Gheorghe Bârlea, profesor universitar doctor, titular la Facultatea de Litere, Catedra de Limbi Clasice, Balcanice şi Slave, din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a predat în ţări precum Cehia, Franţa, Spania, Statele Unite ale Americii sau Canada. În urma acestei experienţe, Bârlea constată că, în timp ce studenţii români se remarcă individual, cei europeni se descurcă mai bine în grupuri.
Mai mult, profesorul Bârlea susţine că studenţii români nu reuşesc să-şi dezvolte nivelul de cunoştinţe fundamentale, din cauza instabilităţii politice şi economico-sociale, care a devenit o caracteristică a României de după ’89. Tinerilor care abia acum se pregătesc să intre în ciclul de învăţământ superior, Gheorghe Bârlea le recomandă să ştie ce vor şi să aleagă din plăcere o facultate.
Sunteţi expert pe termen lung în proiectul „Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România”. Care este contribuţia dumneavoastră la acest proiect?
În primul rând, sunt unul dintre cei opt experţi-autori ai Metodologiei de realizare a Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior din România, început într-un proiect anterior, dar definitivat prin DOCIS şi adoptat ca atare de Guvernul României, cf. O.M. nr. 4430/29.06.2009. Apoi, în această calitate, am participat la selecţia succesivă a celorlalţi experţi pe termen lung şi mai ales a celor pe termen scurt, implicaţi ulterior în derularea proiectului. În al treilea rând, am coordonat procesul de realizare şi validare a grilelor de competenţe pentru un domeniu din învăţământul superior vocaţional, mai precis, pentru cele cinci programe prevăzute în H.G. 635/2008 pentru domeniul fundamental de studii „Teologie”. În sfârşit, sunt unul dintre cei şase autori ai Raportului de ţară cu privire la cadrul naţional al calificărilor, numit foarte complicat „Raport de autocertificare a compatibilităţii Cadrului Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior din România faţă de Cadrul Calificărilor pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior”. Acest document urmează, de asemenea, să fie însuşit de către Guvernul României, pentru a fi prezentat în faţa comisiei de specialitate de la Bruxelles şi, sperăm, validat ca parte componentă a îndeplinirii sarcinilor asumate de România, ca ţară membră a UE şi semnatară a Tratatului de la Bologna.
Ce obstacole aţi întâmpinat până în prezent?
Cele mai multe probleme au apărut în procesul elaborării grilelor de competenţe, atât în privinţa grilei-cadru, integrată în Metodologia menţionată mai sus, cât şi în privinţa grilelor de specialitate. Mai întâi, a trebuit să găsim mereu o cale de mijloc între terminologia românească şi cea europeană, între cerinţele general valabile în Europa, stabilite prin aşa-numiţii „descriptori Dublin” şi specificul învăţământului superior românesc. Apoi, o sursă multiplă de probleme a constituit-o discrepanţa dintre prevederile hotărârilor de guvern şi situaţia concretă din universităţi. S-a constatat că unele programe de studiu sau „specialităţi”, deşi propuse de către universităţi, nu s-au realizat ori sunt reprezentate în doar câte o singură universitate, fapt care face imposibilă comparaţia şi cooperarea. Mai frecvente au fost cazurile în care s-a dovedit că programe diferite de studiu oferă aceleaşi competenţe profesionale, materii intitulate diferit, care vizează aceleaşi cunoştinţe, abilităţi, deprinderi. Oricum, scoţând la suprafaţă asemenea realităţi, cadrul naţional al calificărilor îşi dovedeşte o dată în plus eficienţa. El era o necesitate pentru reorganizarea întregului învăţământ superior după o concepţie nouă, aceea a învăţământului axat pe student şi pe şansele acestuia de integrare socio-profesională.
În cadrul acestui proiect, a fost efectuat un studiu ce vizează absolvenţii recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii. Ce rezultate v-au surprins?
Faptul că atât pentru absolvenţi, cât şi pentru recrutori, competenţele transversale sunt mai importante decât cele strict profesionale. În grilele noastre de competenţe, după primii cinci itemi, care vizează cunoştinţele, abilităţile, deprinderile specifice fiecărui program, în vederea unei bune integrări profesionale, descriem şi trei competenţe transversale, numite astfel pentru că sunt valabile pentru mai multe programe din cadrul aceluiaşi domeniu fundamental şi chiar pentru orice domeniu de activitate, în ultimă instanţă. Concret, este vorba despre competenţele de comunicare, cele de inter-relaţionare şi conştientizarea nevoii de autodezvoltare personală şi profesională, de participare la procesul de formare şi perfecţionare de-a lungul întregii vieţi. Ei bine, pentru noi era clar că acestea sunt obligaţii ale sistemului actual de învăţământ, dar nu mă aşteptam ca absolvenţii şi angajatorii să constate acest lucru atât de repede şi atât de categoric! Nu se pune problema că acestea sunt mai importante decât competenţele strict profesionale, dar acestea au fost evocate în răspunsurile subiecţilor înaintea celor profesionale. Asta înseamnă că toţi cei implicaţi în procesul angajării doresc un absolvent care să poată comunica eficient în orice împrejurare, să se integreze rapid în orice tip de colectivitate, să fie dispus permanent să-şi înnoiască orizontul cunoaşterii, al abilităţilor etc. Cunoştinţele şi abilităţile foarte specifice locului de muncă pot fi dobândite chiar la serviciu, dar important este să ai o bază generală a personalităţii tale, ca tânăr angajat.
Ce greşeli fac absolvenţii de învăţământ superior când se pregătesc pentru angajare?
Nu se documentează destul de serios asupra relaţiei cerere-ofertă pe piaţa muncii, nu ţin seama de perimetrul profesional care le-ar putea oferi şanse reale de reuşită, nu se pregătesc cum trebuie pentru interviul cu recrutorii, se aşteaptă să li se ofere de la început posturi importante şi salarii mari, neştiind că acestea sunt drepturi pentru care un tânăr trebuie să treacă prin multe probe, de-a lungul diverselor etape de după angajare.
Care este hiba angajatorilor români?
Unii dintre aceştia aşteaptă ca o facultate să-i pregătească pe absolvenţi exact pentru profilul firmei lor, ceea ce este, practic, imposibil. De multe ori constatăm că le reproşează tinerilor angajaţi şi, implicit, sistemului de învăţământ, ceea ce nici ei nu au ştiut şi nici nu ar fi putut să prevadă în timpul studiilor că le-ar fi de folos.
În condiţiile date, ce sfaturi îi oferiţi unui tânăr pentru a-şi pregăti intrarea pe piaţa muncii?
În primul rând, îi recomand o bună profesionalizare, prin abordarea studiilor cu toată seriozitatea. Este un sfat banalizat, prin repetarea lui de către toţi cei responsabili de cariera unui tânăr, respectiv părinţi, profesori, dar rămâne mereu valabil. De asemenea, aş spune că un tânăr trebuie să urmeze, paralel cu facultatea sau imediat după absolvire, tot felul de cursuri complementare, care să-i confere acea deschidere cerută de angajatori şi care constituie răspunsuri la cât mai multe cerinţe suplimentare din partea recrutorilor.
Dumneavoastră cum aţi ajuns să predaţi? Ce v-a determinat să alegeţi această carieră?
Am avut şansa de a învăţa carte cu profesori de înaltă ţinută profesională încă din clasele mici, iar aceştia m-au determinat, prin doar modelul lor, să încerc să le urmez exemplul. Am pornit la drum cu convingerea că şcoala este o etapă esenţială în viaţa unui om şi mi-a plăcut, realmente, să învăţ. Îmi place şi acum, şi îmi place să-i învăţ şi pe alţii. În consecinţă, am acceptat cu seninătate statutul social, nu chiar de invidiat, şi salariul abia apropiat de pragul decenţei.
Aţi fost invitat să predaţi în ţări precum Cehia, Franţa, Spania, chiar şi în Statele Unite ale Americii sau Canada. Care cultură şi în ce mod v-a influenţat cel mai mult stilul de predare?
M-am întors cu achiziţii profesionale noi mai ales din ţările unde am stat mai mult şi la o vârstă mai tânără, adică din Cehia şi Franţa.
Universitatea din Praga funcţionează din anul 1547, iar cea din Paris, Sorbona, din 1218, dar tradiţia şi modernitatea fac casă bună acolo. Nimeni nu-şi permite să facă treabă de mântuială, calitatea este cuvântul de ordine la cursuri, în cele mai multe cazuri. Apoi, m-am întors cu noutăţi în profesia mea de peste tot, din lume, după principiul că un om care vrea să înveţe, are ceva de învăţat şi de la un măturător de pe stradă.
Totuşi, ce v-a determinat să rămâneţi cadru didactic în România, la Constanţa?
Aş fi putut rămâne şi în condiţii foarte bune în mai multe locuri din lume. Însă, nu am avut niciodată un astfel de plan.
Am considerat că mă pot realiza şi acasă. Nu este un eroism în asta. Ca mine sunt foarte, foarte mulţi colegi.
Care sunt diferenţele dintre studenţii români şi cei francezi, cehi sau spanioli?
Este greu să faci asemenea evaluări, fără să greşeşti. Aş spune, de exemplu, că studenţii români au strălucire individuală, pe când cei din Cehia, Franţa au rezultate colective mai bune. Pe de altă parte, în alte ţări, eşecul este asumat de către cei în cauză, pe când, la noi, studentul încearcă tot felul de manevre ca să promoveze, chiar dacă este pe deplin conştient că nu este deloc pregătit.
Fiind de atât timp în sistemul educaţional, cum a evoluat nivelul de pregătire al studenţilor dumneavoastră?
Din păcate, nu evoluează la nivelul cunoştinţelor fundamentale, ci involuează. Noi dăm vina pe sistemul preuniversitar, care îi trimite la facultate cu tot mai puţine repere de care să poţi ancora cunoştinţele profesionale de nivel superior, iar cei din învăţământul preuniversitar dau vina pe familie, pe societate etc. Se creează, practic, un cerc vicios.
Care credeţi că sunt principalele cauze?
Realitatea este că întreg sistemul de învăţământ este marcat de cei peste douăzeci de ani de schimbări haotice, de începuturi de reformă, mereu abandonată şi mereu reluată în alte cadre, după alte concepţii. Această instabilitate, strâns legată şi de cea politică şi economico-socială, încă dinamică, nu are cum să favorizeze un învăţământ de calitate.
În următoarele luni, vor fi admiterile pentru sistemul universitar. Ce criterii ar trebui să ia în calcul un tânăr absolvent de liceu în ceea ce priveşte continuarea studiilor?
Sunt convins că prima condiţie pentru reuşită este să ştii ce vrei. Un candidat care îşi pregăteşte materiile de admitere care îi plac, realmente, ca să urmeze apoi cursurile unei facultăţi cu programe apropiate de preocupările sale, de aptitudinile sale, este un virtual învingător. Nu te poţi înscrie la admitere după diverse alte criterii, precum numărul locurilor subvenţionate sau după faptul că unele specializări sunt la modă. Mai mult, nu poţi opta la întâmplare pentru o specialitate, pentru că asta nu este o loterie. Profesia, împreună cu sănătatea şi căsnicia, formează pilonii pe care se construieşte un destin. 
ÎN LOC DE CV
Gheorghe Bârlea a studiat limbile latină-greacă, română – franceză la Universitatea din Bucureşti şi deţine un atestat în ziaristică.
Bârlea a predat la Universitatea „Karol IV” din Praga, Cehia, Universitatea „Paris IV Sorbonne” din Franţa, Universitatea „Castilla – la Mancha” din Spania, Universitatea „Liberty” din Sacramento, SUA. În perioada 2003 – 2005, a ocupat funcţia de prorector la Universitatea „Lexford” din Viena, Austria.
Mai mult, profesorul Bârlea este, printre altele, membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru în Adunarea Naţională Bisericească, membru al Asociaţiei Internaţionale de Semantică, membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinte şi Arte şi expert evaluator ARACIS.
STUDIU
Venitul lunar mediu al unui absolvent de învăţământ superior din ultimii cinci ani a fost de 1.087 lei, arată studiul „Absolvenţi recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii”, realizat de DOCIS pe 5.576 absolvenţi recenţi, 4.000 de angajatori şi 120 de agenţii de recrutare. Printre concluziile formulate după prelucrarea datelor, sunt de remarcat următoarele:
1. Numai 32% dintre cunoştinţele şi abilităţile necesare la locul de muncă au fost dobândite în facultate, 55% au fost deprinse chiar în procesul muncii, după angajare.
2. Cei mai mulţi angajatori, respectiv (76%) încă nu fac diferenţa între absolvenţii de la nivelul „licenţă” şi cei de la nivelul „master”.
3. Atât angajatorii, cât şi absolvenţii deplâng slaba organizare a practicii de specialitate în învăţământul superior.
4. Angajatorii consideră că în învăţământul românesc actual există prea multe programe de studii.
5. Circa 72% dintre absolvenţii recenţi au simţit nevoia să urmeze „cursuri de formare/pregătire profesională/specializare”.
“La noi, studentul încearcă tot felul de manevre ca să promoveze, chiar dacă este pe deplin conştient că nu este deloc pregătit.”
