel vreo 12, Vintila vreo noua. Ea cu Ionel descifrau adesea depesile cifrate ale tatalui lor si erau atat de patrunsi de importanta misiunii lor si atat de mandri de increderea ce li se da, incat nici macar mamei lor sau unul altuia nu-si comunicau continutul telegramelor. Cand s-a facut trecerea Dunarii, au petrecut o noapte de griji, pe care copiii au stiut-o abia a doua zi dimineata cand tatal lor le aparu… albit la par”.
Cand a venit stirea declararii independentei, fiecare dintre copii a reactionat fata de aceasta veste mult dorita in felul sau. Sabina, care invata geografia, a zis: “De-acu incolo, Romania nu va mai fi insemnata cu galben, ca Turcia”. Ionel, mai romantic: “Semiluna nu va mai figura in stema noastra.” Vintila, care invata frantuzeste, dar nu stia inca bine aceasta limba: “Nous ne payerons plus de l'argent (= bani) aux Turcs!” Afland de folosirea cifrului de catre copiii primului ministru chiar de la acesta, domnitorul Carol I, uimit de o asemenea situatie iesita din comun, a intervenit spunand ca sunt doar niste copii, dar Ion C. Bratianu l-a linistit pe suveran cu raspunsul: “De nimeni nu sunt mai sigur ca de ei.”
In vara anului 1882, Ion I.C. Bratianu sustine examenul de bacalaureat, iar din toamna se angajeaza vreme de jumatate de an ca voluntar in armata, la Regimentul 2 artilerie. Concomitent cu pregatirea militara urmeaza cursurile Scolii de Poduri si Sosele din Bucuresti condusa de inginerul Gheorghe Duca, tatal viitorului om politic liberal si colaborator apropiat al lui Ion I.C. Bratianu. Dupa ce frecventeaza si termina un an de studiu la Scoala de Poduri si Sosele din Bucuresti, preliminar institutiilor de profil similare, dar superioare din strainatate, Ion I. C. Bratianu sustine si examenul de ofiter, consemnand la numai 19 ani incheierea unui segment de viata in tara sa si inceputul altuia, nou, incarcat de neprevazut, dar care va fi extrem de bogat in impliniri intelectuale, de data aceasta peste hotarele Romaniei.
Studentul
In completarea si continuarea studiilor incepute in tara Ion I.C. Bratianu se deplaseaza la Paris unde se afla din vara anului 1883, mai intai la liceul Sainte-Barbe – o scoala pregatitoare, superioara celei din tara, la care invata la un nivel inalt matematica, algebra si fizica. O apreciere scrisa la 13 noiembrie 1883 de directorul scolii surprindea stadiul pregatirii tanarului: “Elevul Bratianu incepe a se obisnui cu metoda noastra de invatamant; in pofida aparentelor de moliciune, el este atent, laborios, are inteligenta prompta si precisa, dar ii trebuie inca cateva saptamani pentru a se pune la curent, diferentele atat de insemnate, intre ceea ce el a invatat la Bucuresti si ceea ce i se preda aici l-au uimit putin la inceput; dar de catva timp s-a deprins sa faca progrese rapide; eu am incredere in el.” Perseverent, se decide sa fie admis la Scoala Politehnica din Paris, in mai 1884 va fi acceptat ca auditor extern al acesteia. Din toamna anului 1886 se inscrie si frecventeaza cursurile Scolii de Poduri si Sosele din capitala Frantei, o prestigioasa institutie de invatamant din Europa acelor ani. In vara lui 1889 absolva cursurile si obtine titlul de inginer, profesiune pe care parintele sau o considera indispensabila unei cariere profesionale independente titularului in viata sociala, o chezasie a succesului in activitatea politica; de altfel si ceilalti doi frati mai mici ai lui Ion I.C. Bratianu, Vintila si Dinu, au urmat cursuri de inginerie la Paris. Ion I.C. Bratianu a imbinat in mod productiv cunostintele teoretice cu aplicatiile practice, pe care i le-au oferit cele doua cursuri superioare amintite. Perioada studiilor urmate la Paris de catre tanarul roman a contribuit la conturarea mai profunda a personalitatii sale de om cutezator si dornic de a-si perfectiona continuu cunostintele de specialitate, desi in acei ani nu a fost scutit si de unele esecuri, intrucat nu a reusit sa obtina diploma de licenta in matematici la celebra Universitate Sorbona. Fara indoiala ca Ion I.C. Bratianu acumulase in anii de studii la Paris pe langa o experienta de viata in competitia cu altii, dar si cu sine insusi, un realism si pragmatism atat de necesare unui viitor om politic.
Inginerul
Revenit in tara, Ion I. C. Bratianu se va consacra cu multa daruire noii sale profesiuni care, pentru Romania sfarsitului de secol XIX, avea o mare si stringenta importanta deoarece reteaua de drumuri, poduri si cai ferate se afla intr-o faza incipienta, de pionierat. In toamna anului 1889 este incadrat inginer, clasa a III-a la Caile Ferate Romane, unde va lucra sub conducerea unui mare inginer constructor al vremii, Anghel Saligny, si a lui Gheorghe Duca, directorul departamentului feroviar, un nume de referinta al organizarii traficului cailor ferate romanesti. La inceputurile activitatii sale de inginer, Ion I.C. Bratianu se va ocupa de problemele tehnice pe care le implica rezistenta podurilor de cale ferata de la Cotroceni si de pe traseul Varciorova – Bucuresti. In cadrul atributiilor sale de serviciu se va deplasa la Bacau unde se construisera terasamentele caii ferate spre Piatra Neamt; in acelasi timp i s-a incredintat de catre Anghel Saligny si conducerea Serviciului fotografic al marelui pod de peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, cel mai lung pod din Europa in acel moment. In iarna anului 1891, Ion I.C. Bratianu raspundea de problemele tehnice ale cailor ferate din Moldova. La o varsta tanara, 33 de ani, i se incredinteaza functia de ministru al Lucrarilor Publice contribuind la constructia de cai ferate, intre acestea linia Pitesti – Curtea de Arges si la construirea portului Constanta.
Omul politic
Considerand si constientizand ca in activitatea si in competitia politica va reusi sa continue ca un demn succesor opera ilustrului sau parinte care avusese o contributie substantiala la aplicarea principiilor liberalismului in economia si societatea romaneasca, aflata la inceputurile sale pe fagasul capitalismului, a maturizarii functionarii legilor economiei de piata in epoca moderna, Ion I.C. Bratianu se va angaja cu hotarare si dinamism pe un drum de care era constient ca era greu, lung, dar de la care nu se va abate. Isi va face cunoscute ideile care-l preocupau, intr-un discurs prezentat la 21 noiembrie/3 decembrie 1895, la o intrunire a Partidului National – Liberal, la Targu Jiu, considerat de istorici inceputul activitatii sale politice. Ion I.C. Bratianu s-a pronuntat atunci pentru o cat mai buna organizare a vietii politice si sociale romanesti, cu o functionare normala a institutiilor statului si o respectare a legilor prin regenerarea morala a societatii romanesti, in toate compartimentele ei, stimularea si consolidarea initiativei particulare, a investitiilor proprii. Reformarea societatii romanesti in ansamblul ei este esenta acestei intreprinderi ale carei motivatii isi pastreaza nealterate actualitatea, valoarea si pentru perioada de tranzitie pe care o strabate Romania de astazi, deoarece, dupa cum arata Ion I.C. Bratianu “…adevaratul rau de care suferim sta nu in principiul, ci in nerespectarea legilor si ca reforma politica esentiala, aceea care se impune ca o conditiune cardinala a insasi existentei noastre, e respectul legilor. Acest respect al legilor, domnia lor reala, de la Constitutie pana la ultimul regulament cu obiect special, implica infranarea apetiturilor excesive; iar stabilirea nu se poate face numai pe masuri coercitive, ci exige (a cere imperios, a necesita, n.n.) o alta indrumare data activitatii ratacite si raufacatoare a prea numeroaselor elemente neproducatoare din societatea romana. Ea se leaga intim de economia noastra nationala si obliga sa se dea, prin toate mijloacele, avant profesiunilor agricole si industriale, spiritului de intreprindere particular, sa se inmulteasca in toate directiunile mijloacele si capacitatea productiunilor noastre (…) Aceasta reforma cere timp si energie, ea nu se poate introna decat prin lupta impotriva deprinderilor rele si nu sunt misiuni mai grele decat acelea de educatie”. La problemele mari, complexe si dificile cu care se confrunta Romania la sfarsitul veacului al XlX-lea si inceputul secolului XX, Ion I.C. Bratianu si Partidul National – Liberal, printr-un studiu atent al realitatilor si directiilor de dezvoltare a societatii autohtone s-au pronuntat pentru adoptarea unor masuri care sa alinieze Romania la nivelul lumii civilizate din Europa acelor vremuri. Tanarul om politic Ion I.C. Bratianu s-a pronuntat, ca si Partidul National – Liberal, de altfel, pentru o dezvoltare economica proprie si valorificarea resurselor interne – bogatiile solului si subsolului, caile fluviale si maritime etc. Cuvantul sau in Adunarea Deputatilor – martie 1905 – exprima o gandire profund ancorata in realitatile vietii romanesti si in perspectivele evolutiei acesteia: “Pana cand nu vom fi o tara agricola, industriala si comerciala nu va fi dezvoltarea noastra economica completa si desavarsita. Anii de criza ne-au dovedit de ajuns primejdiile unor venituri uniforme. Cand pe langa bogatia solului stau muntii nostri inca neexploatati, cand avem la dispozitia noastra petrolul, cand inventiunile moderne fac din electricitate si din fortele hidraulice motoare de mana intai, chemate sa revolutioneze conditiile economice si sociale ale industriei, si cand suntem in asa favorabile situatiuni, in ceea ce priveste caile fluviale si caile maritime – a renunta pentru totdeauna la dezvoltarea industriala ar fi a ne arata oameni cu orizonturi scurte si care nu-si cunosc menirea in lume”. S-a pronuntat cu autoritate impotriva patrunderii capitalului strain in economia romaneasca deoarece acesta putea deveni un instrument al creditorilor puternici, si de aici si o exercitare a puterii politice a acestora fata de tara debitoare care, spunea Ion I.C. Bratianu: “… este adusa in mare dependenta de strainatate”. Partidul National – Liberal si Ion I.C. Bratianu s-au pronuntat pentru introducerea votului universal in Romania, exercitiul democratic amintit fiind socotit de omul politic un element fundamental pentru societatea romaneasca, menit sa asigure un echilibru atat de necesar, de stabilitate, prin participarea tuturor locuitorilor tarii: “… cu interes si cu constiinta la carmuirea statului”. Intrucat Romania era atunci o tara predominant agrara, majoritatea populatiei locuia si muncea la sate, Ion I.C. Bratianu s-a exprimat ferm in favoarea interventiei statului in relatiile sociale existente atunci, deoarece marile discrepante economice dintre cei saraci, lipsiti de mijloace materiale si cei bogati, puternici financiar, ii impiedica si ii dezavantajeaza pe cei dintai care nu pot intra si participa competitiv cu ceilalti. Si in problema nationala, deosebit de sensibila, luand in calcul conotatiile sale externe si situatia politica a romanilor traitori in provinciile noastre aflate sub dominatia straina, Ion I.C. Bratianu s-a implicat cu responsabilitate si mult curaj, in mod direct, intervenind in calitate de om de stat, prin demersuri la autoritatile austro-ungare de la Viena si Budapesta, pentru usurarea unor conditii de viata insuficiente sau nereglementate politic sau juridic ale conationalilor nostri. S-a deplasat in mai multe randuri in Transilvania unde a avut convorbiri cu fruntasi politici ardeleni si, in semn de pretuire pentru memoria lui Horea, conducatorul marii rascoale taranesti din 1874, a cumparat biserica de lemn din Albac, aflata in stare de degradare si o duce la Florica, amplasand-o in frumosul parc unde este ridicata si resedinta familiei Bratianu, un valoros monument de arhitectura clasica romaneasca inaltat de Ion C. Bratianu la mijlocul secolului XlX si extins de familie, sub directa coordonare a lui Ion I. C. Bratianu la inceputul secolului XX, intre anii 1906 – 1912, lucrare arhitectonica a cunoscutului constructor de edificii civile si monumente Petre Antonescu.
Presedinte PNL
Calitatile sale indiscutabile de om politic realist, capabil sa asigure Partidului National – Liberal un rol si un loc distinct pe esichierul politic al tarii au determinat pe liderii acestei formatiuni sa-i acorde increderea si sprijinul necesar, ceea ce s-a si intamplat la 11/24 ianuarie 1909 cand, la Congresul Partidului National – Liberal, in sala Eforie din Bucuresti, este propus si ales presedinte al partidului. In propunerea facuta de Mihail Pherekide, cel mai vechi fruntas liberal, se motiva optiunea pentru Ion I.C. Bratianu considerat omul “care cumula talentul, harnicia, tineretea, experienta si un nume simbolic pentru traditia Partidului National-Liberal”. Mostenirea politica pe care o preluase de la Dimitrie A. Sturdza, caruia ii succede la conducerea partidului, Ion I.C. Bratianu va sti cu pricepere si devotament s-o pastreze si s-o imbogateasca pana la sfarsitul vietii sale. Discursul sau la investitura in inalta functie de presedinte al partidului avea valoarea unui program pe care l-a urmarit cu tenacitate pentru a fi indeplinit: “In toata activitatea noastra, ca in trecut, sa nu uitam ca, fie in afara, fie inauntru, opera noastra este o opera de progres, de ordine si de pace si ca progresul, ca sa fie sigur, trebuie sa fie facut cu acea perseverenta proprie organismelor sanatoase, iar nu cu zvacniri si framantari”. Noul lider al partidului sublinia importanta respectarii democratismului si a ordinii in organizatiile Partidului National – Liberal care trebuiau sa fie cladite “… pe doua reguli esentiale: libertatea de discutie, pentru a ajunge la participarea constienta a tuturor, disciplina in actiune, fara de care nu se poate.” In dubla sa calitate de om politic si de stat, Ion I.C. Bratianu ramane in istoria romanilor artizanul celor doua reforme radicale si esentiale: agrara si electorala. Din anul 1913, Ion I.C. Bratianu afirma necesitatea urgentarii unor asemenea schimbari de structura in economia agrara si in sistemul electoral, desi obiectiuni, impotriviri si critici apar nu numai din partea adversarilor politici, dar si din randurile propriului partid, insa pozitia lui a fost transanta si prezentata fara echivoc de I.G. Duca, colaboratorul sau apropiat: “Sau partidul ma urmeaza cu toata insufletirea – spunea Ion I.C. Bratianu – sau nu mai stau in fruntea lui si, ca simplu particular, propovaduiesc ideea exproprierii. Partidul National-Liberal trebuie sa priceapa ca la aceasta cotitura a istoriei sau va reusi sa schimbe structura sociala a Romaniei, sau ratiunea lui de a fi in viata publica a tarii inceteaza de a mai exista”. Ratiunile democratice ale unei reforme electorale largi erau explicate de Ion I.C. Bratianu la Congresul partidului din 20 octombrie 1913: “Era de mult, in sentimentul general, era de mult in necesitatile asezamantului nostru politic, definitiv si prin urmare in programul nostru, ca viata noastra politica constitutionala trebuie sa tinda catre largirea colegiilor pana la sufragiul universal”. Roadele unor asemenea proiecte care, finalizate, au situat Romania la un nivel asemanator tarilor europene care rezolvasera doua mari probleme de structura sociala si electorala, au fost rezolvate dupa incheierea participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial, cand s-au legiferat cele doua reforme. La 17 iulie 1921, Legea pentru definitivarea reformei agrare prevedea exproprierea a 6.120.000 de hectare dintre care terenul arabil reprezenta 3.998.753 hectare, ceea ce inseamna cam 66 la suta din suprafata de pamant proprietate a marilor mosieri. Primele alegeri din Romania pe baza votului universal vor avea loc in anul 1919, principiile referitoare la natura si sistemul de vot regasindu-se in Constitutia din 1923. Alegerile din noiembrie 1919 au dat castig de cauza formatiunii “Blocul Democratic”, iar noul guvern prezidat de Alexandru Vaida – Voevod isi preia atributiile la 1 decembrie 1919. Infrangerea liberalilor nu l-a descurajat pe Ion I.C. Bratianu care era departe de a-si fi epuizat resursele politice. In vadit contrast cu insatisfactia multor lideri liberali care nu intelegeau paradoxul situatiei, intrucat proiectele reformelor erau atragatoare pentru taranime, dar nu o determinasera pe aceasta sa-i voteze pe liberali. Dupa cum scria I.G. Duca: “Bratianu insa nu si-a pierdut nici o clipa sangele rece, ne-a aratat ca infrangerea se explica prin faptul ca, guvernand atata vreme, lumea necajita de durerile razboiului si greutatile vremurilor postbelice a vrut cu orice chip ceva nou si ca, printr-un explicabil proces psihologic, necazurile zilnice au precumpanit in constiinta publica realizarile epocale”. Adevarata masura a politicii de reforme pe care Partidul National-Liberal si principalul sau lider, Ion I.C. Bratianu, o va da in viata societatii romanesti este cuprinsa intre anii 1922 – 1926. Guvernul liberal condus de Ion I.C. Bratianu a reusit prin aplicarea unei inteligente politici cunoscute prin sintagma “prin noi insine” sa echilibreze si sa refaca economia tarii vlaguita dupa marele efort material suportat de stat si populatie in timpul razboiului si in primii ani dupa Marea Unire. Revirimentul obtinut in toate domeniile importante ale societatii romanesti a constat din unificarea celor patru regiuni ale tarii, pe planurile administrativ si legislativ, refacerea economiei si aplicarea reformelor, iar ca un corolar al unei asemenea activitati, adoptarea unei noi Constitutii, in 1923. O politica economica protectionista preconizata si aplicata, indeosebi datorita conceptiilor economistilor si finantistilor liberali Vintila Bratianu si Stefan Zeletin a avut efecte benefice si in alte domenii. Politica “prin noi insine” nu avea un caracter exclusivist, deoarece era acceptat si capitalul strain, dar el era subordonat celui autohton. Legile care au intrat sub incidenta acestei doctrine au avut in vedere domenii de baza ale economiei: caile ferate, posta si telecomunicatiile, Regia Monopolurilor Statului, Armata, energia, minele. Cel care a reusit sa surprinda cel mai bine rezultatele obtinute de guvernarea liberala sub conducerea lui Ion I.C. Bratianu a fost chiar fratele acestuia, Vintila, de fapt artizanul destoinic al politicii de sustinere si incurajare a efortului propriu, autohton in economie si in viata financiara. In cuprinsul unei conferinte tinuta la Ateneul Roman in ziua de 28 februarie 1926, intitulata sugestiv pentru mesajul sau “Pentru cei mai tineri. Ce-am vazut in Romania mica si ce vad in Romania Mare”, vorbitorul prezenta un cadru general al locului si rolului statului roman intregit in context continental amintind ca: “Daca vom sti sa ne legam soarta de interesele mari europene, cum am facut-o si in vechiul regat, nu mai avem sa ne temem de aici inainte de imixtiunea de ieri a celor mari. (…) prin Dunarea pusa in sfarsit sub un regim international european la care toti cei interesati participa, avem drum liber pana in centrul Europei. (…) Azi nimeni din cunoscatorii acestui trecut, nu mai poate nega romanului putinta de a participa la viata noastra proprie, fie sub forma culturala, fie sub cea economica”. Vintila Bratianu a insistat in expunerea sa asupra obligativitatii efortului propriu, a descatusarii energiilor latente, a sustinerii cu perseverenta a unui ritm ridicat de productivitate: “…este mare deosebirea de conceptie intre cei ce cred ca punerea in folosinta a bogatiilor moarte ale acestei tari se poate face in afara de noi, ca nu trebuie decat concursul material al celor din afara pentru ca sa ne puna lanurile, padurile si mineralele in folosinta, cum ei exploateaza orice colonie africana in afara de orice colaborare a factorilor nationali”. Dar opera infaptuita pana atunci in Romania trebuia continuata si extinsa si, din acest punct de vedere, Vintila Bratianu schita cateva directii referitoare la “…folosinta mai desavarsita a energiei interne, radierea in afara a roadelor acestei energii”. Radierea, aici in sensul de propagare, era inteleasa de omul politic liberal din trei ipostaze:
a) “Radiere politica, ca un factor de ordine si civilzatie, care are nu numai drepturi de aparat, dar cuvant de spus in chestiile mari ce intereseaza viata regiunii in care traim si in mersul ei linistit si ordonat (…)”
b) “Radiere economica prin punerea in valoare si inlesnirea vietii, a regiunii in care traim, dar si prin contributia ce putem aduce economiei generale mondiale prin produsele noastre variate, brute si fabricate de tot felul, prin inlesnirea circulatiei acestor schimburi, ca tara cu o situatie geografica exceptionala pentru acest schimb la gurile Dunarii”.
c) Radiere culturala. Avem nevoie de cultura pentru noi insine, dar desigur ca la hotarele a doua lumi, avem si menirea de a fi un focar de radiere. Oricat am trai noi insine ca popor cultural, nu putem trai izolat, si cu ajutorul ce am putea da pe acest teren imprejurul nostru, nu numai ca vom inlesni raspandirea civilizatiei, dar vom crea si o atmosfera mai favorabila propriei noastre vieti linistite”.
O astfel de gandire, un astfel de mod de actiune proprii lui Ion I.C. Bratianu, nu avea nimic comun cu o politica autarhica, de izolationism economic, ci din contra, cum mai sublinia Vintila Bratianu in conferinta amintita, ea impunea Romaniei sa se conecteze la valorile europene, la cuceririle lumii occidentale, dar o astfel de apropiere si adaptare urmau sa fie facute selectiv si cu discernamant deoarece: “A sti este a cunoaste ce au facut altii in civilizatie si au putut face in conditiuni mai putin prielnice ca ale noastre. Ce este bun de luat si ce este rau de inlaturat. A sti de a adapta firii poporului nostru si conditiilor naturale in care traieste, dobandirile civilizatiei”.
Diplomatul
Desi nu a fost diplomat de cariera cu studii de specialitate, Ion I.C.Bratianu s-a remarcat ca un foarte bun cunoscator al relatiilor internationale din vremea sa, in primul rand datorita intelegerii istoriei neamului sau, a locului si rolului ocupat si jucat de romani in contextele politice si geopolitice unde se intersectau interesele marilor imperii vecine noua, intr-o Europa bantuita si pustiita de razboaie, conflicte diplomatice si jocuri fatise sau de culise in care romanii si teritoriile lor erau indeobste subiect de dispute, cotropiri si impartiri. Indeosebi zona fierbinte a Balcanilor, acest faimos “butoi cu pulbere” al Europei, a reprezentat un spatiu geografic tensionat, revendicat si incendiat in numeroase randuri, devenit o zona sensibila si plina de incertitudini pentru popoarele si populatiile de aici. In prima guvernare a lui Ion I.C.Bratianu, intre 27 septembrie 1908 si 4 martie 1909, el a indeplinit pe langa functia de presedinte al Consiliului de Ministri si pe cele de ministru de Interne si ad-interim la Externe, iar in cea de a doua guvernare consecutiva, de la 4 martie 1909 la 28 decembrie 1910, aceleasi functii, prilejul oferit de ultima a fost un foarte bun exercitiu de a se familiariza cu diplomatia, tratativele si negocierile cu plenipotentiarii straini. In anul 1913, Ion I.C. Ion Bratianu publica lucrarea “Romania si Peninsula Balcanica”, aparuta la Bucuresti, in care, referindu-se la necesitatea infaptuirii unitatii politice a romanilor, afirma importanta utilizarii oricaror cai in acest scop, dar acestea sa nu pericliteze statul roman, existenta si securitatea lui. Evenimentele perioadei de neutralitate a Romaniei din Primul Razboi Mondial si participarea tarii noastre alaturi de Antanta impotriva Puterilor Centrale coincid cu guvernele conduse de Ion I.C. Bratianu timp de patru ani, mai intai intre 4 ianuarie 1914-10 decembrie 1916, in care liderul liberal este presedinte al Consiliului de Ministri si ministru de Razboi, iar intre 11 decembrie 1916 si 28 ianuarie 1918, tot presedinte al Consiliului de Ministri, dar si ministru de Externe.
Ion I.C. Bratianu s-a declarat ferm in anii neutralitatii pentru infaptuirea unitatii nationale impreuna cu alti importanti oameni politici si de opinie ca Nicolae Filipescu, Take Ionescu si Nicolae Iorga. Anii neutralitatii Romaniei au fost pentru Ion I.C. Bratianu o perioada marcata de greaua incarcatura a pregatirii tarii de a intra in razboi si de discutii cu reprezentantii Antantei de a se declara favorabili respectarii revendicarilor Romaniei asupra teritoriilor sale aflate sub dominatia Austro-Ungariei. Totodata, Ion I.C. Bratianu avea in vedere mersul operatiunilor militare pe fronturile de lupta ale celor doua aliante militare: Antanta si Puterile Centrale. Studiind cu atentie situatia politica din tara si de peste hotare, chibzuind indelung asupra evolutiilor de pe continent, Ion I.C.Bratianu medita, astepta si tacea, situatie care pe unii ii exaspera, pe altii ii nelinistea si pe multi ii contraria, fie ca erau mai apropiati sau mai indepartati de acesta. Tacerile lui erau lungi, de aici si numele de “Sfinxul” cum a fost numit in acei ani. Ion I.C. Bratianu s-a dovedit un bun negociator cu Aliatii, insistand si reusind sa obtina de la Antanta un angajament scris care sa satisfaca interesele legitime ale tarii dupa razboi si sa permita o situatie cat mai avantajoasa intrarii in lupta a armatei romane. La Consiliul de Coroana din 14/27 august 1916, de la Cotroceni, s-a hotarat intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta. A doua zi, la 15 august, armata romana a strabatut trecatorile Carpatilor angajand primele lupte impotriva Austro-Ungariei. Se pot reprosa lui Ion I.C. Bratianu si guvernului liberal condus de acesta greseli grave privind pregatirea tehnico-materiala a armatei care nu a beneficiat de o inzestrare normala, de aici imbracamintea necorespunzatoare, hrana insuficienta, o dezorganizare datorata generalului Dumitru Iliescu, un favorit al lui Ion I.C. Bratianu, care s-a dovedit incapabil in buna administrare a compartimentului militar de la nivelul Marelui Stat Major pe care-l conducea. Dupa terminarea razboiului, generalul Alexandru Averescu a publicat mai multe articole critice la adresa liberalilor si a lui Ion I.C.Bratianu reunite sub titlul semnificativ “Raspunderile”. Dupa incheierea victorioasa a razboiului pentru Antanta, infrangerea Puterilor Centrale si exprimarea vointei plebiscitare a romanilor din teritoriile aflate sub ocupatia straina, prin Unirea succesiva a Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu Romania, punctul culminant fiind 1 decembrie 1918, ceea ce a insemnat desavarsirea unitatii nationale si faurirea unui nou stat pe harta Europei, Romania, Ion I.C. Bratianu va desfasura o necesara si sustinuta activitate diplomatica la Conferinta de Pace de la Paris, unde in calitate de conducator al delegatiei tarii, va lucra neobosit vreme de jumatate de an pentru apararea si sustinerea drepturilor si intereselor legitime ale tanarului stat national intr-o Europa inca nevindecata de ranile razboiului, in care state ca Romania trebuiau sa lupte acum pentru recunoasterea unor drepturi, dar nu cu arma ci la masa tratativelor, si nu cu un inamic echipat in haina militara ci cu un adversar imbracat in redingota si chiar cu zambetul pe buze. Ion I.C. Bratianu s-a dovedit un luptator curajos in competitia cu reprezentantii marilor puteri invingatoare reuniti in faimosul Consiliu al celor Patru, alcatuit din Woodrow Wilson, presedintele SUA, David Lloyd George, prim-ministru al Marii Britanii, George Clemenceau, prim-ministru al Frantei si Vittorio Emmanuelle Orlando, prim-ministru al Italiei, ultimul neavand motive sa fie multumit de modul cum interesele tarii sale erau privite la acest for, astfel ca s-a constituit un Triumvirat. Istoricul Gheorghe I. Bratianu, fiul lui Ion I.C. Bratianu, a tratat si explicat documentat in lucrarea sa “Actiunea politica si militara a Romaniei in lumina corespondentei diplomatice a lui Ion I.C. Bratianu” avatarurile pe care a trebuit sa le suporte ilustrul sau parinte la Conferinta de Pace. In Franta, Ion I.C. Bratianu a fost intransigent in apararea intereselor Romaniei dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, mai ales ca la Paris se statuase de catre Marile Puteri un principiu discriminatoriu potrivit caruia ele aveau interese nelimitate in timp ce statele mici, inclusiv Romania, interese speciale. Ion I.C. Bratianu a cerut la Paris recunoasterea noilor granite ale Romaniei, s-a pronuntat pentru recunoasterea drepturilor minoritatilor, in sensul cel mai larg al libertatilor lor etnice si confesionale, dar s-a opus, pe buna dreptate, ca marile puteri sa dispuna de dreptul lor de a supraveghea asupra regimului aplicat acestor minoritati, in special asupra celor evreiesti. Ion I.C. Bratianu a semnalat Conferintei pericolul impartirii Romaniei din punct de vedere al populatiei acesteia in romani si minoritari: “unii increzatori in solicitudinea statului, iar ceilalti, indemnati de a-i fi potrivnici si a cauta protectie in afara granitelor”. Guvernul roman a prezentat un Memoriu national in care punctul de vedere referitor la statutul minoritatilor era extrem de explicit: “Romania acorda tuturor minoritatilor, de limba, de rasa si religie care traiesc inlauntrul noilor sale granite, drepturi egale cu cele pe care le au ceilalti cetateni romani”. La 2 iulie 1919, a parasit lucrarile Conferintei de Pace de la Paris, se va reintoarce in tara si va protesta in continuare impotriva Marilor Puteri, care nu intelegeau sa respecte si sa trateze Romania intr-un spirit constructiv, sa-i inteleaga cererile sale indreptatite intr-o problema importanta, dar si sensibila totodata, cea a minoritatilor nationale. Activitatea diplomatica a lui Ion I.C. Bratianu la Conferinta de Pace a fost expresia unei solii a bunului simt, a apararii independentei tarii si a intereselor unui stat chemat sa contribuie la o mai buna asezare a noii Europe postbelice.
Omul si opera
Ion I.C.Bratianu a fost o personalitate complexa, uneori contradictorie si chiar imprevizibila. A iubit cu pasiune istoria neamului sau, pe care a cunoscut-o foarte bine, chiar in amanunt, pe care a folosit-o ca mijloc de sustinere a unor teze si idei argumentate in disputele sale cu adversari sau in explicarea unor situatii relative la imprejurari contemporane vremurilor sale. Avea nevoie de liniste si de singuratate, mai ales cand se retragea in atmosfera de calm de la Florica, in mijlocul cartilor din marea sa biblioteca, din resedinta familiei sale, loc de intalnire a multor si importante personalitati din viata Romaniei, oameni politici si de cultura romani si straini. Aici, la Florica, de Constantin Argetoianu “Mecca liberalilor”, Ion I.C. Bratianu a dovedit reale calitati de bun gospodar, un fermier destoinic, un autentic reprezentant al clasei de mijloc care in ceasurile de ragaz ingrijea atent animalele, supraveghea lucrarile de aranjament floral si horticol a unei gradini de o rara frumusete si privea astrele de pe bolta cereasca printr-un telescop. Prematur, numai la 63 de ani, a incetat din viata la 24 noiembrie 1927, in urma unei amigdalite care a generat o puternica infectie care i-a cuprins organismul. A fost inmormantat in biserica – mausoleu din vecinatatea resedintei familiei Bratianu, odihnindu-se pentru vecie alaturi de parintele sau si de cei mai importanti membri ai familiei. Despre Ion I.C. Bratianu si opera lui s-a scris mult, documentat si cu folos. Au facut-o in primul rand contemporanii lui, apoi el a intrat in constiinta posteritatii datorita participarii sale nemijlocite la opera de consolidare a Partidului National-Liberal, la implinirile si rezultatele Razboiului de Intregire din anii 1916-1918 si de faurire a Romaniei Mari, de revigorare a economiei si societatii romanesti in compartimentele sale esentiale indeosebi in timpul productivei guvernari liberale din anii 1922-1926. Regina Maria consemna la un moment dat, referindu-se la el in conditiile grele ale participarii Romaniei la Primul Razboi Mondial: “Bratianu, fiind un om puternic, are foarte multi dusmani. Lumea arareori vrea sa recunoasca pe acei ce nu pot fi micsorati, pana la tipul comun”.
Nu putini l-au acuzat de o politica de conducere extrem de autoritara, chiar dictatoriala Nicolae Iorga l-a incriminat ca a instaurat o dictatura in Romania, dar Ion I.C. Bratianu stia si a demonstrat ca prea multe menajamente dauneaza in atingerea unui scop si nu si-a crutat adversarii, care nici ei nu l-au iertat cand a fost cazul.
Un bun cunoscator al vietii politice interbelice, Sterie Diamandi, scria despre Ion I.C. Bratianu: “Avea constiinta impacata ca si-a indeplinit cu prisosinta datoria in viata. Era constient ca lespedea funerara va inchide, odata cu dansul, unul din capitolele cele mai glorioase din istoria tarii”. Istoricii romani contemporani noua au subliniat in lucrari dedicate lui Ion I.C. Bratianu gandirea sa politica matura, realismul mesajului sau, cum au facut-o in decembrie 1909, adresandu-se parlamentarilor: “Sunteti, domnilor, reprezentantii unui popor care este mandru si poate fi mandru de neamul sau, si care trebuie sa aiba mare incredere in viitorul sau. Nu scadeti rolul pe care el trebuie sa-l aiba in lume; fiti cat de modesti pentru persoana dvs., nu fiti modesti pentru poporul pe care il reprezentati”.
Intr-o monografie atotcuprinzatoare, poate cea mai buna de acum, un reputat istoric roman, Anastasie Iordache, scria in ultimele file ale cartii sale: ” Ion I.C. Bratianu nu a fost om politic sau de stat, pur si simplu, nici macar numai om politic reprezentativ sau un mare om politic, el a depasit limitele omului de vocatie, devenind un geniu politic, la fel ca parintele sau”. Indiscutabil in Panteonul marilor personalitati ale romanilor, Ion I.C. Bratianu ocupa locul binemeritat pe care i l-au conferit o viata si o activitate exemplare care infrunta temerare timpul.
