8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPlafonul pentru "Prima Casă", suplimentat în septembrie

Plafonul pentru “Prima Casă”, suplimentat în septembrie

Plafonul pentru programul "Prima Casă" va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat marți seară, la Realitatea TV, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

"Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 și în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului", a precizat ministrul Finanțelor, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, cererea de finanțări pe "Prima Casă" a crescut foarte mult în perioada discuțiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că "oamenii nu știu dacă programul va mai fi la anul sau nu". Ministrul Finanțelor a precizat că și în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetățenii cât și dezvoltatorii imobiliari să își poată face planuri pe termen mediu.

Programul "Prima Casă" a avut, inițial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari și rata de neperformanță este de 0,04%.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...
Ultima oră
Pe aceeași temă