Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a propus prelungirea cu încă șase luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei în care persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a primi pensie pot plăti asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat, potrivit unui comunicat de presă remis redacției RL.
"Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a propus prelungirea cu încă 6 luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă supus, începând de astăzi (luni-n.r.) dezbaterii publice. Măsura a fost luată în urma numeroaselor solicitări venite din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care vor să încheie asigurări la sistemul public de pensii, având în vedere că perioada stabilită iniţial expiră luna aceasta, pe 27 aprilie", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii.
Până pe 10 martie, au fost încheiate peste 11.100 contracte de asigurare socială, pentru care s-au achitat contribuţii de asigurări sociale în valoare totală de aproape 60 milioane de lei, aşa cum reiese din evidenţele Casei Naţionale de Pensii Publice, transmite Ministerul Muncii.
"Orice persoană, indiferent de cetăţenie, cu domiciliul sau reşedinţa în România, poate cumpăra vechime dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea, respectiv nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii; nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurareţ”, potrivit sursei citate.