9.8 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieNu plătești contribuțiile sociale la bugetul de stat, ești pasibil de pedeapsa...

Nu plătești contribuțiile sociale la bugetul de stat, ești pasibil de pedeapsa cu închisoarea

“Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 6 ani nereținerea sau neîncasarea, reținerea și neplata ori, după caz, încasarea și neplata, în tot sau în parte, cu intenție, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenție, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și contribuțiilor prevăzute în anexă constituie infracțiune și atunci când neplata este consecința utilizării acestor sume în alte scopuri”, se precizează proiectul de act normativ.

Un număr de 32 de impozite și contribuții datorate bugetului vor intra sub incidența actului normativ, printre care se află impozitul pe venitul din salarii și asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi și dividende, impozitul pe veniturile din premii și din jocuri de noroc, contribuția de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor și contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor.

Potrivit notei de fundamentare care însoțește documentul, ordonanța are în vedere creșterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat și de responsabilizare a angajatorilor în ceea ce privește plata la timp a contribuțiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceștia, cât și de către angajați. Actul normativ vine în contextul aprobării Ordonanței de urgență 79/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care transferă în totalitate la angajat sarcina fiscală a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să rețină, să declare și să plătească obligațiile datorate.

De la 1 ianuarie 2018, contribuțiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

Nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.

Cele mai citite

Koeman: Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei

„ Olanda trebuie să fie mai calmă cu mingea în amicalul împotriva Germaniei, altfel va avea parte de o seară grea la Frankfurt”, și-a...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...

Cine este BOBER, castorul care a devenit subiectul #1 în trending pe Twitter România

În peisajul digital contemporan, termenul „memecoin” a căpătat o nouă dimensiune, devenind nu doar o formă de divertisment, ci și o piesă intrigantă în...
Ultima oră
Pe aceeași temă