Aţi preluat mandatul anul trecut. Cum vă simţiţi în Români
O.S.M.: Mă bucur că sunt aici, iar în planul relaţiei bilaterale, în general, sunt mulţumit. Vreau însă mai multe rezultate concrete.
La începutul lui 2011, predecesorul dumneavoastră, fostul ambasador Alexander Ciurilin, remarca instalarea unui „vânt al schimbării” în relaţia româno-rusă, dar, adăuga dumnealui, trebuiau găsite „acele pânze care vor primi această adiere”. Cum a bătut vântul de atunci încoace?
O.S.M.: Aş recurge mai puţin la alegorii. În ultimii 20 de ani, relaţia dintre cele două ţări a avut multe sincope, atenţia nefiindu-le concentrată una asupra celeilalte. Fiecare avea agenda sa, fapt pentru care o întreagă generaţie de ruşi şi de români nu ştiu foarte multe unii despre ceilalţi. Trăiam, cumva, unii fără alţii. Bineînţeles, auzise toată lumea în Rusia de Constanţa, Munţii Carpaţi şi aşa mai departe, dar nu despre asta e vorba. Pe de altă parte, se poate spune că în ultimii există, din ambele sensuri, intenţia de a schimba lucrurile. Anul trecut, când am preluat conducerea misiunii de la Bucureşti, a fost unul de mare intensitate în politica internă a României. Cu toate acestea, reprezentanţi ai tuturor forţelor politice de aici m-au asigurat că îşi doresc îmbunătăţirea relaţiei bilaterale, iar asta în cei mai pragmatici termeni.
În ce sens?
O.S.M.: În sensul unei mai bune cooperări economice, al dezvoltării mai multor proiecte în acest sector, al înmulţirii contactelor culturale sau al schimburilor în domeniul educaţiei. Tendinţa este aceeaşi şi în Federaţia Rusă, unde există politicieni care doresc intensificarea contactelor bilaterale. Am vorbit cu preşedintele Traian Băsescu, cu primul ministru – actualul şi predecesorul său – şi vă pot spune că, potrivit evaluărilor tuturor, există premisele unor evoluţii pozitive.
Bănuiesc însă că aveţi priorităţi în mandatul dumneavoastră.
O.S.M.: Exisă mai multe abordări în chestiunea asta, dar le voi enumera pe ale mele. Cred că, iar din experienţa mea sunt aproape sigur, relaţia bilaterală trebuie construită pe o fundaţie foarte pragmatică. Prin urmare, prioritatea numărul unu este de a dezvolta o cooperare economică pe cât se poate de puternică. Nu va fi posibil dintr-o dată, întrucât mai există obstacole care trebuie depăşite. Dar proiectele economice oferă o bază solidă pentru un spectru larg de alte cooperări. Vedeţi ce se întâmplă la Mechel (combinatul siderurgic de la Câmpia Turzii – n.r.). Au existat unele obstacole obiective acolo, dar vedeţi cât de mulţi oameni au fost afectaţi de această situaţie – angajaţii de acolo, dar şi firmele care colaborau cu Mechel. Deci, dacă am avea mai multe poveşti de succes, atunci şi numărul oamenilor interesaţi de dezvoltarea relaţiilor româno-ruse va creşte. Se va instala un climat pozitiv, iar el va stimula cooperarea şi în alte domenii. A doua prioritate priveşte tânăra generaţie, pentru că am observat un interes nesatisfăcător al tinerilor (români – n.r.) pentru aprofundarea cunoaşterii, din perspectivă modernă aş zice, a Federaţiei Ruse. E valabil şi viceversa, dar prefer să vorbesc pornind de la experienţa mea aici, în România. Direct spus, nu avem o colaborare foarte activă pe zona asta. România şi Rusia au semnat anul trecut un protocol de cooperare în domeniul educaţiei, care le va deschide o perspectivă mai largă tinerilor români de a studia în Federaţia Rusă. Anul acesta vom încerca să creştem numărul românilor care ar putea învăţa limba rusă în România, pentru ca apoi să-şi completeze studiile în Federaţia Rusă. Ne-am dori să dezvoltăm şi contactele cu universităţile din ţara dumneavoastră. Am discutat cu cei de la Academia de Ştiinţe Economice, au fost aici şi universitari ruşi care au discutat cu reprezentanţii ASE. Există contacte, există programe şi schimburi, dar ne-am dori extinderea lor. Ar trebui ca tânăra generaţie să se gândească la Rusia în termeni mai nuanţaţi, nu doar în cei de bun şi rău.
Aţi găsit la universităţile din România deschiderea pe care v-o doriţi?
O.S.M.: Da, absolut. În general, oamenii sunt interesaţi de o mai bună cooperare, mi-am dat seama din discuţiile cu studenţii, din participarea la diverse evenimente organizate de universităţile de aici. Marea provocare, însă, constă în a găsi resursele financiare pentru a stimula acest tip de extindere a relaţiilor, pentru că bugetele sunt destul de strânse şi în România, şi în Federaţia Rusă. Evident, nu se poate fără finanţare de la buget, dar explorăm şi alte posibilităţi – sponsorizări, parteneriate public-private. A treia prioritate constă în a aduce aici, în România, lucrurile bune pe care Rusia le are în domeniul cultural şi, de partea cealaltă, de a sprijini cultura română să pătrundă în Federaţia Rusă. În fine, prioritatea numărul patru este dinamizarea relaţiei la nivel politic.
Ce ar presupune?
O.S.M.: De pildă, ar trebui să avem mai multe întâlniri la nivel de miniştri de Externe. Contactele între liderii politici sunt posibile, dar nu e nevoie de contacte doar de dragul contactelor, ci pentru îmbunătăţirea relaţiei bilaterale, deci trebuie construit un cadru legal. Ne gândim la pregătirea unei vizite a ministrului de Externe în viitorul apropiat şi, cel mai probabil, va fi semnat un acord privind stabilirea unor centre culturale, român şi rus, în ambele capitale. Vor fi o punte pentru extinderea, inclusiv pe orizontală, a cooperării între cele două ţări. Mai avem în pregătire extinderea programelor de schimburi culturale, educaţionale, sportive şi de tineret, iar noile acorduri se află în faza finală. Cel mai probabil, vor fi semnate în timpul întâlnirii dintre miniştrii de Externe. Apoi, există contacte la nivelul consilierilor prezidenţiali pe probleme de securitate şi credem că ele vor continua pe viitor. Ne mai gândim şi la vizite la nivel de premieri, însă nu pot intra în detalii.
Adică sunt în curs de planificare vizite ale celor doi premieri?
O.S.M.: Încă discutăm această posibilitate şi credem că este un lucru important, pentru că anumite proiecte ar putea fi finalizate în timpul unor asemenea discuţii. Dar e nevoie de unele pregătiri.
Credeţi că va fi posibilă o întâlnire, eventual în cadrul unei vizite oficiale la Moscova sau la Bucureşti, între preşedinţii României şi Federaţiei Ruse?
O.S.M.: Nu pot exclude asta. Pentru orice ambasador, o vizită de succes a şefului statului nu este doar un vis, ci şi o împlinire. Ne gândim.
Înţeleg că ar mai fi unii paşi de făcut?
O.S.M.: Timpul este extrem de preţios, dar trebuie pregătit foarte bine programul. Însă nu numai ei, şefii de state, construiesc relaţiile între ţări, ci şi noi, diplomaţii. Prin urmare, sunt necesare discuţii, pregătiri.
Din semnalele venite în ultimii ani de la Moscova reiese că relaţia bilaterală ar fi fost afectată de politica externă a preşedintelui Traian Băsescu. La Bucureşti, există însă voci care consideră că România a fost scoasă de pe harta investiţională a Federaţiei Ruse cu mult înainte, de pe la jumătatea anilor ’90, când a devenit clar că România lasă în urmă ezitările şi virează spre Vest. Care este adevărul?
O.S.M.: Pentru mine, întrebarea nu ar fi neapărat asta. Aminteaţi de anii ’90, dar gândiţi-vă că pentru Rusia a fost o perioadă economică foarte grea. Luam împrumuturi externe, primeam asistenţă de la organisme financiare internaţionale, nu eram capabili, la vremea respectivă, să investim masiv peste graniţe. Nu era capabili nici statul, nici oamenii de afaceri. Capacitatea Rusiei s-a îmbunătăţit abia începând cu anul 2000, când companiile noastre private au început să ţintească dincolo de frontiere, în căutare de oportunităţi. Există investiţii ruseşti care s-au instalat în România chiar în acea perioadă, în sectorul metalurgic, petrolier, producţia de aluminiu, energie. Au venit, deci, investitori. E drept şi că nu sunt foarte mulţi. Din punctul meu de vedere, nu a fost nimic planificat, nu s-a apucat nimeni să scoată România de pe harta investiţională a Federaţiei Ruse. Nu a fost cazul.
Dar cum caracterizaţi politica externă a României, orientarea preşedintelui Traian Băsescu, considerat cel mai pro-atlantist şi proamerican lider român din ultimii 20 de ani?
O.S.M.: Nu mi se pare atât de periculos proamericanismul, cât antirusismul, care împiedică orice posibilitate de a închega o relaţie.
Simţiţi că există în România politicieni antiruşi?
O.S.M.: Nu, nu. Bun, ştiu că există unii oameni, poate chiar şi în unele grupuri, cărora nu le place Rusia. Se întâmplă şi în alte ţări. Dar nu asta e problema cea mare. Noi acceptăm o orientare care ţinteşte aderarea la NATO, la Uniunea Europeană. România este membră a ambelor blocuri, iar asta e o realitate. Noi avem o relaţie cu NATO, nu suntem de acord cu tot ceea ce face NATO, dar, pe de altă parte, înţelegem că NATO contează pentru stabilitatea şi securitatea globală, iar în acest context Federaţia Rusă dezvoltă un anumit tip de parteneriat cu Organizaţia. Încercăm să lucrăm cu autorităţile române, dat fiind că România este membră NATO, pentru a le face cunoscută poziţia noastră. De ce să nu stimulăm acest plus de cunoaştere? Vrem ca România să se numere printre ţările care îşi dezvoltă o relaţie mai activă cu Federaţia Rusă. Deci, nu aş spune că intrarea României în NATO a constituit un moment de poticnire. Au existat, bineînţeles, şi ţări ale căror evaluări, în ceea ce priveşte Rusia, nu au fost tocmai pozitive, iar aici nu vorbesc de România.
Se simte Rusia confortabil cu statutul României, al cărei parteneriat strategic cu SUA a culminat cu instalarea unor elemente ale scutului antirachetă?
O.S.M.: Aceasta este una dintre situaţiile în raport cu care trebuie să fim cât se poate de clari: pentru noi este foarte dificil să fim de acord. Credem că, dată fiind configuraţia pe care o are în prezent, acest proiect nu a fost conceput pentru a îmbunătăţi securitatea globală, ci s-a dezvoltat în interesul Statelor Unite ale Americii. În al doilea rând, abordarea noastră în chestiuni geostrategice, mai ales în relaţia cu NATO, este aceea că securitatea mondială trebuie consolidată pe bază de cooperare, de predictibilitate, dar şi pe temeiul că securitatea unui grup de state nu se promovează în detrimentul securităţii unui alt stat sau unui alt grup de state. Asta înseamnă că securitatea SUA sau a membrilor NATO nu trebuie să lezeze securitatea Federaţiei Ruse. Am avut o istorie îndelungată, pe parcursul secolului XX, care arată că este nevoie de sporirea încrederii între NATO şi Federaţia Rusă, între SUA şi Federaţia Rusă, de crearea unei atmosfere de stabilitate, şi nu de adăugarea de noi suspiciuni. Conform analizelor, scutul antirachetă, ale cărui componente vor fi instalate nu numai în România, ci şi în nordul Europei, nu ţinteşte exclusiv anumite state din sud, ci, de asemenea, acoperă o parte a teritoriului Federaţiei Ruse şi rachetele strategice ale Federaţiei Ruse. Iar asta modifică, strategic, echilibrul. De aceea, ne-am exprimat de la bun început dubiile şi obiecţiile pe care le-am şi făcut cunoscute Statelor Unite, NATO şi altor ţări. Au existat mai multe serii de discuţii, am înaintat un număr de propuneri despre cum ar trebui procedat pentru a se ţine cont de preocupările Federaţiei Ruse. În prezent, discutăm posibilitatea obţinerii de garanţii legale că acest sistem nu va fi îndreptat împotriva arsenalului strategic şi a forţelor strategice ale Federaţiei Ruse. În caz contrar, se va ajunge la situaţia în care echilibrul să fie afectat, ceea ce ar fi contraproductiv. În actuala paradigmă, de neînţeles la Moscova şi de neacceptat pentru Federaţia Rusă, nu este pur şi simplu vorba de scut, ci şi de faptul că poate reprezenta o potenţială ameninţare pentru România. Este o provocare, pentru că baza de la Deveselu poate deveni ţintă, dacă Rusia, la rândul ei, consideră că este ţinta scutului antirachetă. Este un punct de vedere normal al fiecărui militar. De aceea, avem nevoie de unele garanţii. Am înţeles, baza de la Deveselu va fi construită, dar e nevoie de garanţii că nu ţinteşte arsenalul strategic al Rusiei. La nivel de discuţii, am primit asemenea asigurări de la toţi reprezentanţii politici ai României. Totuşi, trebuie dată o formă legală. Partenerul major în aceste negocieri îl reprezintă Statele Unite ale Americii.
Ne puteţi oferi câteva linii generale cu privire la garanţiile legale solicitate de Rusia?
O.S.M.: Le discută responsabilii militari. În luna mai va fi organizată la Moscova o conferinţă privind aspectele militare şi legale ale scutului antirachetă, dar şi pe marginea viziunii Federaţiei Ruse în această problemă. Vor participa delegaţi din mai multe state NATO, inclusiv România.
Există, pe tema garanţiilor legale, şi negocieri bilaterale Rusia-România?
O.S.M.: Nu. Principala discuţie se duce între Rusia şi Statele Unite, pentru că americanii sunt cei care dezvoltă acest sistem, ei au planificat fazele în care este construit.
George Maior, directorul SRI, admitea recent că ţări situate la estul României încearcă să influenţeze statele din această parte a Europei. Urmarea: analizele multor comentatori au arătat cu degetul în direcţia Rusiei. Date fiind contactele pe care le aveţi la diferite niveluri cu oficialii români, au ajuns la dumneavoastră asemenea preocupări?
O.S.M.: Nu am de gând să comentez afirmaţiile unui şef al serviciilor de informaţii. Am citit aceleaşi declaraţii însă, articole de presă, nu doar din România, ci şi din alte ţări, şi am impresia că se bate prea mult monedă pe faptul că “Rusia face, Rusia drege, Rusia e peste tot”. Am citit lucruri de genul acesta inclusiv în “România liberă”.
Declaraţia domnului Maior a apărut chiar într-un interviu acordat recent “României libere”.
O.S.M.: În momentul de faţă, Rusia traversează o situaţie complexă din punct de vedere economic, politic, social, fapt pentru care ar fi contraproductiv să încerce să submineze vreo ţară cu care se învecinează. Credeţi-mă, avem nevoie de o dezvoltare foarte rapidă a economiei. Din nefericire, economia rusă se bazează încă pe un număr limitat de elemente, în principal pe exportul de energie şi de produse metalurgice. Avem nevoie de relaţii bune cu celelalte ţări, în primul rând cu Europa, cu America de Nord, cu Japonia, China. Nu avem nici resurse şi nici motive logice să intervenim în problemele interne ale altor state. Se poate, în schimb, întâmpla uneori să nu acordăm atenţia cuvenită dezvoltării legăturilor cu unele ţări. De pildă, s-a întâmplat asta chiar vizavi de România, într-o perioadă în care ne-am concentrat mai mult pe consolidarea relaţiei cu Germania sau cu alţii. În concluzie, ar fi contraproductiv pentru Federaţia Rusă să îşi complice singură relaţia cu România.
Politicieni români, inclusiv din USL, au vorbit, referindu-se la criza din 2012, de ciocnirea SUA şi a Germaniei, de o parte, cu Rusia, miza constituind-o orientarea strategică a României şi Republicii Moldova. Cum interpretează Moscova asemenea luări de poziţie?
O.S.M.: Sunt rodul luptelor politice interne. Cum ar putea Rusia să acţioneze astfel într-o ţară membră UE, NATO, OSCE, a Consiliului Europei? Este absolut iraţional. I-aş întreba pe autorii unor asemenea declaraţii ce se ascunde în spatele acuzaţiilor. Vă spun cât se poate de sincer: am urmărit ce se întâmplă în România, la fel şi luările de poziţie ale celorlalte state europene. În ceea ce ne priveşte, nu am luat nici o poziţie oficială şi neoficial nu am intervenit cu absolut nimic.
În ce măsură exprimă postul de radio Vocea Rusiei, secţia română, punctul de vedere oficial al Federaţiei Ruse?
O.S.M.: Absolut deloc. Sunt liberi din punct de vedere editorial şi vom încerca să demonstrăm asta anul aceasta, cu ocazia Gaudeamus. Vor să fie prezenţi la expoziţia dedicată radioului.
Dar Vocea Rusiei nu este un post deţinut de stat? Site-ul lor în limba română a fost extrem de activ pe parcursul crizei politice din 2012.
O.S.M.: Nu este staţia radio a Guvernului sau a Preşedinţiei. Există entităţi de presă mult mai populare în Federaţia Rusă, precum ITAR-TASS sau RIA Novosti. Sincer, cât am stat în Rusia, eu nu am ascultat postul de care vorbiţi şi am fost destul de surprins să observ că a devenit atât de popular în România.
A devenit mai popular începând cu luna mai 2012.
O.S.M.: Cumva, pot să şi înţeleg de ce, pentru că pe jurnaliştii de acolo i-a interesat situaţia din România, dar ei sunt singurii care alcătuiesc politica editorială. Au comentat declaraţiile preşedintelui, ale altor politicieni români. I-au luat interviu preşedintelui Băsescu.
În contextul vigilenţei SRI la influenţele care vin de la est de România, v-aş întreba dacă există vreun tip de cooperare între serviciile de informaţii din România şi Rusia.
O.S.M.: Există anumite ameninţări care trebuie contracarate şi necesită schimburi de informaţii între serviciile speciale. De exemplu, traficul de droguri, subiect pe care au existat întâlniri la Bucureşti între reprezentanţi ai serviciilor de informaţii din cele două ţări. În prezent, pe lângă fluxul mare de droguri dinspre Afganistan, mai există un flux ridicat, cel al cocainei, care vine din America Latină, prin Africa, şi ajunge la Constanţa, pornind apoi spre restul Europei. Mai este traficul de persoane; apoi terorismul, cel mai important domeniu. Există, deci, schimburi, dar nu neapărat foarte active.
Recent, grupul rusesc Kaspersky a mediatizat un caz de spionaj cibernetic (“Octombrie Roşu”) în contracararea căruia susţine că s-a implicat şi care a fost etichetat de SRI drept cel mai mare atac de acest tip la adresa României. Au cooperat România şi Rusia în acest caz şi pe linia serviciilor secrete?
O.S.M.: V-aş da un răspuns ceva mai general. Se poate spune că securitatea cibernetică a deveni unul dintre cele mai importante domenii ale strategiilor de securitate, iar Federaţia Rusă este deschisă unei cooperări internaţionale mai largi în acest domeniu. Nu sunt specialist, fac parte din generaţia secolului trecut, dar înţeleg că profesioniştii de peste tot din lume încă încearcă să-şi dea seama în ce fel poate decurge o cooperare la scară largă. Se discută asta la NATO, la Summit-urile G8 şi G20, formate în care noi şi colaborăm. La nivel bilateral, Rusia-România, nu ştiu.
Atunci, vin cu o întrebare mai generală. Dacă în Europa există unele preocupări, peste Ocean, Pentagonul a luat deja în calcul posibilitatea mult mai radicală ca, în funcţie de gravitate, atacurile cibernetice la care este supusă America să fie urmate de un răspuns militar. Consideră Rusia că războiul cibernetic poate deveni un vector decisiv în declanşarea unui conflict armat?
O.S.M.: Vă ofer opinia mea, de nespecialist. Este important cum protejăm sistemele defensive strategice în cyber-spaţiu, iar din punctul nostru de vedere o întrebare relevantă este: cine guvernează cyber-spaţiul, cine guvernează internetul? Cum ar trebui să fie exercitat controlul pe diversele facilităţi în acest domeniu – naţional, internaţional? Sunt o sumedenie de lucruri care trebuie lămurite şi, iată, e nevoie de stabilirea unui nou prag de încredere reciprocă pe arena internaţională. Unul dintre principiile noastre este acela că abordările de tip bloc, sau, un exemplu particular, abordarea NATO în acest domeniu, nu pot fi universal valabile. De ce? Pentru că nu reunesc preocupările şi ideile tuturor statelor, inclusiv ale unor state importante. Prin urmare, Federaţia Rusă consideră necesară o cooperare largă, o abordare inclusivă, astfel încât să fie luate în calcul preocupările tuturor statelor şi mai ales ale statelor importante. Dacă ne-am raporta doar la modelul propus de NATO, înseamnă să fie ignorate părerile a peste 100 de ţări. Din punctul nostru de vedere nu este cea mai bună soluţie.
Este posibil să veniţi cu o soluţie comună la nivelul BRICS (un grup de cinci state emergente: Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – n.r.)?
O.S.M.: BRICS nu este o alianţă.
Nu, dar este un sistem de cooperare între cinci ţări foarte importante.
O.S.M.: Este un grup de coordonare pe unele dintre cele mai importante subiecte ale agendei globale. BRICS nu impune soluţii.
Dar le poate influenţa.
O.S.M.: Poate avea un cuvânt de spus, poate avansa propuneri, poate furniza unghiuri noi de abordare a problemelor. Deci da, dacă discutăm în termenii aceştia, BRICS poate emite puncte de vedere şi pe domeniul de care pomeneaţi. Însă BRICS se concentrează în principal pe teme legate de finanţe şi economie globală, deci nu neapărat pe chestiuni de politică.
Uneori, acestea două merg împreună.
O.S.M.: În general, toate lucrurile se interconectează, dar BRICS nu joacă rolul de contrapondere la NATO.
Reprezintă un vector de influenţă la scară geopolitică.
O.S.M.: Da, noi credem că aşa este.
România a rămas unul dintre cei mai vocali susţinători ai proiectului Nabucco. Însă, prin acordurile semnate de Rusia cu Ungaria şi Serbia,
Southstream merge tot mai mult înainte şi alimentează diverse controverse geostrategice. Ar fi loc în Southstream şi pentru România?
O.S.M.: Depinde la fel de bine şi de România. Pentru Rusia, Southstream este un proiect foarte important. Suntem, preponderent, o ţară producătoare de energie şi exportatoare de resurse – petrol şi gaze. De aceea, ca producător, Rusia este interesată să exporte ceea ce are. Or, blocarea acestor posibilităţi devine pentru Rusia o vulnerabilitate de siguranţă naţională. Se tot aminteşte de vulnerabilitatea Europei, dată fiind dependenţa ei de gazele ruseşti, dar despre ce vorbim? Şi noi suntem dependenţi de Europa, căci dacă nimeni nu ne va mai cumpăra gazele, devenim noi înşine vulnerabili. Aceasta e interdependenţa dintre cumpărători şi vânzători. Este o piaţă, fiecare depinde de celălalt. Nu trebuie nici supraestimată dependenţa Europei de resursele importate din Rusia. În general, nivelul importului de gaze ruseşti ajunge undeva la 30%, în unele ţări e mai mare, în altele chiar mai mică. În ceea ce ne priveşte, avem nevoie de garanţii că producţia noastră de gaze ajunge în Europa, ca şi pe celelalte pieţe ale lumii. Southstream, un proiect al Gazprom, este parte a acestui proces. Din câte cunosc, încă de la primii paşi care s-au făcut au existat unele discuţii şi cu România. Ele nu s-au concretizat, au rămas la stadiul de posibilitate. Nu sunt sigur că primele conducte vor trece şi prin România, dar se au în vedere alte elemente, conexe. În 2011, Gazprom şi-a exprimat intenţia de a face unele explorări legate de amplasarea unor conducte din proiectul Southstream, în caz că s-ar pune problema ca ele să traverseze şi teritoriul României, dar acele discuţii încă nu au avut loc.
România este interesată să aprofundeze relaţia cu Gazprom, dar în sensul reducerii preţului la gazele importate. Resorturile economice nu par să justifice, singure, tarifele la care Bucureştiul cumpără gaze ruseşti. Sau nu este vorba doar de economie?
O.S.M.: Daţi-mi voie să nu intru pe tărâmul speculaţiilor, cât timp nu sunt abilitat să discut despre preţuri. Totuşi, tarifele sunt fixate, mai mult sau mai puţin, de cererea existentă pe piaţă.
Mai mult sau mai puţin?
O.S.M.: Exact. Diferenţele provin din tipul de contracte încheiate – SPOT sau pe termen lung. Politica Gazprom privilegiază contractele pe termen lung, în care este inclusă şi formula după care e calculat preţul. Abordarea europeană, în schimb, privilegiază varianta SPOT, deşi noi nu o considerăm cea mai potrivită. Vreau să vă spun însă că preţurile pe piaţa SPOT au fost, pe parcursul anului trecut, de multe ori mai mari decât cele ale Gazprom. Revenind, noi fiind producători mari, optăm pentru contracte stabile, care presupun, deci, şi o anumită predictibilitate a preţului. Nu în ultimul rând, piaţa SPOT nu a reuşit să acopere integral cererea suplimentară care a apărut în perioada iernii. Şi au existat solicitări ale unor ţări, către Gazprom, de a spori livrările. În fine, dacă avem în vedere reglementările existente, contractele pe termen lung se bazează pe o formulă care însă nu a fost inventată de Gazprom, ci, dacă nu mă înşel, de câteva companii din Vest.
O nedumerire pe care am auzit-o la numeroşi politicieni români: dacă la Moscova se vrea cu adevărat consolidarea relaţiilor cu Bucureştiul, de ce nu a dat Rusia semnalul fundamental de deschidere, adică reducerea preţului la gaze sau aşezarea lui pe baze rezonabile?
O.S.M.: Ţine de negociere. Dacă aţi vedea ce costuri presupun investiţiile în Siberia, de pildă, v-aţi da seama că extragerea gazelor este o operaţiune costisitoare. Pe de altă parte, există unele adaosuri impuse de dinamica pieţei şi aşa mai departe. Bineînţeles, Gazprom negociază preţurile cu anumite ţări şi în conjuncţie cu alte elemente de ordin comercial. Decizia este la latitudinea lor. Dar negocierile sunt posibile şi ştiu că există intenţia de a le continua, o rundă fiind programată chiar în timpul lucrărilor Comisiei economice interguvernamentale, care ar trebui să aibă loc mâine şi poimâine. Discuţiile, deci, sunt posibile oricând.
Explorările din Marea Neagră arată existenţa unor resurse importante de hidrocarburi în perimetrele României. OMV vorbea de “rezerve gigantice”. Pe de altă parte, Guvernul Ponta şi-a schimbat cu 180 de grade poziţia iniţială, arătându-se acum interesat de potenţialul economic al gazelor de şist. Cum ar influenţa o Românie exportatoare de gaze relaţia bilaterală cu Rusia?
O.S.M.: În cazul acesta, v-aţi face intrarea în consorţiul internaţional al exportatorilor de gaze. Va fi un patrimoniu al României, dar trebuie avut în vedere faptul că în exploatarea unor perimetre din Marea Neagră este implicat şi Lukoil, care speră cu adevărat să găsească ceva, pentru că a investit mulţi bani. Gazpromneft, la rândul său, caută petrol şi gaze, prin metodele clasice, în alte perimetre de pe teritoriul României, investind deci în identificarea de noi resurse pentru România. Este ceva normal. De ce ar trebui influenţate politic aceste parteneriate? Uneori este concurenţă, alteori cooperare, dar ambele faze sunt normale. Potrivit specialiştilor, pentru următoarele trei-patru decenii gazul şi petrolul vor rămâne sursele principale de energie în Europa, aşa încât ţările care vor deţine asemenea materii vor avea oportunitatea să atragă venituri suplimentare pentru
a-şi dezvolta economiile.
Dar apare, totodată, şi o latură geopolitică, iar aici prezintă interes reacţia Rusiei în caz că tehnologia extragerii gazelor de şist se va răspândi în Europa de Est, în România şi Polonia, de pildă. Nu ar duce asta la apariţia unui nou tip de concurenţă pentru Rusia, deopotrivă economică şi politică?
O.S.M.: Este, bineînţeles, vorba de competiţie, dar şi de provocările puse de avansul tehnologic. Însă va depinde de România să decidă dacă e bine sau rău să exploateze depozitele de şist. Nu vreau să mă implic în discuţiile pro şi contra gazelor de şist, pentru că mă voi trezi mâine-poimâine că voi fi acuzat că fac propagandă împotriva exploatării. Însă am citit articole despre problemele cu care s-au confruntat ţările care au recurs la astfel de procedee.
Probabil aţi auzit, au existat voci care au pus protestele din România împotriva explorării şi exploatării gazelor de şist pe seama Rusiei.
O.S.M.: Am auzit şi nu e bine. Dar eu vă spun că am văzut filme, şi nu filme ruseşti, despre problemele existente în unele state ale Americii, unde oamenii s-au trezit că la robinet în loc să curgă apă scapă gaze. Oricum, este imposibil să ţii în loc tehnologia şi, până la urmă, va fi vorba de competitivitate, de cât eşti de capabil să-ţi plasezi produsele pe piaţă.
Cum caracterizaţi actuala criză politică de la Chişinău? Sunt şanse ca scenariul din Ucraina şi Georgia să se repete şi peste Prut?
O.S.M.: Republica Moldova a trecut printr-un şoc electoral în 2009. Nu sunt un mare specialist în ceea ce s-a întâmplat atunci, dar am citit şi am citit inclusiv despre vechea poveste – prezenţa spionilor ruşi în Moldova etc. Dar recurgerea la alegeri pentru a rezolva unele probleme de ordin social este o realitate. S-a întâmplat în Ucraina, în Georgia şi nu numai. Noi credem că problemele ţării trebuie rezolvate de cetăţenii ei. Da, este o criză politică, dar nimeni din afară nu ar putea furniza o soluţie excelentă, dacă oamenii nu o vor dori. Este un proces dificil, însă trebuie să se cadă de acord asupra câtorva aspecte. Dacă vor fi alegeri, trebuie respectate rezultatele. Oamenii politici trebuie să fie responsabili faţă de cetăţenii lor. Toate forţele trebuie să aibă ocazia să îşi expună liber ideile, iar decizia finală să aparţină cetăţenilor. Bineînţeles, Rusia este interesată de o Moldovă stabilă, pentru că este membru în CSI. Avem unele proiecte comune şi vom continua să mai avem. În schimb, ideea că Moldova trebuie să aleagă în termenii lui “sau-sau”, adică sau cu Europa, sau cu Rusia, este o problemă artificială. Înainte de toate, trebuie să construieşti o ţară stabilă, iar apoi să priveşti în jur, pentru că poţi avea o cooperare bună cu Rusia, dar la fel de bine poţi avea acelaşi tip de raporturi cu Uniunea Europeană. Este părerea mea personală. Republica Moldova nu este obligată să aleagă doar pe unul sau pe altul. Scopul ar trebui să fie o Europă cât mai largă, nu una redusă la Uniunea Europeană (iar asta e valabil şi din punct de vedere economic). Rusia tinde să constuiască o Europă Mare, prin relaţii economice.
Dar dacă punem lucrurile în această ramă, pentru Republica Moldova o cooperare mai largă cu Europa devenise în ultimii ani sinonimă cu intrarea în Uniunea Europeană. Ce interes ar fi prezentat pentru Rusia un asemenea scenariu?
O.S.M.: Nu ţine de Federaţia Rusă să impună decizii unei
ţări independente, în speţă dacă Republica Moldova să se alăture sau nu Uniunii Europene. Ce vreau să zic este că, din respect pentru opinia publică, este incorect să prezinţi Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă într-o paradigmă conflictuală. Noi ne dorim o Europă şi mai unită, ceea ce într-adevăr nu înseamnă că Rusia va deveni membru UE, ci să încheiem noi acorduri, menite să reducă numărul barierelor existente. Pentru noi, este important să avem relaţii bune cu Uniunea Europeană, am dezvoltat şi o uniune vamală cu Kazahstan sau Belarus. În concluzie, ne dezvoltăm relaţiile economice. De ce, deci, să spui că Rusia este duşmanul UE? Nu este.
Fostul secretar de stat al SUA, Hillary Clinton, a avertizat, în schimb, asupra resovietizării spaţiului est-european şi central-asiatic. Ce credeţi că a dorit să spună?
O.S.M.: E treaba dumneaei. Acea declaraţie a fost comentată suficient de clar de liderii Federaţiei Ruse. Este inacceptabilă.
Proiecte culturale comune
Ambasadorul Oleg S. Malginov susţine că intenţionează să promoveze în România mai mulţi artişti din Federaţia Rusă, în programul pentru anul 2013 fiind prevăzute evenimente care variază de la proiecţii de film la concerte de muzică clasică.“De pildă, anul trecut au fost organizate în Federaţia Rusă «Zilele culturii româneşti». Eram deja aici, dar am primit semnale de la colegi că a ieşit foarte bine. Mai ştim că, în prezent, filmul românesc se află pe val şi a dobândit un renume pe plan internaţional. Am descoperit la Bucureşti o şcoală foarte bună de operă şi operetă, muzica populară este foarte bine reprezentată. Este, bineînţeles, important să aduc în România şi artişti ruşi. Am adus recent filme de la Moscow International Film Festival, am adus celebra familie de regizori ruşi Gherman – tatăl şi fiul. Din păcate Alexei Gherman Sr. a murit recent… În toamna acestui an vom organiza o serie de concerte de muzică clasică, la Ateneu şi la Operă, cu instrumentişti ruşi şi români. Totodată, în noiembrie vrem să aducem la Bucureşti o altă serie de filme, dar ne dorim să avem şi o prezenţă mai amplă la târgurile de carte. Cultura este importantă, ea oferă un spaţiu auxiliar pentru dialog, pentru vizite, pune la dispoziţie un spaţiu prielnic de discuţii, inclusiv pe teme aflate în litigiu.”
