13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRomânia, printre cele mai rate ale inflației din UE

România, printre cele mai rate ale inflației din UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în octombrie de 0,7%, în scădere faţă de 0,8% în septembrie, şi de 1,1% în Uniunea Europeană, mai mică faţă de luna precedentă, respectiv 1,2%, iar România, Ungaria şi Slovacia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este tot mai departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

În octombrie 2018, rata inflaţiei în zona euro şi în UE era de 2,3%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,2%), Ungaria (3%) şi Slovacia (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Grecia (minus 0,3%) şi Portugalia (minus 0,1%). Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă în opt şi a urcat în cinci ţări membre.

În cazul zonei euro, cea mai ridicată contribuţie la rata anuală a inflaţiei a venit de la tarifele la servicii (0,69 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,29 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,32 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 1,2% în octombrie, similar cu nivelul înregistrat luna trecută. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă