15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. O fetiță și-a fracturat coloana într-un loc de joacă din Parcul...

FOTO. O fetiță și-a fracturat coloana într-un loc de joacă din Parcul Tei

O fetiță și-a fracturat coloana într-un loc de joacă din Parcul Tei, în sectorul 2 din București.

Din primele informații, aceasta se afla la unul dintre jocurile amplasate în parc. La un moment dat, o chingă s-a desprins, fata s-a dezechilibrat și a căzut.

La fața locului a ajuns o ambulanță, care a transportat-o pe pacientă la urgența Spitalului Floreasca.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00.

„O echipă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a deplasat la fața locului. Am luat legătura cu șeful Administrației Domeniului Public sector 2, care administrează locurile de joacă. Mâine se vor prezenta la comisariatul București cu documentele solicitate”, a precizat Paul Anghel, director în cadrul ANPC. Acesta a precizat că, până în acest moment, părinții nu au depus o reclamație.

Protecția Consumatorilor a început, de câteva zile, verificarea locurilor de joacă. În județul Constanța, primarii din municipiile Constanța și Mangalia au fost chemați la sediul instituției pentru a discuta despre problemele depistate de comisari.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă