10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieJudecătorii au anulat amenda dată de ASF fostei şefe NN Pensii

Judecătorii au anulat amenda dată de ASF fostei şefe NN Pensii

Admite acţiunea, în parte. Anulează Decizia de sancţionare emisă de pârâtă, actele care au stat la baza emiterii sale, precum şi toate actele subsecvente, inclusiv Decizia de soluţionare a plângerii prealabile. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 de Euro (în lei, la cursul BNR din data efectuării plăţii), cu titlu de daune morale. Respinge petitul având ca obiect restituirea amenzii contravenţionale, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, citează Mediafax.

Decizia poate fi contestată.

Decizia vine după ce, în anul 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis amendarea cu 750.000 de lei a NN Pensii şi cu 100.000 de lei a Ralucăi Ţintoiu şi totodată retragerea autorizaţiei de director al NN a acesteia în urma scandalului apărut pentru naţionalizarea pensiilor. Fosta şefă a NN Pensii, Raluca Ţintoiu, a contestat amenda la Curtea de Apel, iar magistraţii au pronunţat decizia marţi.

„În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut situaţia creată în piaţa pensiilor private ca urmare a intervenţiilor în spaţiul public ale NN Pensii – Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., care au făcut referire la o aşa zisă naţionalizare a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II). Având în vedere circumstanţele create, de natură să conducă la afectarea încrederii participanţilor în sistemul de pensii private din România, Consiliul ASF a decis sancţionarea societăţii NN Pensii cu amendă contravenţională în cuantum de 1% din capitalul social al societăţii, respectiv cu suma de 750.000 lei. De asemenea, a fost decisă sancţionarea cu retragerea autorizaţiei doamnei Raluca Ioana Georgiana Ţintoiu în calitate de Director General al societăţii NN Pensii, precum şi cu amendă contravenţională în sumă de 100.000 lei”, se arată în comunicatul de presă transmis, în aprilie 2017, de ASF.

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...
Ultima oră
Pe aceeași temă