9.1 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialMetropola lui Sorin Oprescu, la jumătate faţă de Constanţa lui Nicuşor Constantinescu....

Metropola lui Sorin Oprescu, la jumătate faţă de Constanţa lui Nicuşor Constantinescu. Bucureştiul a atras mai puţine fonduri europene decât Ilfovul

Cu trei primari într-un singur an, dintre care unul, Sorin Oprescu, a fost săltat de DNA, Capitala se află abia la mijlocul clasamentului fondurilor europene atrase și chletuite efectiv. 

Bucureştiul a cheltuit anul trecut numai 195 milioane de lei pentru proiecte cu fonduri europene, adică puţin peste 44 milioane de euro, ceea ce clasează Capitala pe locul 21 în ţară, mult în urma unor judeţe ca Bihor, Prahova sau Hunedoara.

Suma este prezentă într-o statistică a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la capitolul Cheltuieli, secţiunea „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile“. Spre comparaţie, municipiul Bucureşti a reuşit să atragă în 2015 mai puţin de jumătate din banii de la Bruxelles pe care i-a luat Constanţa, judeţ care era la discreţia fostului preşedinte al CJ Nicuşor Constantinescu. Judeţul de la malul mării se poate lăuda cu cheltuieli pentru proiecte cu fonduri europene nerambursabile de aproape 420 milioane de lei, adică peste 95 milioane de euro. Şi Ilfovul, condus de liberalul Marian Petrache, a atras mai mulţi bani comunitari decât Bucureştiul – 297 milioane de lei (67,5 milioane de euro). Până şi judeţe mici, cum ar fi Dâmboviţa sau Covasna, s-au mişcat „mai cu talent“ decât marea metropolă Bucureşti.

Pe locul 1 în acest clasament se află judeţul Bihor, cu 623,7 milioane de lei (141 milioane de euro), urmat de Iaşi, cu 543,5 milioane de lei (123 milioane de euro), şi Vâlcea, cu 428 milioane de lei (97 milioane de euro). La polul opus, cu cele mai puţine sume atrase, se situează Ialomiţa (56 milioane de lei), Neamţ (67 milioane de lei) şi Gorj, judeţul fostului premier Victor Ponta (86,4 milioane de lei).

Nu este de mirare că Bucureştiul a reuşit această performanţă negativă, din vreme ce la jumătatea anului trecut fostul primar general Sorin Oprescu a fost săltat de DNA pentru luare de mită. Apoi, în acelaşi an, la conducerea Capitalei s-au aflat, pe rând, doi primari – uneperistul Ştefănel Dan Marin şi liberalul Răzvan Sava. Acestuia din urmă numai de fonduri europene nu-i păsa, din moment ce se plimba la braţ cu Cristian Popescu Piedone, în încercarea de a ajunge primar la Sectorul 4.

Banii pierduţi la Piaţa Sudului şi Arcul de Triumf

Nenumărate proiecte de la Bruxelles au eșuat în Bucureşti. Un exemplu mai mult decât elocvent în acest sens îl reprezintă Pasajul Piaţa Sudului, care trebuia finalizat până la 31 decembrie 2015, pentru a se obţine toţi banii comunitari – 85 milioane de lei (aproape 20 milioane de euro) din valoarea totală a proiectului de 127 milioane de lei (peste 28 milioane de euro).

Însă la finele anului trecut, stadiul fizic al lucrărilor la pasajul subteran de la Piaţa Sudului era de numai 20%, ceea ce a făcut ca din fondurile europene să rămână doar acele sume decontate sau trimise la decont până la termenul-limită, aşa că diferenţa a fost pusă din vistieria Municipalităţii, adică din banii noştri, ai bucureştenilor. În total, Primăria Municipiului Bucureşti a reuşit să ia de la Bruxelles cu 73 milioane de lei mai puţin decât se estimase iniţial.

Alţi 2,5 milioane de euro au fost pierduţi pentru că nu au fost gata la timp proiectele de modernizare a Arcului de Triumf şi Observatorului Astronomic, iar banii au fost scoşi, şi în acest caz, din buzunarul Primăriei Capitalei.  Iniţial, Arcul de Triumf ar fi trebuit să fie gata în martie anul trecut, apoi termenul a fost prelungit până la 31 decembrie 2016, iar în final el a fost inaugurat în această toamnă, permiţând organizarea paradei militare de Ziua Naţională.

Constructorii implicaţi în restaurarea Arcului de Triumf, deci responsabili pentru întârzierea lucrărilor sunt Romconstruct, firmă patronată de fostul acţionar al clubului Dinamo Vasile Turcu, şi UTI Grup, companie controlată de Tiberiu Urdă-reanu, cercetat de DNA în mai multe cauze.   

Cele mai citite

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Simona Halep s-a retras oficial de la Madrid! „Experienţa îmi spune să nu mă grăbesc”

Simona Halep a anunţat că s-a retras de la turneul WTA 1.000 de la Madrid, care va avea loc în perioada 23 aprilie-5 mai. „Din...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...
Ultima oră
Pe aceeași temă