Piaţa materiilor prime este în continuă fluctuaţie şi diversele sincope economice, politice sau sociale din anumite zone ale Terrei au un impact direct asupra acestei pieţe şi exacerbează lupta pentru controlul lor.
Europa deschide o nouă frontieră explorând gheţurile virgine ale Groenlandei în căutarea mineralelor – aur, fier, uraniu, zinc, pământuri rare şi diamante. În acelaşi timp, Glencore, mastodontul elveţian al comerţului cu materii prime, a anunţat un beneficiu în scădere, ca urmare a crizei acestora. După masacrul de zilele trecute la o mină de platină din Marikana, în Africa de Sud, în care au fost ucişi 34 de mineri în timpul unei greve, aceste revolte sociale par să se extindă la alte mine din ţară, cu impact direct asupra pieţei materiilor prime.
La Geneva, războiul „pământurilor rare” este în toi. Minerale indispensabile electronicii moderne (calculatoare, ecrane, maşini, camere video, becuri, baterii şi aparate militare), aceste minerale rare – în număr de 17 – fac obiectul unui conflict între China şi restul ţărilor industrializate. China produce 95% din „pământurile rare” şi în solul său se află jumătate din rezervele mondiale. Problema este că Beijingul a decis frânarea exporturilor lor, din raţiuni ecologice, dar şi pentru a le folosi pentru propria industrie, în plin avânt. Opţiune care a deranjat SUA, UE şi Japonia, care critică practicile chineze. Există rezerve de pământuri rare aproape peste tot în lume, dar numai chinezii au înţeles importanţa acestor materii prime, încă din anii 1980. Pentru alte state, este mai puţin costisitor şi mai puţin poluant să iei aceste minerale direct din China. Teoretic, va dura ani de zile până când concurenţii Chinei vor putea să-şi organizeze propriile producţii şi, potrivit experţilor, Beijingul va păstra cvasimonopolul cel puţin până în 2015.
Qatar Holding forţează
Mari fonduri suverane din lume sunt pregătite să-şi asume riscurile pe pieţele mondiale de materii prime, şi nu numai, şi vizează poziţionarea lor pentru a putea controla cursurile. Glencore, numărul unu al comerţului cu materii prime, anunţase în februarie intenţia de a fuziona cu omologul său Xstrata, nr. 5 în extracţia minieră. Împreună, cele două grupuri elveţiene ar urma să formeze nr. 3 mondial al sectorului. Când totul părea pus la punct, fondul suveran Qatar Holdings, al doilea acţionar al grupului minier Xstrata, a cerut o ameliorare a condiţiilor fuziunii cu concurentul Glencore, ceea ce ar putea ameninţa finalizarea proiectului. Discuţiile între conducerea Glencore şi cea a Qatar Holdings sunt în impas, arată Financial Times şi analiştii anticipează deja un eşec al fuziunii. În plus, o altă ameninţare apasă asupra operaţiunii. Un mare grup de investitori britanici a emis obiecţii privind primele vărsate responsabililor Xstrata în următorii trei ani de la eventuala fuziune şi care ar trebui aprobate în adunările generale. O undă verde pentru aceste bonusuri este condiţia finalizării fuziunii.
Potrivit presei britanice, peste 70 de responsabili ai Xstrata, inclusiv patronul Mick Davis, urmează să-şi împartă 217 milioane de lire sterline în primii trei ani după fuziune, primele de fidelitate fiind menite să asigure rămânerea lor în cadrul grupului.
Din cauza reculului preţurilor materiilor prime, beneficiul net al Glencore a scăzut în primul semestru şi nu se prevede o ameliorare a condiţiilor pieţei. Sunt aşteptate rezultatele Xstrata pentru că o degradare a perspectivelor şi a rentabilităţii ar putea determina Glencore să nu ţină seama de cererea de schimbare a ofertei.
Giganţii elveţieni
Glencore este activă în principal în comerţ, dar activează şi în extracţia minieră şi a intrat la Bursă doar de un an. Xstrata este cotată la Bursă de multă vreme şi este nr. 5 în rândul societăţilor miniere. Dacă fuziunea va avea loc, la Bursă cele două entităţi vor afişa o capitalizare de 90 miliarde dolari. Glencore şi Xstrata, doi giganţi necunoscuţi elveţienilor, au sediul în Elveţia, unul în Baar, altul în Zoug.
Glencore s-a născut din activităţile de comerţ lansate din 1974 de Marc Rich, care a fost suspectat de Statele Unite că încalcă embargoul decretat în anii ’80 contra Iranului.
În 1983, un mare juriu federal american a reţinut contra lui peste 50 de capete de acuzare. Ameninţat cu o pedeapsă de 325 ani de închisoare, el a ales să rămână în Elveţia şi, în final, a fost graţiat în 2001 de Bill Clinton. Grupul de negoţ Glencore, care a lansat cu succes în mai anul trecut intrarea sa la bursele din Londra şi Hong Kong, deţine şi active miniere (zinc, cupru, plumb, aluminiu şi altele), energetice (petrol şi cărbune) şi agricole (bumbac, floarea-soarelui, zahăr). Multinaţionala se aprovizionează de la 7.000 de subcontractori şi este proprietara unor instalaţii portuare, depozite şi a unei flote navale.
Xstrata s-a născut la Zoug în 1999, pe bazele fostei Sudelektra SA, creată în 1926 în domeniul finanţării infrastructurilor. Astăzi, este una dintre cele mai mari companii miniere şi metalurgice mondiale şi figurează printre principalii producători de cupru, cărbune, feronichel, nichel, zinc, vanadiu şi platină.
Şeful noii entităţi, în cazul în care se va finaliza tranzacţia numită „fuziunea secolului”, va fi Mick Davis, 53 de ani, actualmente în fruntea Xstrata. Ivan Glasenberg ar urma să devină director general adjunct al grupului.
Resurse
Resursele fondurilor suverane provin din rezervele băncilor centrale, cum este cazul Chinei, din rezervele pentru pensii, cum este cazul Norvegiei, sau din fonduri provenite din exploatarea materiilor prime, cazul Norvegiei, Rusiei şi Qatarului. Principalele fonduri suverane în termeni de active gestionate sunt rezultatul unui excedent de lichidităţi legate de o puternică cerere în hidrocarburi sau metale preţioase, motiv pentru care sunt numite şi fonduri de materii prime. Este cazul fondurilor din Golf şi apariţia lor este legată de faptul că aceste rezerve nu sunt inepuizabile şi majoritatea statelor exportatoare de petrol au propriile fonduri suverane. Obiectivul este de a fructifica surplusurile veniturilor prin investiţii ce vor aduce beneficii într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Renta minieră permite şi ea unor ţări ca Rusia sau Chile să deţină propriile fonduri suverane.
Fondurile materiilor prime reprezintă în prezent două treimi din activele aflate sub gestiune şi participările lor în societăţi externe trezesc temeri în ţările occidentale şi critici din cauza lipsei de transparenţă a unora dintre ele. Reacţii ostile au loc în cadrul achiziţiei, de către fonduri suverane, a unor întreprinderi considerate sensibile. În SUA, compania petrolieră Unocal a făcut obiectul unei tentative de preluare în august 2005 din partea întreprinderii publice chineze CNOOC. Autorităţile americane au încercat împiedicarea tranzacţiei pe motiv că era un risc pentru securitatea naţională şi chinezii au abandonat. În mai 2006, firma Dubai Ports World a făcut un pas înapoi după ce a achiziţionat de la grupul maritim britanic P&O şase porturi pe coasta de est a Statelor Unite. Presiunile Congresului american au determinat anularea achiziţiei.
Criza economică declanşată în 2008 a făcut ca fondurile suverane să adopte o poziţie activă pe pieţele financiare şi prin intervenţiile masive în băncile europene şi americane au contrebuit la salvarea economiei mondiale.
Investiţii în Europa
Fondurile suverane nu se interesează doar de datoriile Europei, ci şi de infrastructura continentului. China, Abu Dhabi şi alte ţări îşi diversifică investiţiile în Europa. China Investment Corporation (CIC – 410 miliarde dolari) a achiziţionat recent o parte de 8,68% în holdingul care controlează Thames Water, societatea de distribuţie a apei la Londra. Lu Jiwei, preşedintele fondului, declara în Financial Times intenţia de a investi în acest tip de active în Marea Britanie, fie că este vorba de fonduri sau în cadrul parteneriatelor public-private (PPP), inclusiv în infrastructuri în proiect. În afara Chinei, interesate de investiţii în special în ţări în curs de dezvoltare sunt şi Singapore, Abu Dhabi, Kuweit şi Qatar. Există un apetit real pentru infrastructurile europene marcate de o anume aşteptare din cauza crizei şi a îngrijorărilor legate de euro. 61% din fondurile suverane investesc în infrastructuri de la debutul anului trecut, faţă de 47% în anul anterior. Abu Dhabi Investment Authority (ADIA, 627 miliarde dolari) doreşte mărirea participării în clasa activelor după ce a preluat 9,9% în Thames Water şi 15% în alt „activ-trofeu”, aeroportul din Gatwick.
Majoritatea fondurilor suverane răspund exigenţelor de randament şi diversificare şi nu încearcă să preia controlul întreprinderilor sau proiectelor. Numai chinezii ataşează mereu o componentă politică investiţiilor lor. Potrivit lui Alain Rauscher, pdg la Antin Infrastructure Partners, unele fonduri au propriile echipe şi preiau participări directe, cum este cazul investitorilor canadieni şi din Orientul Mijlociu, în special ADIA. Altele investesc în fonduri care le dau drepturi de coinvestire, cazul fondurilor foarte mari, în special din zona Asia-Pacific.
Marea Britanie, care beneficiază de o tradiţie a PPP din anii ’80, a semnat un acord cu China pentru promovarea investiţiilor chineze în infrastructurile sale. Alte ţări europene au lansat iniţiative pentru a atrage investiţiile fondurilor suverane.
Repartizare
Din punct de vedere geografic, peste jumătate din activele gestionate de fondurile de stat provin din Orientul Mijlociu. Datorită subsolurilor bogate în hidrocarburi, ţările din Golf au înmagazinat în ultimele decenii cantităţi uriaşe de capital. Asia ocupă al doilea loc, cu peste un sfert din active, datorită Chinei şi Singapore. Balanţele comerciale externe, puternic excedentare, au făcut din fondurile lor suverane investitori de prim plan. Prezenţa Europei în cadrul ţărilor dotate cu fonduri suverane se datorează doar Rusiei şi Norvegiei. 
