18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Plagiatul lui Mihai Tudose va fi investigat de CNATDCU. Sesizarea ”României...

EXCLUSIV. Plagiatul lui Mihai Tudose va fi investigat de CNATDCU. Sesizarea ”României libere” a fost acceptată. Verdictul ar putea veni în două luni

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) este obligat să verifice modul în care premierul a dobândit titlul de doctor, suspect de plagiat, după ce dovezile prezentate de „România liberă“ în acest sens au fost considerate oficial valide.

Săptămâna aceasta, „România liberă“ a dezvăluit că nicio instituție publică nu investighează acuzațiile de plagiat care îi sunt aduse premierului Mihai Tudose. În acest context, ziarul nostru a înaintat, așa cum prevede legea, către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) un dosar cu dovezi care arată că există suspiciuni rezonabile că prim-ministrul nu a redactat corect teza sa de doctorat. După o singură zi, UEFISCDI a anunțat că sesizarea „României libere“ este validă.



Urmare a acestui fapt, UEFISCDI a întocmit o scrisoare de înaintare către Consiliul de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. „Domnule Președinte, vă înaintăm sesizarea referitoare la teza de doctorat a domnului Mihai C. Tudose, cu titlul «Protecția infrastructurii critice, element strategic dinamic în sectorul de securitate», susținută la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, însoțită pe suport electronic, înregistrată la UEFISCDI cu numărul 1806 în 04.07.2017. Sesizarea respectă cerințele Ordinului Ministerului Educației numărul 3482 din data de 24 martie 2016 și este trimisă CNATDCU în vederea demarării procesului de analizare și soluționare a acesteia”.

Punct de vedere obligatoriu de la SRI

Din acest moment, instituțiile de profil trebuie să analizeze lucrarea de doctorat a actualului premier. Potrivit unui ordin al Ministerului Educației din 2016, după primirea de la UEFISCDI a notificării privind sesizarea înregistrată oficial, Ministerul Educației întocmește dosarul de analiză. Acesta solicită Bibliotecii Naționale a României transmiterea în format electornic, în termen de cinci zile lucrătoare, a unei copii a tezei de doctorat. Apoi, președintele CNATDCU solicită Comisiei de Științe Militare numirea, în termen de cinci zile lucrătoare, a unei echipe de lucru formate din trei experți, care pot fi membri ai CNATDCU sau experți externi. Concomitent, Academia Națională de Informații este obligată să prezinte un punct de vedere, dat fiind că la instituția patronată de SRI a obținut Mihai Tudose titlul de doctor.

Potrivit legii, „raportul comun cuprinzând punctul de vedere al fiecărui membru în parte este transmis președintelui Comisiei de specialitate în termen de 30 de zile de la înregistrarea sesizării”. Raportul este însoțit și de propunerea motivată de menținere sau retragere a titlului de doctor. Există un termen de trei zile pentru analizarea verdictului în Comisia de Științe Militare. Dacă nu apare nicio obiecție, președintele CNATDCU convoacă Consiliul General, unde se votează raportul în care se recomandă menținerea sau retragerea titlului de doctor.

Pe cine a plagiat Tudose

În urmă cu doi ani, colegul nostru Sorin Semeniuc a publicat un articol în care prezenta dovezile plagiatului comis de Tudose. Din analiza lucrării de doctorat a actualului premier, a rezultat că 50 de pagini sunt plagiate, fie cuvânt cu cuvânt, fie prin reformulări minore, din altă lucrare de doctorat, susținută, cu un an mai devreme, de comisarul–șef Radu Andriciuc la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Alți autori plagiați de Tudose sunt Liviu Mureșan, Septimiu Caceu, Grigore Alexandrescu și Gheorghe Văduva, George Dediu și Alexandru Manafu, dar și conducătorul său de doctorat, generalul Constantin Onișor, șeful Școlii Doctorale de la Academia Națională de Informații. Actualul premier a copiat până și de la foștii președinți Traian Băsescu și Ion Iliescu.

Elemente agravante

Este greu de crezut că verdictul CNATDCU ar putea fi altul decât cel de plagiat. Pe 9 martie 2016, actualul premier (alături de alte opt persoane) a depus o cerere scrisă la Academia Națională de Informații prin care notifica această instituție de învățămant superior, patronată de SRI, că dorește să renunțe la titlul de doctor. Demersul nu a mai mers până la capăt, deoarece o decizie a Curții Constituționale a precizat că o astfel de acțiune nu este în limitele legii. Agravant este faptul că Mihai Tudose a recunoscut că a cumpărat cu mai multe mii de euro cele 50 de pagini pe care le-a plagiat din Radu Andriciuc, care, la rândul său, a confirmat tranzacția.

Dacă Ordinul 3482 din 24 martie 2016 va fi respectat, Mihai Tudose ar trebui să primească un verdict referitor la acuzațiile de plagiat care îi sunt aduse în cel mult două luni. Un verdict de plagiat ar trebui să îl determine pe președintele Klaus Iohannis să îi ceară demisia, premierul nemaiîndeplinind criteriile de integritate.

Componența. Cine judecă doctoratul premierului

Speranțele premierului se leagă de „revoluția” politică prin care a trecut CNATDCU în ultima lună. Fostul președinte al Consiliului, Marius Andruh, a demisionat pe 14 iunie, după ce ministrul Educației a schimbat o treime din Consiliul care a dat verdicte de plagiat unor politicieni precum: Victor Ponta, Gabriel Oprea, Robert Negoiță, Petre Tobă, Florentin Pandele.

Noul președinte al CNATDCU este președintele Academiei Române, Valentin Vlad, un apropiat al PSD. El s-a remarcat prin primirea caldă făcută lui Liviu Dragnea în cadrul Sesiunii solemne a Adunării Generale a Academiei Române.

Mai mult, acuzațiile de plagiat aduse lui Tudose vor fi dezbătute în Comisia de Științe Militare, care a primit șase nume noi, dublându-și astfel componenența.

Din această Comisie fac astfel parte și doi colegi ai lui Mihai Tudose, care este conferențiar la Academia Națională de Informații. Cinci membri ai Comisiei sunt de la Universitatea Națională de Apărare Carol I, de unde actualul premier a obținut “Adeverința de certificare pentru profesia didactică”.

CV. 2006: cinci diplome într-un an

Mihai Tudose (născut în 1967) s-a urnit greu pe calea muncii și a educației. El menționează că s-a angajat direct șef de birou senatorial, la vârsta de 25 de ani, funcție pe care a ocupat-o timp de șapte ani. Anterior, Tudose nu menționează să fi avut niciun alt loc de muncă. Tudose se înscrie la Facultatea de Drept – Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir“ (privată), în 1991, pe care o termină la vârsta de 28 de ani. La vârsta de 40 de ani începe fulminanta ascensiune educațională și academică a lui Mihai Tudose: face 11 cursuri în zece ani. Există ani de-a dreptul prolifici. În 2006, în timp ce era deputat, urmează – în același timp – patru cursuri postuniversitare și un masterat. Unul, la Constanța. Majoritatea cursurilor sunt în domeniul intelligence și apărare. 


Cele mai citite

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...
Ultima oră
Pe aceeași temă