Armagnacul este cea mai veche „apă vie” (distilat) a Franţei, obţinută prin distilarea vinurilor albe din regiunea Gascogne (Gasconia) datează de la 1411-1441. Fiind maturat mulţi ani în butoaie de stejar negru, el dobândeşte gusturi şi arome spectaculoase.
Numit cândva „apa vieţii veşnice”, în Evul Mediu Armagnac-ul a devenit faimos pentru proprietăţile sale terapeutice – consumat cu moderaţie, el hrăneşte, stimulează şi încântă spiritele. Se spune că în el a stat secretul puterii celebrilor Muşchetari…
Epoca sa de glorie a început în secolul al XV-lea, când a devenit un veritabil produs de consum. Din sec. XVII datează primele atestări ale comercializării Armagnac-ului. Tot atunci, olandezii au cumpărat aproape tot vinul produs pe coasta franceză a Atlanticului, cu excepţia celui din Bordeaux, pe care l-au cumpărat englezii. Negustorii olandezi au navigat în susul râului Garonne şi au încheiat primele contracte cu podgorenii gasconi din regiunea Gers. Temându-se de concurenţă, bordelezii au interceptat bărcile la întoarcere, sub pretextul că numai vinul din Bordeaux poate fi transportat pe râu. Cum această interdicţie se adresa doar vinului, nu şi alcoolului, gasconii au început să distileze vinul. Olandezii au început să cumpere cantităţi uriaşe de alcool din Armagnac, pe care le foloseau pentru a stabiliza vinurile pe care le vindeau clienţilor din nordul Europei.
În 1730, această „apă vie” avea mari fluctuaţii de calitate, dar a devenit un adevărat produs comercial. Pentru a se proteja de aceste fluctuaţii, producătorii au început să-şi facă rezerve şi să păstreze distilatul în butoaie. Aşa s-a născut minunea numită Armagnac…
Apoi, în anii 1870, viile au fost distruse de filoxeră. Ele au renăscut la începutul secolului al XIX-lea, când comerţul cu Armagnac atinge apogeul. În 1909, Preşedintele Fallières, un om al locului, delimitează regiunea în care se produce Armagnac. Decretul din 6 august 1936 defineşte Apelaţiunea Controlată a Armagnac-ului şi cele 3 regiuni ale sale.
Astăzi, Armagnac-ul a cucerit înteaga lume – cele 9 milioane de sticle produse în fiecare an se vând în peste 130 de ţări.
În Franţa, se produc trei tipuri de Armagnac, în trei regiuni diferite, marcate de terroir-uri diferite:
– Bas-Armagnac, în vest: partea cea mai bună a apelaţiunii. Aici se face băutura cea mai elegantă şi cu buchetul cel mai fin. Cu un parfum caracteristic de prune uscate, „Armagnac-ul negru” se naşte dintr-un sol argilos-silicios, predominant nisipos (argilă dură, cu concreţiuni). Capitala regiunii: Eauze.
– Ténarèze, în centrul ţării: în această regiune se produce un Armagnac mai aspru, cu o aromă tipică de violete. Are nevoie de o maturare lungă, pentru a-şi îmblânzi caracterul sălbatic. Este regiunea în care se produce cel mai mult armagnac. Capitala regiunii: Condom.
– Haut-Armagnac: din cauza solului calcaros, aici se produce un armagnac de mai slabă calitate. Dintre cele 3 apelaţiuni ale regiunii, „Armagnac-ul alb” ocupă suprafaţa cea mai mare, dar are cea mai mică vie şi dă cea mai slabă băutură. Din cauză că armagnacul lor nu se vinde, mulţi viticultori au trecut la cultivarea porumbului. Capitala regiunii: Auch.
Cum se face Armagnac-ul
Armagnac-ul se produce în mod artizanal, în 3 etape egale ca importanţă:
Vinificarea
Distilarea
Maturarea
Vinificarea
Apa vie/distilatul Armagnac se produce din vinuri albe făcute din struguri cu o bună aciditate şi un conţinut mic de alcool. Aceste vinuri sunt produse prin metoda tradiţională tipică, fără adaos de sulf şi zahăr.
Distilarea: o distilare continuă
Distilarea se face iarna, după ce se termină fermentaţiile. Ea trebuie să se încheie înainte de 31 martie a anului următor recoltării. Distilarea este continuă şi are loc într-un alambic specific, din cupru laminat – identic cu modelul patentat în 1818 de către Dl. Tuilliere, sub Ludovic al XVIII-lea.
La ieşirea din alambic, distilatul are 52° – 55°/60° (spre deosebire de Cognac, pentru care se foloseşte un alambic cu distilare dublă, din care rezultă un distilat de 70°, sau mai mult). El este incolor şi foarte aromat. Pentru a ajunge la fineţea, complexitatea şi culoarea caracteristice, el are nevoie de mulţi ani de maturare în stejar.
Maturarea
O etapă foarte importantă pentru viitorul Armagnac-ului. Două suntg elementele esenţiale: butoaiele (stejarul, afumarea lemnului, măiestria meşterului) şi beciul (cu cât e mai umed, cu atât mai suplu şi rotund va fi Armagnac-ul) .
După distilare, Armagnac-ul este pus în butoaie de stejar de 400 litri.
Există ani în care Armagnac-ul are o calitate excepţională, nemaifiind nevoie să fie cupajat. El va fi vândut ca atare: Millésime (fr.) / Vintage (eng).
CASA CASTARÈDE
Florence Castarède, proprietarul Armagnac Castarède a venit pentru prima data in Romania, la invitatia Vinexpert, importator exclusiv al brandului.
Fondată în 1832, sub Napoleon III, Casa Castarède este cel mai vechi producător şi negustor de Armagnac, fiind şi prima Casă de Comerţ înregistrată în regiune, la îndemnul Baronului Hausmann, subprefectul Nérac-ului. În amintirea sa, magazinul parizian al Casei Castarède a fost deschis pe celebrul Boulevard Hausmann.
Rămasă în proprietatea aceleiaşi familii, Casa Casterède este astăzi condusă de doamna Florence Castarède – a 6-a generaţie!
„Pentru noi, Armagnac este mult mai mult decât o afacere; este o adevărată pasiune, o moştenire, un patrimoniu pe care ne străduim să-l protejăm şi să-l dezvoltăm în fiecare zi.”, Florence Castarède
Familia este proprietară a două pivniţe vechi de sute de ani:
– una, la Pont de Bordes – Lavardac, pe malul râului Baise – destinată maturării, această pivniţă este un adevărat „muzeu ecologic”, ea rămânând neschimbată din secolul al XIX-lea. Specialiştii o consideră excepţională, datorită râului Baise, care îi conferă condiţii speciale.
– cea de-a doua, la Mauléon d’Armagnac, în regiunea Bas-Armagnac, unde se află şi castelul familiei, Maniban. Domeniul este înconjurat de vii în care cresc 3 soiuri de struguri: Folle Blanche, Colombard şi Saint-Émilion.
Castelul Maniban a fost construit în secolul al XVI-lea. El adăposteşte o colecţie de tablouri de pe vremea lui Henric II, clasificate drept monumente istorice.
Proprietatea are 20 de hectare, de pe care se produce cel mai fin Armagnac din lume.
