Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii: Pensiile militare în plată nu vor scădea, dar nici nu vor mai crește. Dăm OUG săptămâna viitoare

de Mihai Diac , 30 iulie 2017 - stire actualizata la ora 08:41, 31 iulie 2017
Foto: Arhivă

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că Guvernul va adopta săptămâna următoare o ordonaţă de urgenţă privind pensile militare, precizând că acestea nu vor mai creşte în funcţie de creşterea veniturilor celor aflaţi în activitate, informează Mediafax.

"Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizezază pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, la Antena 3.

Ministrul a explicat că măsura vizează pensiile foarte mari.

"Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârsta foarte mică la pensie. Se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poti ieşi cu o pensie de 120 % faţa de salariu după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale. Se ia 85% din brut la care se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. Dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25% şi le vom creşte fără dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri de 25 % , li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate", a mai spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii a adăugat că România este "un stat care are multe legi aberante şi care trebuie corectate", referindu-se la prevederile referitoare la pensiile care nu sunt calculate în funcţia de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de pensii: "O să ne confruntăm cu o reacţie foarte nervoasă din partea unora, dar eu cred că trebuie (...) să stopăm o creştere aberantă. Dacă avem în plata pensii de 33.000 de lei şi le lăsăm să se ducă în câţiva ani la 66.000, va spun că sistemul nu mai ţine, crapă şi atunci suntem obligaţi să luăm nişte măsuri care nu sunt foarte populare, dar suntem obligaţi să le luăm."

Comentarii

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design