3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Gabriel Biriș (AOAR): Supraimpozitarea muncii în România a împiedicat dezvoltarea clasei de...

Gabriel Biriș (AOAR): Supraimpozitarea muncii în România a împiedicat dezvoltarea clasei de mijloc

Gabriel Biriș, membru în Consiliul de Coordonare a Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) susține că supraimpozitarea muncii în România a împiedicat dezvoltarea clasei mijlocii, potrivit Agerpres.

"Supraimpozitarea muncii în România a împiedicat dezvoltarea clasei mijlocii. Nu au fost niciodată impozitate cu 40%, dividendele mai puțin. Problema noastră nu este impozitul pe venit, ea este legată de contribuțiile sociale, care deja au fost introduse în Codul Fiscal.

Măsurile pe care le-am susținut și noi pentru clarificare și reglementare au fost introduse în Codul Fiscal, ele sunt niște plăți care se bazează pe principiul solidarității. Solidaritatea nu poate să fie doar pentru unii și nu poate fi nelimitată.

Este foarte important, atunci când vorbim de contribuții sociale, ca baza de calcul a acestor contribuții să fie plafonate, iar la fel și beneficiile primite ca urmare a plății contribuției, să fie limitate", a spus Biriș, într-o conferință de presă. 

Totodată, reprezentantul AOAR susține că este nevoie de plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale, în condițiile în care mai mult de 30.000 de angajați primesc în prezent peste 5 salarii medii și vor ieși la pensie cu "pensii nesimțite".

"Ce o să se întâmple, peste câțiva ani de zile, când cei 30.000 de angajați, care primesc peste 5 salarii medii, unii dintre ei, poate și 30-40 de salarii medii, o să iasă la pensie, cu pensii nesimțite, pentru că o să primească 30-40-50 de puncte de pensie? Pensiile lor de 30-40 de puncte de pensie vor trebui plătite de către copiii noștri.

Plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale, odată cu așezarea, este atât importantă pentru astăzi, cât și pentru mâine, pentru viitor și ea trebuie făcută. Din păcate, la începutul anului, deși pentru prima dată se plafonaseră contribuțiile la sănătate, măsura a fost eliminată. Asta nu ajută la stimularea investițiilor, nu ne ajută să scoatem la lumină salariile", a spus Gabriel Biriș.

Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a organizat joi o conferință cu tema 'Măsuri proactive pentru întărirea capitalului local și a clasei de mijloc'.

Cele mai citite

Edi Iordănescu, mesaj încurajator pentru tricolori. „Baftă, România!”

Edi Iordănescu, fostul selecționer al României, a transmis un mesaj de susținere echipei naționale după tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial din 2026. ...

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...
Ultima oră
Pe aceeași temă