22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomiePreviziunile economice europene. România, în 2020, deficit bugetar 4,4%

Previziunile economice europene. România, în 2020, deficit bugetar 4,4%

Datoria publică brută va crește la 37,2% din PIB, iar în zona euro va ajunge la 85,1%. Balanța contului curent va ajunge la 5,3% din PIB.

Tot pentru România, se preconizează o creșterea Produsului Intern Brut cu 3,3% în 2021, inflația va scădea la 3,4%, rata șomajului va crește la 4,3%.

Deficitul bugetar va crește la 6,1% din PIB, iar în zona euro va ajunge la 1,0%. Datoria publică brută va crește la 40,6% din PIB, iar în zona euro va crește la 84,1%.

Mediul extern a devenit însă mult mai puțin favorabil, iar incertitudinea atinge cote ridicate, ceea ce afectează îndeosebi industria prelucrătoare, care se confruntă și cu schimbări structurale.

În consecință, se pare că economia europeană se îndreaptă către o perioadă prelungită de creștere mai modestă și inflație foarte redusă, spune Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Se preconizează că produsul intern brut (PIB) al zonei euro va crește cu 1,1 % în 2019 și cu 1,2 % în 2020 și 2021. Față de previziunile economice din vara anului 2019 (publicate în iulie), previziunile de creștere au scăzut cu 0,1 puncte procentuale pentru 2019 (de la 1,2 %) și cu 0,2 puncte procentuale pentru 2020 (de la 1,4 %).

La nivelul UE, este de așteptat ca PIB-ul să crească cu 1,4 % în 2019, 2020 și 2021. Previziunile pentru 2020 au fost și ele revizuite în sens descendent față de cele din vară (de la 1,6 %).

Valdis Dombrovskis, vicepreședinte, comisar responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital, a declarat:

„Economia europeană a demonstrat până acum reziliență în contextul unui mediu extern mai puțin favorabil: creșterea economică a continuat, crearea de locuri de muncă a fost puternică, iar cererea internă mare.

Pe viitor este posibil însă să ne confruntăm cu dificultăți: o perioadă cu multe incertitudini legate de conflictele comerciale, tensiuni geopolitice crescânde, deficiențe persistente în industria prelucrătoare și Brexitul.

Rog insistent toate țările UE cu niveluri ridicate ale datoriei publice să aplice politici bugetare prudente și să înceapă își reducă nivelurile datoriei. Pe de altă parte, statele membre care dispun de marjă de manevră bugetară ar trebui să o utilizeze acum.”

La rândul său, Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice și financiare, impozitare și vamă, a afirmat:

„Conform previziunilor, toate economiile din UE își vor continua expansiunea în următorii doi ani, în pofida situațiilor potrivnice tot mai accentuate.

Fundația economiei UE este solidă: după șase ani de creștere, șomajul din UE se află la cel mai scăzut nivel de la începutul secolului, iar deficitul cumulat este sub 1 % din PIB.

Cum ne așteaptă un drum dificil, nu ne putem complăcea în situația actuală. Vor trebui folosite toate pârghiile politice pentru a se consolida reziliența Europei și pentru a se sprijini creșterea.”

Cele mai citite

Tesla se restructurează: mai mult de 10% din angajații companiei la nivel global vor fi puși pe liber

Tesla va concedia peste 10% din cei 140,473 de angajaţi ai companiei la nivel global, potrivit unei note interne redactată de Elon Musk, scrie...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă