Daca, discutand despre implicatiile “nu”-ului francez si olandez asupra Romaniei, indeosebi asupra aderarii la Uniunea Europeana, se ramane in arii precum bunavointa politica fata de aceasta aderare, alocatiile bugetare pentru sustinerea integrarii sau evolutiile leului sub influenta perturbatiilor resimtite de euro pe plan international, se va avea o imagine limitativa asupra implicatiilor si oricum numai asupra celor de factura negativa. Caci nu este greu de anticipat ca, in contextul “nu”-ului francez si olandez, nervozitatea in Uniunea Europeana, si-asa mare din cauza problemelor severe cu care aceasta este confruntata, va creste. Bunavointa politica in general va scadea, iar presiunile de restrangere a alocatiilor bugetare, indeosebi pentru nou-veniti, se vor accentua, probabil chiar dramatic. Tendinta de a face responsabila extinderea de problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana, care nu sunt ale extinderii, dar pe care aceasta le vizualizeaza si adanceste, se va manifesta mereu mai puternic, iar cea mai facila reactie va fi aruncarea vinii asupra nou-venitilor si, ce sa mai vorbim, asupra celor care, precum Romania, se afla inca la usa si nici nu se pot apara.
Ca Romania va deveni deci ciuca batailor, ca bunavointa politica fata de Romania se va fadui de tot, ca exigentele fata de aceasta vor creste si ca fondurile comunitare catre ea se vor subtia, ei bine, toate acestea sunt sigure. Dupa cum fara indoiala este faptul ca, desi fara vreo legatura institutional-juridica intre cele doua procese, extinderea va avea de suferit de pe urma esecului Uniunii Europene de a face un pas inainte pe calea aprofundarii constructiei comunitare, avuta in vedere de Tratatul constitutional respins de francezi si olandezi. Context in care nu este deloc exclus, aproape previzibil, ca aderarea Romaniei sa fie reportata prin activarea, cu temei sau fara, a clauzei de salvgardare.
Dar nu acestea sunt efectele principale pentru Romania, ci doar cele de rangul doi, daca nu chiar colaterale. Cele principale sunt profunde si, poate in mod curios, mai greu decelabile. Si, poate inca si mai curios, sunt pozitive, si nu negative.
Somajul si migratia sperie Occidentul
Evidentierea lor deriva din esenta “nu”-ului francez si olandez. S-a spus ca “nu”-ul a fost un vot de blam la adresa clasei politice din tarile respective, ba chiar o expresie a deficitului de comunicare care a facut sa nu se poata desparti, la nivelul votantilor, problemele interne de cele ale “Europei”, din aceasta devalmasie pierzatoare iesind proiectele de intarire a Uniunii Europene. Nu a fost asa. Cei ce au votat impotriva au facut-o in deplina cunostinta de cauza. La o detaliere sociologica s-a constatat ca somajul a fost cap de afis, iar imigratia s-a numarat printre nemultumirile prioritare ale votantilor cu “nu”. S-a mai constatat ca “nu”-ul a venit zdrobitor din partea muncitorimii si fermierilor, dar si a altor paturi din zonele urbane, paturi nereprezentand capitalul. Legatura dintre cele doua categorii de constatari este una clara. “Nu”-ul a fost al acelora care se tem de extinderea Uniunii Europene, ce presupune o deschidere a portilor in fata fortei de munca ieftine din Est si deci un pericol pentru locurile de munca din Vest. Mai mult, o temere chiar fata de aprofundarea constructiei politice si institutionale a Uniunii Europene, care, prin insasi deplasarea centrelor de decizie catre structuri internationalizate si prin intronarea altor reguli, poate clatina privilegiile sociale dobandite istoriceste. Privilegii de care muncitorimea si fermierimea din tarile vest-europene sunt constiente. Privilegii dintre care unele sunt la un nivel atat de ridicat incat i-au transformat pe beneficiarii lor intr-un fel de aristrocrati ai muncitorimii si fermierimii pe plan international. Privilegii care nu mai tin insa in era globalizarii, pentru ca, urcand fabulos costul fortei de munca, submineaza competitivitatea si scot din joc produsele si serviciile vest-europene in fata necrutatoarei concurente din partea celor americane si asiatice. Competitivitatea americana si asiatica o surclaseaza pe cea europeana datorita nu atat vreunei inzestrari tehnologice deosebite (doar in unele cazuri superioara), cat mai ales gradului cu mult mai scazut al incarcarii cu protectie sociala si sindicalism. Este de la sine inteles insa ca celor implicati in pierderea privilegiilor sociale nu le poate tine de cald sacrificarea acestor privilegii pe altarul unei potentiale expansiuni europene pe plan mondial, pe care ar asigura-o doar unirea capitalului vest-european cu forta de munca ieftina est-europeana.
Slabiciunile Romaniei, avantaje pentru altii
Aceasta unire este insa pro-blema cruciala, intr-un fel teribila, a Uniunii Europene. De aceea strategii Uniunii Europene au proiectat si aplicat (deocamdata cu tenacitate) extinderea acesteia spre Est, incercand totodata continuarea demersului catre o constructie comunitara mai aprofundata, care, in ultima si ultima analiza, sa controleze procesul. Un control care, intre altele, sa mentina, pe cat posibil, si ceea ce forta de munca vest-europeana a obtinut si nu vrea sa piarda. Votul impotriva inseamna insa respingerea variantei controlate a unui proces care oricum va avea loc, urmand ca, din pacate tocmai pentru cei ce au votat “nu”, acestia sa aiba parte de o varianta nereglementata, poate chiar salbatica, ce le va fi mult mai defavorabila.
Estul Europei va fi beneficiarul inca si mai articulat al procesului desfasurat nu controlat, ci nereglementat, poate chiar salbatic! Romania va fi unul din avantajati. Forta de munca romaneasca va fi cautata de catre capitalul din Vest, la fata locului sau la ea acasa. Capitalul vest-european va intensifica ceea ce a inceput: sa-si relocalizeze activitatile spre Estul Europei, Romania, buna sau rea, urmand sa fie aleasa si mai abitir decat este, ca amplasament. Forta de munca romaneasca va castiga, si nu va pierde, teren in tari vest-europene, in ciuda unor eventuale noi si intarite restrictii. Are atuuri. Premisa: romanii, chiar daca unii cam hotomani, sunt albi, crestini si nu poarta grenade la cingatoare. Pe fond: sunt destul de harnici, oricum putin pretentiosi si, mai ales, ieftini. Regimul de acceptare va fi mai lax, insusi capitalul occidental urmand a face presiuni pentru un asemenea regim.
In comparatie cu oferta de slujbe in tara si in strainatate pentru o forta de munca aflata acum intr-o situatie de restriste, faptul ca in urma “nu”-ului francez si olandez Romania ar putea sa piarda niscai fonduri europene sau sa fie mai strict monitorizata sau chiar amanata cu aderarea nu reprezinta mai nimic!
