11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieFMI se teme că România va depăşi pragul de deficiit bugetar de...

FMI se teme că România va depăşi pragul de deficiit bugetar de 3 la sută, la care s-a angajat

Jaewoo Lee se teme că veniturile luate în calcul în momentul stabilirii pragului de 3 la sută au fost supraestimate.

„Este o diferenţă de opinii între ce cred autorităţile, şi anume că anul acesta se vor încadra în targetul de deficit bugetar, şi ce credem noi. Noi avem câteva îngrijorări că anumite venituri au fost supraestimate şi cheltuielile au fost subestimate. Am avut câteva discuţii cu autorităţile privind opţiunile pentru a reduce decalajul, sunt discuţii în curs, vom face publice recomandările noastre şi răspunsul autorităţilor la acestea”, a spus Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI în România, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Banca Naţională a României.

„Economia românească este în creştere, şomajul a scăzut la un nivel record, iar sectorul financiar se îmbunătăţeşte. Dar fără modificări de politici, creşterea va deveni din ce în ce mai fragilă (…) Toate acestea merg mână în mână cu lupta împotriva corupţiei”, a mai spus Jaewoo Lee, într-o conferinţă de presă.

„Continuarea deficitelor fiscale considerabile şi cheltuielile de investiţii scăzute ar reduce spaţiul pentru a sprijini economia în eventualele crize economice viitoare şi riscă să slăbească potenţialul de creştere al României”. De aceea, „menţinerea unei convergenţe incluzive spre standarde de viaţă avansate ale Uniunii Europene necesită un cadru de politici previzibil, cu orientare pe termen mediu, susţinut de un guvern eficient şi de o guvernare puternică. Acum este cel mai bun moment pentru a acţiona pe toate aceste fronturi, cu politicile monetare şi fiscale care acţionează la unison”, a spus oficialul.

Potrivit FMI, creşterea economică de 7 la sută în 2017 (cea mai mare din UE) a fost alimentată de consumul intern, pe fondul expansiunii fiscale şi al creşterii salariului minim. O atitudine acomodativă a politicii monetare şi îmbunătăţirea economiei UE, de asemenea, a ajutat. Însă creşterea este de aşteptat să decelereze de la nivelul înalt de anul trecut, din cauza mai multor factori: un impuls fiscal scădere, investiţii publice reduse, progresul lent al reformelor structurale şi înăsprirea condiţiilor financiare. Noi prognozăm o creştere a PIB-ului de aproximativ 5 la sută în 2018 şi o încetinire a creşterii spre 3 la sută pe termen mediu”.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă