Piaţa de leasing financiar a urcat cu 16% în primul semestru, la 769 milioane euro, susţinută în continuare de vehicule, care au înregistrat o creştere de 18%, fiind totodată finanţate mai multe echipamente de construcţii şi echipamente medicale.
Finanţările pentru autoturisme şi vehicule comerciale au totalizat 596 milioane euro, reprezentând 77,5% din totalul pieţei, echipamentele au atras 154 milioane euro (20%), iar pe segmentul imobiliar s-au acordat finanţări de 19 milioane euro (2,5%).
„Rezultatele primului semestru ne confirmă aşteptările pentru o evoluţie pozitivă a pieţei de leasing în 2015, în cadrul unui climat favorabil creşterilor pe toate domeniile importante pentru economie.
Piaţă auto a fost finanţată prin leasing financiar cu 600 de milioane de euro în primul semestru al acestui an, segmentul vehiculelor fiind în continuare principalul motor de creştere al industriei”, a declarat într-un comunicat Felix Daniliuc, preşedintele ALB. El a arătat că numărul IMM-urilor care au apelat la servicii de leasing financiar a fost în creştere în prima jumătate a anului faţă de 2014.
La nivel de volume nou-finanţate, vehiculele au înregistrat o creştere de 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Maşini mici
Pe categorii de vehicule, ponderile au rămas la un nivel constant comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, autoturismele reprezentând o pondere majoritară de 47% din totalul volumului nou-finanţat pe segmentul vehiculelor, urmate de vehiculele comerciale grele, cu o pondere de 41%, vehiculele comerciale uşoare, cu 10%, şi alte categorii de vehicule în proporţie de 2%.
Sectorul construcţiilor a consemnat o creştere a ponderii în totalul echipamentelor de la 14% la 22%, echipamentele medicale de la 5% la 10%, iar industria alimentară de la 5% la 7%.
Finanţarea echipamentelor agricole se menţine la acelaşi nivel, cu o pondere majoritară de 27% din finanţarea echipamentelor în leasing financiar.
Echipamentele destinate industriei de prelucrare a lemnului au consemnat, pe de altă parte, o reducere a ponderii de la 6% la 3%, tehnologia în domeniul energiei de la 7% la 3% şi industria metalurgică de la 7% la 6%.
Sectorul imobiliar menţine minimul istoric din 2013 şi 2014, cu o pondere de 2,5% din total finanţări, fiind în concordanţă cu contextul general al pieţei imobiliare din România.
Clienţii persoane juridice au atras cea mai mare pondere (98%) din totalul finanţărilor, urmaţi de persoanele fizice (2%). Majoritatea persoanelor juridice care apelează la leasing financiar ca sursă de finanţare a achiziţiilor necesare activităţii lor economice o reprezintă IMM-urile. Parteneriatul public-privat înscrie o pondere de 0%, indicând lipsa de apetit a autorităţilor publice pentru acest model de finanţare a proiectelor de investiţii la nivel naţional, potrivit datelor ALB. Durata de finanţare cel mai des întâlnită este de 4-5 ani (33%), urmată de 3-4 ani (23%), 2-3 ani (18%), 5-7 ani (12%), 1-2 ani (8%), 1 an (4%) şi 7-15 ani (2%). Această ultimă perioadă este caracteristică finanţării sectorului imobiliar.
Cea mai mare cotă de piaţă este înregistrată de firmele de
leasing financiar subsidiare băncilor, cu 81% din total, urmat de cele captive producătorilor cu 15% şi de companiile de leasing financiar independente, cu 4%. ALB reprezintă 86% din piaţa de leasing financiar din România.