18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăEconomieIonuț Dumitru: "Revoluţia fiscală, o nebunie pe care nu a înţeles-o nimeni...

Ionuț Dumitru: “Revoluţia fiscală, o nebunie pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi”

“În toată această nebunie cu Revoluţia fiscală, pe care nu a înţeles-o nimeni nici până astăzi, niciun membru al Guvernului nu a venit să spună cu subiect şi predicat: “Noi am făcut asta pentru că…”. Suntem cu toţii bulversaţi de lucrul acesta, dar nimeni nu poate să explice de ce au făcut-o. Practic, toată această nebunie cu Revoluţia fiscală a deteriorat masiv sentimentul consumatorului pentru că îşi fac griji de nivelul lor financiar. Alţi factori de îngrijorare au fost creşterea rapidă a inflaţiei şi creşterea ROBOR. Avem, în continuare, factori care stimulează consumul. Creşteri de salarii în sectorul public vor mai fi şi destul de mari în perioada următoare, ceea ce înseamnă că dinamica de consum va rămâne destul de alertă”, a spus Dumitru.

Acesta a menţionat, totodată, că nivelul de creştere economică din România se află la nivelul pre-criză, susţinută fiind de consum în cea mai mare parte.

“Ne-am apropiat oarecum de nivelul de creştere economică pre-criză, dar este important să înţelegem dacă este într-adevăr o creştere pe care o putem susţine. Detaliile arată că avem o creştere economică bazată în cea mai mare parte pe consum. În trimestrul III al anului trecut am avut o creştere a consumului privat de circa 13% în termeni reali. Trebuie să fii în afara realităţii să nu îţi sune un clopoţel când ajungi la o asemenea cifră, să nu fii preocupat de sustenabilitatea creşterii economice. Peste 80% din creşterea economică a fost probabil generată de consum, în timp ce în 2016 toată creşterea economică a fost generată de consum. În acelaşi timp, investiţiile au evoluat foarte slab în ultimii ani, chiar cu scădere în 2016 de circa 4%, pe o creştere economică foarte înaltă. De ce creşte consumul şi de ce ne aşteptăm ca România să crească în continuare în cea mai mare parte bazată pe consum? Pentru că avem toate ingredientele necesare, adică avem salarii care cresc foarte repede. Sigur că asta îi preocupă pe oamenii de afaceri pentru că productivitatea nu ţine pasul cu creşterea salariilor. Anul trecut, productivitatea a crescut binişor în industrie cu circa 6%, dar o majorare dublă a salariilor, cred că problemele de competitivitate sunt absolut evidente. În acelaşi timp, numărul de salariaţi creşte atât în sectorul privat, cât şi cel public. Al treilea ingredient care a stimulat până acum creşterea foarte puternică a salariilor este încrederea consumatorilor”, a susţinut Ionuţ Dumitru.

AHK România a organizat, marţi, prima întâlnire lunară a membrilor săi din acest an, în cadrul căreia s-au adus în discuţie subiecte privind dezvoltarea economică şi perspectivele României.

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană reprezintă oficial economia germană în România. Potrivit datelor postate pe pagina de internet a entităţii, în calitate de Cameră bilaterală şi organizaţie de membri, AHK România reprezintă interesele firmelor româneşti şi germane, dar şi pe cele ale membrilor în faţa autorităţilor publice.

AHK România a fost înfiinţată oficial în septembrie 2002 şi, la ora actuală, numără peste 580 de membri.

Cele mai citite

20 de țări vor cumpăra 500000 de obuze pentru Ucraina din afara Europei

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din...

Ucraina a conceput un submarin electric ce va putea lansa torpile

Inginerii ucraineni dezvoltă un nou submarin care poate lansa torpile, potrivit Kyiv Post, conform monitorulapararii.ro. Ambarcaţiunea, cunoscută sub numele de „Kronos", a fost testată cu...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă