4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRecuperatorii de creanțe nu vor mai putea obține decât cel mult dublul...

Recuperatorii de creanțe nu vor mai putea obține decât cel mult dublul datoriei

Suma pe care societățile de recuperare a creditelor o pot solicita debitorilor ar putea să fie plafonată la dublul sumei pentru care a fost preluată creanța de la bănci. Proiectul de lege inițiat de un grup de senatori a primit marți raport favorabil în comisiile reunite de buget-finanțe și cea economică din Senat.

"Cesionarul nu va putea pretinde de la debitorul care are calitatea de consumator mai mult decât dublul sumei plătite de acesta pentru a cumpăra creanța de la cedent", se arată în proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de Urgență 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Această prevedere, dacă va fi votată de Parlament, se va aplica inclusiv contractelor aflate în derulare la data intrării în vigoare.

"O firmă de recuperare creanțe cumpără de la bănci un pachet de credite neperformante, apoi se îndreaptă împotriva debitorului pentru a recupera creanța. De multe ori aceste credite sunt vândute la 10% din valoarea lor, ca să facem o medie. Consumatorii sunt executați silit, adică sunt scoși din casă, apoi casa vândută la prețuri derizorii, iar consumatorilor le este imputată și diferența dintre suma împrumutată și cea la care a fost vândută casa", a susținut senatorul PNL Daniel Zamfir, unul dintre inițiatori și președintele Comisiei economice din Senat.

Zamfir a mai spus că această prevedere a existat în legislația românească încă din 1864, dar a fost eliminată în 2011. Potrivit acestuia, de cele mai multe ori există înțelegeri între bănci, recuperatori și executori, existând multe reclamații în acest sens.

Senatorii au adus mai multe exemple de consumatori care au luat un credit, casa a fost vândută de recuperatori pe sume mici, iar tot acei consumatori au fost puși să returneze diferența dintre prețul la care s-a vândut imobilul și suma împrumutată.

Pe de altă parte, Florin Dănescu, președinte executiv al Asociației Române a Băncilor, a precizat că inițiatorii acestei modificări au generalizat situația.

"De regulă, creditele ipotecare nu fac obiectul cesiunilor de creanțe. Refuz să cred că se întâmplă anumite înțelegeri, așa cum ați spus, iar, dacă este așa, analizarea acestor situații este resortul anumitor instituții. Dumneavoastră generalizați", a arătat Dănescu.

El a mai spus că după 90 de zile de neplată creditul se consideră neperformant, însă în această perioadă banca face nenumărate eforturi și notificări către client, informându-l inclusiv că există riscul să fie executat silit.

Zamfir i-a răspuns că scopul acestei legi nu este să se îndrepte împotriva sistemului bancar, ci pentru a ajuta consumatorii.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă