Impozitul pe gospodărie, făcut „praf“ de un fost șef al ANAF

de Teodora Cimpoi , 20 aprilie 2017 - stire actualizata la ora 11:12, 20 aprilie 2017
Impozitul pe gospodărie, făcut „praf“ de un fost șef al ANAF

Noua găselniță a Guvernului, de a introduce, de la anul, așa-numitul „impozit pe gospodărie”, este criticată dur chiar de un fost șef al ANAF, susținut de PSD, Gelu Ștefan Diaconu.

Într-o postare pe blogul său, acesta califică noul impozit ca fiind „cea mai ineptă idee utopică în materie de administrare fiscală, raportat la condițiile României, de la Revoluție încoace”.

Potrivit acestuia, definirea din punct de vedere juridic a noțiunii fiscale de „gospodărie” e „un demers extrem de complicat, dacă nu imposibil, față de diversitatea situațiilor și condițiilor concrete din realitatea românească”. De asemenea, pentru trecerea la un asemenea impozit va fi absolut necesar un recensământ al persoanelor care se „gospodăresc împreună” și legăturile dintre aceștia.

Diaconu a mai explicat că sistemul globalizării veniturilor și a acordării deducerilor e valabil pentru țări cu un nivel al taxării veniturilor mult mai ridicat, în cote progresive și cu un sistem informatic integrat performant de administrare fiscală. „Comparația situației sistemului fiscal din țara noastră cu cele din SUA, Franța, Belgia etc. e de tot râsul”, a afirmat acesta, adăugând că sistemul informatic al ANAF este în pragul colapsării. 

Comentarii

  • Bedros

    20 aprilie 2017 12:25

    Omul asta pana în seara trebuie zburat din funcție, fără nici un drept. .Sunt, în orașele mari, în special, în centrele universitare, mii de apartamente închiriate, fără acte legale, care aduc venituri colosale unor tuciurii și interlopi .. De ce ar fi rea impozitarea pe gospodărie? . .Dar averile interlopilor. .Nu cumva cu aceasta ocazie, am putea sa le monitorizam ?

    raspunde comentariului
  • Bedros

    20 aprilie 2017 12:25

    Omul asta pana în seara trebuie zburat din funcție, fără nici un drept. .Sunt, în orașele mari, în special, în centrele universitare, mii de apartamente închiriate, fără acte legale, care aduc venituri colosale unor tuciurii și interlopi .. De ce ar fi rea impozitarea pe gospodărie? . .Dar averile interlopilor. .Nu cumva cu aceasta ocazie, am putea sa le monitorizam ?

    raspunde comentariului
    • Ella

      20 aprilie 2017 12:52

      Pribabil ca rimanii de rind cei obisnuiti si pensionarii nu au destule datorii de pkatit la stat nu ca tot au pensii de sute de milioane lei vechi doar dece sa nu le mai punem o taxa in plus ? Doar au de unde plati la asemenea pensii colosale sau chiar si salarii ultra exorbitante ? Dece sa nu punem taxe in plus ? Romanii trebuie sa isi dea tot venitul pe taxe dece sa mai ramina ceva si pt mincare rechizite sau imbracaminte pt copii etc ? Nu in nici un caz ! Romanii trebuie sa aiba doar taxe de platit altceva nimic ! Mai trezifi-va la realitate ca nu toti romanii sint "tuciurii " !

      raspunde comentariului
      • Bedros

        20 aprilie 2017 13:21

        Ella, parfumela !, nu suntem toții tuciurii, ci numai vreo 4 milioane, .Daca mai pui și națiuneile conlocuitoare, cum le zicea tovarășul, se fac cam 8 milioane . Ai la ora actuala în România cam 5 milioane de romani necontrolabili, sub nici o forma iar averea tari este concentrata în mana a vreo 2 milioane de romani. .Ii tragem, în disperare, zii și noapte, dacă asa ne cere sistemul, cu cat de hot este Dragnea, dar știi, fără sa-l arestat, ca dacă îl arestat, nu mai avem pe cine critica, lăsând neatinse familiile de interlopi, hoți, cămătari, speculanți, în marea lor parte, tuciurii, pentru ca, poate dau parte, zakatul, unde trebuie . .Pai da, ăștia nu candidează la presidentie, nu-l deranjeaza pe Iohanis, deci sa-i lăsăm sa terorizeze Romania

        raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design