13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieRaport CE: România ar putea ateriza forțat după avântul din 2017

Raport CE: România ar putea ateriza forțat după avântul din 2017

Institutul Naţional de Statistică (INS) a confirmat, miercuri, estimările publicate la jumătatea lunii februarie, referitoare la creşterea de 7%, pe serie brută, a PIB în anul 2017, faţă de anul anterior. În 2008, economia României a crescut cu 7,1%, în termeni reali, faţă de 2007.

Comisarii europeni consideră că avansul economiei ar trebui să reprezinte o oportunitate pentru ca România să-şi reconstruiască rezervele necesare în cazul apariţiei unei situaţii financiare delicate.

”Ratele inegalităţii şi ale sărăciei rămân crescute în ciuda creşterii economice puternice. Unele reforme structurale au fost inversate în 2017, iar altele au stagnat. (…) Asigurarea continuităţii vechilor reforme ar susţine transformarea României într-o economie cu o valoare adăugată mai mare şi ar creşte rezistenţa în cazul unei scăderi economice”, se arată în raport.

Ciclul de creştere economică a continuat anul trecut, dar acesta este aşteptat să încetinească în 2018, potrivit comisarilor europeni. Creşterea Produsului Intern Brut (PIB) a accelerat anul trecut până la cel mai mare nivel de după criza financiară. CE avertizează că acest avans a fost determinat în principal de creşterile salariale din sectorul public şi din cel privat, dar şi de tăierile indirecte de taxe.

”În ciuda ceşterii cotei de piaţă în cazul exporturilor, creşterea importurilor a depăşit-o pe cea a exporturilor, iar deficitul de cont curent se lărgeşte. Inflaţia a devenit pozitivă în 2017 şi este aşteptată să accelereze. Piaţa muncii s-a restrâns, în linie cu creşterea economică”, se arată în raport.

Rata şomajului a fost de 4,6% în ianuarie, date ajustate sezonier, acelaşi nivel cu cel din luna decembrie, a anunţat recent INS. În plus, rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna ianuarie la 4,32%, cel mai înalt nivel din iulie 2013, când a fost 4,41%.

În plus, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 6,46 miliarde euro, cu 85% mai mare decât nivelul înregistrat în 2016, mai ales ca urmare a dezechilibrării balanţei comerciale, potrivit datelor publicate recent de Banca Naţională a României (BNR).

În plus, statisticile oficiale arată că deficitul comercial (FOB/CIF) a fost anul trecut de 12,96 miliarde euro, mai mare cu 30% faţă de 2016.

CE avertizează că, din cauza tăierilor de taxe şi a creşterilor de salarii şi pensii, deficitul bugetar are un trend de creştere.

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat anul trecut cu un deficit de 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din PIB, sub ţinta anuală stabilită de 2,96% din PIB, dar cu 32,8% mai mare decât cel din 2016, arată datele publicate recent pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă