14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăINS: Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în februarie

INS: Inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în februarie

Datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS) arată că inflaţia anuală s-a menţinut în teritoriu negativ în februarie, la minus 2,7%, în coborâre de la minus 2,1% în ianuarie, informează Agerpres.

„Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu -2,7% în luna februarie 2016 comparativ cu luna februarie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -2,1%”, spune INS. 

În luna februarie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu februarie 2015, este de 59,3%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 24,1%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 16,6%. 

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2015 – februarie 2016) faţă de precedentele 12 luni (martie 2014 – februarie 2015), calculată pe baza IPC, este de minus 1,1%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este minus 0,8%, informează INS. 

În februarie 2016 faţă de februarie 2015, preţurile de consum au scăzut la grupa mărfurilor alimentare cu 6,47%. 

Banca Naţională a României (BNR) estimează o inflaţie de minus 3% pentru finalul lunii martie 2016, cu un interval de incertitudine de +/-0,6%, se arată în datele publicate pe site-ul instituţiei. Excluzând efectul runda I privind TVA, inflaţia ar fi atins 1,3%, la finalul primului trimestru din acest an. Ţinta de inflaţie a Băncii Centrale pentru 2016 este de 2,5% +/-1 punct procentual. 

BNR a modificat la 1,4% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, de 1,1%, conform datelor prezentate săptămâna trecută de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. 

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a menţinut, în prognoza de iarnă 2016, proiecţia privind inflaţia la finele acestui an la 1,8% şi pentru anul viitor la 2,5%, estimările fiind similare celor din prognoza de toamnă publicată la finalul lunii noiembrie 2015.

Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Clotilde Armand vrea blocuri pe spațiile verzi de lângă Lacul Băneasa. Nicușor Dan închide ochii la PUZ-ul fostei colege de partid

Informații despre un plan urbanistic zonal (PUZ) dat de Primăria Sectorului 1, prin care se aprobă construirea de blocuri pe un spațiu verede, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă