16.5 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăEconomieO firmă din Cehia reînvie un brand românesc din anii comunismului

O firmă din Cehia reînvie un brand românesc din anii comunismului

Designul, brandul şi ideea acestor schiuri sunt în continuare româneşti, făcând apel la nostalgia şi patriotismul consumatorilor.

“Din ce am «săpat» noi, schiuri s-au făcut pe la Reghin încă din anii ’30. Mai apoi, sub diferite nume, atât de fabrică, cât şi de modele, s-au tot construit schiuri în secţiile de prelucrare a lemnului din Reghin“, povesteşte Sebastian Big, unul dintre cei doi antreprenori care au readus la viaţă acest brand, asociatul său fiind Ionuţ Paţiu.

El spune că undeva în anii ’60 se putea deja vorbi de o marcă de schiuri Reghin, pe lângă toate celelalte articole sportive produse sub această marcă.

”Oricum, istoria asta e destul de ascunsă în ceaţă şi scoaterea ei la lumină e încă «work in progress».“

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ucraina s-a retras brusc din acordul cu Rusia, mediat de Turcia, privind cerealele

Rusia şi Ucraina au negociat două luni cu ajutorul medierii Turciei restabilirea înţelegerii care a permis până în iulie anul trecut exportul cerealelor ucrainene...

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă