Buzunarele românilor, lovite din nou. Inflația, la cea mai mare cotă, din 2013 încoace

de Iulian Budușan , 10 noiembrie 2017 - stire actualizata la ora 10:01, 10 noiembrie 2017
Buzunarele românilor, lovite din nou. Inflația, la cea mai mare cotă, din 2013 încoace

Rata anuală a inflaţiei a urcat în septembrie la 2,6%, cel mai mare nivel înregistrat din august 2013, când a fost 3,67%, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS). În condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, mărfurile alimentare au înregistrat și ele o creștere cu 3,52%, în tim ce produsele nealimentare s-au majorat cu 3,26%. 

În luna septembrie, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,77%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în octombrie, în medie, cu 1,28% comparativ cu luna septembrie.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,3%, în medie, faţă de luna septembrie, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 1,74%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,16%.

Comparativ cu octombrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a zecea lună a acestui an cu 3,52%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,26%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,33%.

Faţă de luna septembrie 2017, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a zecea lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (7,66%), energie electrică (6,94%) şi ouă (6,63%).

La finalul anului 2016, rata anuală a inflaţiei a fost de -0,5%, fiind al doilea an la rând în care rata anuală a inflaţiei a înregistrat valori negative. 

În ultima prognoză, publicată în noiembrie, Banca Naţională a României (BNR) estimează că rata anuală a inflaţiei va ajunge la 2,7% la finalul acestui an, în intervalul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1% (1,5%-3,5%).

Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflației de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se așteaptă la o rată a inflației de 3,1%.

Conform BNR, depășirea limitei superioare a intervalului țintei în prima parte a anului 2018 se datorează în principal unor efecte statistice de bază asociate unor reduceri de taxe și impozite indirecte la începutul anului 2017, evoluției anticipate a componentelor exogene, dar și acumulării de presiuni inflaționiste asociate mediului intern, la nivelul inflației de bază.

Calculată la taxe constante, rata inflației va atinge 3,3% în decembrie 2017, 3,1% la sfârșitul anului viitor și 2,9% la orizontul prognozei, septembrie 2019.

Comentarii

  • Hotul numa' la buzunar se gandeste

    11 noiembrie 2017 16:32

    Numai la bani te gandesti, neam stricat ce esti ! Mantuirea omului vine numai din buzunarul gol, asa cum tot comunistii au umplut cerul cu SFINTII INCHISORILOR....Lasati-i pe comunistii bogati sa se duca-n voia lor in iad daca asta au ales iar noi credinciosii sa alegem poarta cea ingusta a nevointiei ca nu luam nimic cu noi in Imparatia Cerurilor.

    raspunde comentariului
  • guvernul joaca alba - neagra

    11 noiembrie 2017 10:02

    Nivelul inflatiei e o lovitura naprasnica data poporului roman. Muncim pe lei si calculam facturile, produsele, etc in euro....

    raspunde comentariului
  • constantin bostan

    10 noiembrie 2017 21:26

    Stalin si poporul rus libertate ne-au adus ! Cand Iliescu apare ,soarele rasare ! Moarte intelectualilor ! Noi nu gandim ,noi muncim ! etc, Cateva perle ale creativitatii si gandirii politice ale poporului roman ! Traim cum gandim ,avem liderii alesi nu impusi !

    raspunde comentariului
  • constantin bostan

    10 noiembrie 2017 21:26

    Stalin si poporul rus libertate ne-au adus ! Cand Iliescu apare ,soarele rasare ! Moarte intelectualilor ! Noi nu gandim ,noi muncim ! etc, Cateva perle ale creativitatii si gandirii politice ale poporului roman ! Traim cum gandim ,avem liderii alesi nu impusi !

    raspunde comentariului
  • Parizer

    10 noiembrie 2017 17:48

    cand n-a mai fost inflatie ? de cand au pus ghiara comunistii pe Romania in 1947 a fost numai inflatie, aruncai valize pline cu bancnote de 100.000 pe o paine neagra caci toata economia tarii statea, fabricile capitaliste erau confiscate si bagau directori numai comunisti ca DRAGNEA sau PONTA borfasi analfabeti cu 2 clase plagiate si ele - cum sa mearga Economia cu asa hoti la conducere ? FOAMETEA era la tot pasul, salariile si pensiile mizere de 75 de lei, mancam carne opate o data la Craciun sau Paste. Asa e si acum cu hotii comunisti la conducere foamete, fabrici inchise, imprumuturi externe platite cu vanzarea tarii la Banca Mondiala unde poporul e sclav ca asa merita cand e dezninat si a votat 3 trandafiri in 1990 de Duminica poporului orb , au venit si cu minierii.....asta meritati.

    raspunde comentariului
  • andreesanu

    10 noiembrie 2017 12:39

    fudulia si PROSTIA COSTA !!,pai nu i-ati votat voi pe astia de v-au bagat in ***** ??.***** semeni ***** maninci !!.Tutea Dumnezeu sa-l ierte avea un of "am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti ".Se confirma -de 28 de ani romanii sunt in starea de IDIOTI ,voteaza cu capul in traista sau aleg intre un dezastru sau o catastrofa !!. 89 a adus pe val toate scursurile derbedeiiexcrociibagabontiifufele si repetentii.Nivelul de trai si de civilizatie este direct proportional cu nivelul de educatie .

    raspunde comentariului
  • andreesanu

    10 noiembrie 2017 12:39

    fudulia si PROSTIA COSTA !!,pai nu i-ati votat voi pe astia de v-au bagat in ***** ??.***** semeni ***** maninci !!.Tutea Dumnezeu sa-l ierte avea un of "am facut 13 ani de puscarie pentru un popor de idioti ".Se confirma -de 28 de ani romanii sunt in starea de IDIOTI ,voteaza cu capul in traista sau aleg intre un dezastru sau o catastrofa !!. 89 a adus pe val toate scursurile derbedeiiexcrociibagabontiifufele si repetentii.Nivelul de trai si de civilizatie este direct proportional cu nivelul de educatie .

    raspunde comentariului
  • Gigi

    10 noiembrie 2017 11:28

    Lupsicule vezi ca la 1500 RON lei noi lunar te situezi sub salariul minim pe economie!

    raspunde comentariului
  • lupsa

    10 noiembrie 2017 11:00

    Anunt lucru la domiciliu imediat cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON lei noi lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email onlineproiect86gmail.com

    raspunde comentariului

Ultima ora

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Copyright © 2014. Toate drepturile rezervate RomaniaLibera.ro

Dezvoltat de Bluebay Design