13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSportFormula 1EXCLUSIV. Dovada care demontează minciuna KPMG. Arhiva Astra Asigurări a fost stocată...

EXCLUSIV. Dovada care demontează minciuna KPMG. Arhiva Astra Asigurări a fost stocată în 2015 la firma al cărei depozit a ars zilele trecute!

Informația publicată în exclusivitate de România liberă, potrivit căreia arhiva Astra ar putea fi afectată de incendiul izbucnit vineri în localitatea Dărăști din județul Ilfov, a fost contestată vehement de reprezentanții KPMG, lichidatorul judiciar al fostei companii românești de asigurări.

Aceștia au dat publicității un comunicat în care susțin că “Astra nu a avut și nu are încheiat un contract de prestări servicii arhivistice cu Societatea Global Archive Management (GAM)”. Este vorba de firma căreia îi aparține depozitul din Dărăști, distrus în mare parte în urma incendiului care nu a fost încă stins până luni după-amiază.

Această afirmație categorică a reprezentanților KPMG este însă o minciună, după cum rezultă din documentele intrate în posesia redacției noastre. Astfel, după cum se poate vedea în fotografiile atașate, arhiva Astra a fost preluată de firma GAM (Global Archive Management) conform Deciziei nr. 2 din 7.09.2015 a directoratului companiei de asigurări. În finalul mesajului transmis de directorul de vânzări de la Astra, Marian Vasilescu, li se indica șefilor de sucursale chiar și adresa firmei respective (Șoseaua Măgurele, Dărăști, 10), ba chiar li se punea la dispoziție o hartă cu locația depozitului unde trebuie să se prezinte cu documentele.

Cea de-a doua parte a comunicatului KPMG face referire la situația prezentă: “Fondul arhivistic al debitoarei nu se afla depozitat în locația din Dărăști, județul Ilfov și nu a fost afectată sub nicio formă de evenimentele survenite în data de 26 mai 2017 la depozitele de arhivă de la locația menționată”.



Contactată de România liberă, Speranța Munteanu de la KPMG a declarat că arhiva Astra ar fi depozitată în altă parte, fără să precizeze însă exact unde. “Ce este, domnule, e cineva supărat că nu a nimerit focul acolo unde este depozitată arhiva Astra? Arhiva Astra este în siguranță și din comunicatul nostru reiese clar că nu era la Global Archive Management, ci a fost depusă de către ArchivIT la Arhivele Naționale, prin hotărârea Consiliului creditorilor din 19 august 2016”.

Firma ArchivIT SRL are sediul tot pe Șoseaua de Centură, dar în localitatea Popești Leordeni din județul Ilfov. România liberă a solicitat KPMG să dea publicității procesul verbal de predare-primire a arhivei Astra către firma menționată, dar până la ora publicării acestui text nu am primit niciun răspuns.

Cele mai citite

Administratora unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal de un vecin

O femeie de 56 de ani, administratora unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal de un vecin, joi seară. Individul...

Rusia cere o reuniune ONU pe tema atacului NATO asupra Iugoslaviei, de acum 25 de ani

Rusia a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU care să discute atacul NATO asupra Iugoslaviei, din anul 1999. Cererea Rusiei ar...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...
Ultima oră
Pe aceeași temă