Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

România este în continuare sub media UE, la absorbţia fondurilor europene

România a atras, până la 1 noiembrie 2019, suma de 9,99 miliarde de euro fonduri europene nerambursabile, ceea ce reprezintă 32,34% din alocarea totală pentru perioada de programare 2014-2020.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

24.12.2019 - 14:39

Este nu cu mult sub rata medie de absorbţie a banilor europeni la nivelul Uniunii Europene, care se situează la 35%.

Cu toate că fostul ministru al Fondurilor Europene Roxana Mînzatu spera la o absorbţie a fondurilor de 36-38% la sfârşit de an, în condiţiile în care rata ajunsese până la mijlocul lunii august la peste 31%, iată că ţara noastră nu va putea să ajungă la media UE nici în 2019.

În ceea ce priveşte rata de contractare, aceasta se situa la 96%, la nivelul lunii octombrie, fiind aşteptate alte sume ce urmau să fie declarate în lunile noiembrie şi decembrie.

Potrivit ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, România va trebui să absoarbă anul viitor minimum 2,193 miliarde de euro pentru a evita riscul de dezangajare, spune Agerpres.

"Referitor la riscul de dezangajare automată a fondurilor la 31.12.2019, menţionăm că, la nivelul programelor operaţionale, pentru PO Competitivitate, PO Asistenţă Tehnică, PO Infrastructură Mare şi PO Capital Uman, sumele angajate până în prezent depăşesc plafonul de dezangajare automată a fondurilor pentru anul 2019. Potrivit estimărilor lunare ale sumelor ce vor fi transmise Comisiei Europene (CE) în anul 2019, riscul de dezangajare de fonduri va fi acoperit pentru toate programele operaţionale. În conformitate cu prevederile regulamentelor europene aplicabile actualei perioade de programare, rambursarea cheltuielilor declarate s-a realizat după finalizarea procesului de desemnare a autorităţilor implicate în sistemul de management şi control al fondurilor, care a implicat evaluarea acestora de către Autoritatea de Audit din România şi emiterea unei opinii cu privire la conformitatea sistemului cu cerinţele de acreditare", se menţionează în strategia fiscal - bugetară 2020-2022 a Guvernului.

Conform datelor MFE, 27,4 miliarde de euro reprezintă alocarea totală pentru cele şapte programe operaţionale finanţate prin Politica de Coeziune, în cadrul obiectivului Investiţii, Creştere şi Ocupare, precum şi prin FEAD (Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor cele mai Defavorizate), respectiv POIM, POC, POAT, POCU, POR, POCA şi POAD, din care 23 de milioane de euro reprezintă contribuţia UE.

Astfel, începând cu anul 2015, au fost lansate apeluri de proiecte pentru toate cele şase programe operaţionale (PO) FESI - Infrastructură Mare (POIM), Capital Uman (POCU), Competitivitate (POC), Asistenţă Tehnică (POAT), Regional (POR), Capacitate Administrativă (POCA), la care s-au adăugat cele pentru FEAD - POAD (Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate). Alocarea totală aferentă apelurilor lansate pentru cele 6 programe operaţionale FESI este de aproximativ 26,4 miliarde euro.

Programelor Operaţionale sprijinite din FESI 2014-2020 li s-a adăugat Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), cu finanţare din Fondul European pentru Ajutorarea Persoanelor cele mai Defavorizate (FEAD), cu o alocare totală de 519 milioane euro (din care contribuţia UE este de 441 milioane euro) pentru perioada 2014-2020. Astfel, bugetul total pentru cele şase programe operaţionale, de 26,4 miliarde de euro, reprezintă 96,1% din alocarea totală de aproape 27,4 miliarde de euro disponibilă pentru implementarea celor şapte programe.

Potrivit datelor MFE, până la 1 noiembrie 2019, au fost depuse 17.632 proiecte, în valoare de aproape 45,6 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 167% din alocarea totală a programelor operaţionale. Au fost semnate cu beneficiarii 7.384 de contracte de finanţare, în valoare totală de aproape 27,5 miliarde de euro, din care 21,8 miliarde de euro contribuţie UE, reprezentând 95% din alocarea totală aferentă acestor programe operaţionale. În cadrul acestor contracte au fost efectuate plăţi de către autorităţile de management însumând 6,2 miliarde euro, din care 5,3 miliarde de euro contribuţie UE, respectiv 23,1% din alocarea UE pentru cele şapte programe operaţionale.

Suma totală primită de la Comisia Europeană (prefinanţări şi rambursări) pentru toate programele finanţate din FESI şi FEAD (Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane) s-a ridicat la 10,2 miliarde de euro, reprezentând aproape 32% din alocarea UE pentru România, de aproape 31 miliarde de euro (din care 23 de miliarde de euro prin Politica de Coeziune, şi care sunt gestionaţi de MFE). În plus, s-au primit 7 miliarde de euro pentru plăţi directe - FEGA.

Prin Acordul de Parteneriat, România şi-a asumat finanţarea tuturor obiectivelor tematice stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1303/2013, ceea ce a impus aplicarea tuturor celor 36 de condiţionalităţi ex-ante prevăzute în anexa XI a Regulamentului menţionat. În prezent (decembrie 2019), toate cele 36 de condiţionalităţi sunt îndeplinite.

***
Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) are ca obiectiv general dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creşteri economice sustenabile, în condiţii de siguranţă şi utilizare eficientă a resurselor naturale. Bugetul total al POIM pentru perioada 2014-2020 este de 10,84 miliarde euro, din care 9,22 miliarde de euro contribuţie UE (inclusiv rezerva de performanţă).

Până în luna decembrie 2019, au fost lansate apeluri în valoare totală de aproximativ 10,2 miliarde de euro, reprezentând 94% din alocarea totală a programului operaţional. În urma lansării acestor apeluri, s-au depus proiecte cu o valoare totală de 16,46 miliarde de euro, s-au semnat 290 de contracte cu o valoare totală de 12,6 miliarde de euro, din care 10,7 miliarde de euro contribuţie UE (115,8% din alocarea UE a programului). Plăţile efectuate către beneficiari au ajuns la aproape 2,7 miliarde de euro. Au fost transmise Comisiei Europene aplicaţii de plată în valoare de 2,2 miliarde de euro, fiind rambursate aproape 1,9 miliarde de euro.

***
Pe Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care stabileşte priorităţile de investiţii, obiectivele specifice şi acţiunile asumate de România în domeniul resurselor umane, bugetul total este de 5,1 miliarde de euro, din care 4,37 miliarde euro contribuţie UE (inclusiv rezerva de performanţă).

Până în luna decembrie 2019, au fost lansate apeluri în valoare totală de 4,7 miliarde de euro, reprezentând 92% din alocarea totală a programului operaţional. Pe POCU s-au depus proiecte în valoare totală de 7,79 miliarde de euro şi s-au semnat 1.295 de contracte, cu o valoare totală de aproape 4 miliarde de euro, din care 3,4 miliarde de euro contribuţie UE (78% din alocarea UE a programului). Plăţile către beneficiari au însumat 1,4 miliarde de euro. Comisiei Europene i-au fost transmise aplicaţii de plată în valoare de aproape 1 miliard de euro, fiind rambursate 835 milioane de euro.

***
Programul Operaţional Competitivitate (POC) urmăreşte să contribuie la realizarea obiectivului global al Acordului de Parteneriat prin susţinerea domeniilor de cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) şi tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) pentru competitivitate şi dezvoltare. POC propune soluţii nevoilor şi provocărilor legate de nivelul redus al competitivităţii economice la nivel naţional, în special în ceea ce priveşte sprijinul insuficient pentru CDI şi infrastructura subdezvoltată de TIC şi implicit servicii slab dezvoltate.

Bugetul total al POC pentru perioada actuală de programare este de 1,58 miliarde euro, din care 1,33 miliarde euro contribuţie UE (inclusiv rezerva de performanţă).

Rezultatele obţinute în cadrul Programului Operaţional Competitivitate sunt: apeluri lansate până în luna decembrie 2019 în valoare totală de 1,58 miliarde de euro, reprezentând 96% din alocarea totală a PO. Ca urmare a lansării acestor apeluri, s-au depus proiecte a căror valoare totală s-a ridicat la 3,79 miliarde de euro, s-au semnat 367 de contracte care au însumat 1,31 miliarde de euro, din care peste 1 miliard de euro contribuţie UE (76% din alocarea UE a programului), în cadrul cărora au fost efectuate plăţi către beneficiari în valoare totală de aproape 445 milioane de euro.

Au fost transmise Comisiei Europene aplicaţii de plată în valoare de aproximativ 305 milioane de euro, fiind rambursate 274 milioane de euro.

***
Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014-2020 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană. Obiectivul global al POAT 2014-2020 este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru o eficientă coordonare, gestionare şi control al intervenţiilor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, precum şi o implementare eficientă, bine orientată şi corectă a POAT, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a Programului Operaţional Competitivitate (POC).

Bugetul total al POAT este de 298,27 milioane euro, din care 252,76 milioane euro contribuţie UE (inclusiv rezerva de performanţă).

Până în luna decembrie 2019, a fost lansată întreaga alocare, POAT fiind un program cu depunere continuă. Au fost semnate 109 contacte cu o valoare totală de aproximativ 335 milioane de euro, din care 284 milioane de euro contribuţie UE (112% din alocarea UE a programului), în cadrul cărora au fost efectuate plăţi către beneficiari de circa 138 milioane de euro.

Ca urmare a transmiterii către Comisia Europeană a aplicaţiilor de plată în valoare de aproape 136 milioane de euro, au fost rambursate 122 milioane de euro.

***
Bugetul total al Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este de 8,38 miliarde euro, din care 6,86 miliarde euro (inclusiv rezerva de performanţă) reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, respectiv 1,52 miliarde euro contribuţia naţională, asigurată din fonduri publice naţionale (buget de stat, bugete locale). Obiectivul general al POR 2014-2020 este creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potenţialul lor de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic. Gradul de absorbţie al fondurilor europene în cadrul POR este 13,52%, reprezentând o valoare FEDR în sumă de 927,22 milioane euro, solicitată la rambursare de către Comisia Europeană, prin intermediul aplicaţiilor de plată transmise de Autoritatea de Certificare şi Plată.

Până la începutul lunii mai 2019, plăţile totale efectuate de Autoritatea de Management pentru POR către beneficiarii de proiecte/Fondul European de Investiţii, reprezentând contribuţia FEDR şi cofinanţarea de la bugetul de stat, sunt în valoare de 1,18 miliarde de euro (prefinanţare, cereri de rambursare şi cereri de plată). Până în prezent a fost realizat un FEDR eligibil în valoare de peste 1,01 miliarde euro.

În ceea ce priveşte stadiul implementării POR 2014 - 2020, până în prezent au fost lansate 110 apeluri de proiecte cu o valoare a cofinanţării Uniunea Europeană, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, de 7,34 miliarde euro, reprezentând o rată de lansare de peste 107% din alocarea FEDR a POR. Condiţia principală de eligibilitate este existenţa unui contract de lucrări/achiziţie dotări în vigoare.

Până în prezent au fost semnate 4.891 contracte de finanţare cu o valoare totală de aproape 10 miliarde de euro. Suma prevăzută în POR pentru anul 2019 pentru evitarea dezangajării fondurilor europene în anul 2019 este de 570,67 milioane euro. Pentru anul 2019, suma previzionată a fi absorbită la nivelul Programului Operaţional Regional, potrivit graficelor de depunere a cererilor de rambursare transmise de beneficiari aferente contractelor semnate şi previziunilor privind depunerea cererilor de rambursare aferente contractelor ce urmează a fi semnate este în valoare de 862,88 milioane euro FEDR.

***
Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) asigură pe întreaga perioadă 2014 - 2020, în principal, distribuţia gratuită de ajutoare alimentare în toate localităţile din ţară către persoanele dezavantajate. POAD este o continuare a Planului european de furnizare ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor cele mai defavorizate (PEAD) derulat în perioada 2007-2013. Programul este finanţat în proporţie de 85% din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane şi în proporţie de 15% din bugetul naţional.

Bugetul total al POAD este de 0,52 miliarde euro, din care 0,44 miliarde euro contribuţie UE. În decembrie 2016 a fost obţinută acreditarea sistemului de management şi control pentru acest program operaţional.

Până în luna decembrie 2019, au fost lansate apeluri în valoare de 474 milioane de euro. Au fost semnate 11 contracte cu o valoare totală de 462 milioane de euro, din care 393 milioane de euro contribuţie UE (89% din alocarea UE a programului), în cadrul cărora au fost efectuate plăţi către beneficiari în total de 163 milioane de euro.

***
Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 - 2020 asigură continuitatea viziunii strategice a PODCA 2007 - 2013 cu privire la consolidarea capacităţii instituţionale a autorităţilor publice şi a părţilor interesate şi eficienţa administraţiei publice.

Bugetul total al POCA este de 658,29 milioane euro, din care 553,19 milioane euro (inclusiv rezerva de performanţă) reprezintă sprijinul UE, prin Fondul Social European, respectiv circa 105,10 milioane euro contribuţia naţională, asigurată din fonduri publice naţionale (buget de stat, bugete locale). POCA urmăreşte soluţionarea problemelor orizontale de management în administraţia publică centrală şi locală, cu accent pe elementele cheie care întăresc credibilitatea administraţiei (în special procesul decizional, o mai bună reglementare legislativă, responsabilizarea administraţiei publice şi eficacitatea organizaţională) şi orientarea către îmbunătăţirea procesului de descentralizare a furnizării de servicii în anumite sectoare prioritare (sănătate, educaţie, asistenţă socială), îmbunătăţirea calităţii şi a eficienţei serviciilor furnizate.

Pe POCA 2014-2020 au fost lansate 32 de apeluri, în valoare totală de 1,08 miliarde de euro, reprezentând o rată de lansare de 164,01% din alocarea totală la nivel de program. S-au semnat 344 de contracte de finanţare, cu o valoare totală eligibilă de 310,43 milioane de euro, ceea ce reprezintă o rată de contractare de 47,16% din alocarea totală la nivel de program.

Peste 81 milioane de euro au însemnat plăţi efectuate în cadrul programului, ceea ce reprezintă 14,67% din alocarea UE la nivel de program, iar 79,04 milioane de euro a reprezentat contribuţia UE inclusă în declaraţiile de cheltuieli transmise, ceea ce reprezintă 14,29% din alocarea UE la nivel de program.

Rezultatele planificate aferente Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) sunt următoarele: supracontractarea proiectelor până la 150%, o rată de contractare de 100% din alocarea POCA şi atingerea ţintelor de plăţi în vederea evitării dezangajării fondurilor aprobate.

Totuşi, anul 2019 nu a însemnat pentru MFE doar contractare, ci şi negocieri pentru sumele pe care le va primi România în următoarea perioadă de programare 2021-2027. Este vorba de o majorare cu 8% a alocării pentru Politica de Coeziune.

În acest sens, Ministerul Fondurilor Europene şi-a propus să finalizeze până la sfârşitului primului trimestru din 2020, propunerile privind viitoarele Programe Operaţionale din exerciţiul financiar 2021-2027, potrivit ministrului de resort, Ioan Marcel Boloş.

De asemenea, MFE dă asigurări că pregăteşte simplificarea implementării proiectelor ce vor fi finanţate din fonduri europene în exerciţiul financiar viitor şi în acest sens face o analiză a procesului trecut, încercând să identifice unde au fost blocajele şi din ce motiv au apărut, urmând să vină cu măsuri.

"Ceea ce ne preocupă este ritmul implementării, iar noi, la sfârşitul lunii august, am început o analiză a modului în care sistemul a propus implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene şi am pornit de la etapele unui proiect încercând să identificăm unde s-au produs cele mai mari blocaje, din ce motiv şi să încercăm să propunem câteva măsuri care, pe de o parte, să sprijine implementarea în aceşti ultimi 3 ani şi jumătate, dar mai mult să pregătim implementarea mai uşoară pentru următorul exerciţiu financiar. Ne preocupă, pentru că toate statele membre au mai trecut şi în 2014 printr-o perioadă de întârziere", a declarat, la sfârşitul lunii octombrie, secretarul de stat în MFE Mihaela Toader, la conferinţa "Fondurile Europene".

Bugetul propus de Comisia Europeană pentru Politica de Coeziune în România, pentru exerciţiul financiar 2021 - 2027, este de aproximativ 30,6 miliarde euro (fără cofinanţare), astfel: 17,323 miliarde euro prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 8,385 miliarde euro prin Fondul Social European (FSE), 4,499 miliarde euro fonduri de coeziune şi 392 milioane euro prin Programul Cooperare Teritorială Europeană.

Comparativ, în actualul exerciţiu financiar (2014-2020), România beneficiază de circa 23 miliarde euro prin Politica de Coeziune.

Comentarii

loading...