15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConsecințe. Francii elvețieni s-ar putea întoarce împotriva băncilor românești

Consecințe. Francii elvețieni s-ar putea întoarce împotriva băncilor românești

Legea conversiei creditelor în franci la cursul istoric, adoptată ieri de Camera Deputaţilor, ar putea provoca un seism major printre instituțiile financiare, afirmă analiștii economici.

Banca Națională a României (BNR) a anunţat că actul normativ ar putea face ca două bănci să aibă probleme mari de solvabilitate. Rata fondurilor proprii ale acestor bănci, ce nu au fost nominalizate, ar ajunge sub pragul minim regulamentar. Efectele ar fi resimţite în total de șase bănci. Anul trecut, existau în total 11 bănci cu portofolii de credite în franci elveţieni.

Cu multă prudenţă, doi analiști chestionați de „România liberă“ au precizat că există un pericol de contagiune în sistemul bancar. Al treilea expert a infirmat posibilitatea aceasta. Cauza e că acum intrările de bani în portofoliile de credite în franci elveţieni vor scădea, ceea ce poate duce la probleme de solvabilitate, cu precădere la băncile mici.

Nu se vor mai realiza fluxurile de numerar

Așadar, legea conversiei la curs istoric a creditelor în franci poate afecta sistemul bancar? În weekend, Fitch a enunțat o opinie diferită, dar Banca Națională a României are cele mai multe informaţii, a declarat analistul financiar Florin Cîţu. „În trecut, BNR a subestimat sau supraestimat situaţii. Criza din 2008 a fost subestimată. Apoi, Banca Centrală a supraestimat efectele dării în plată. S-ar putea ca acum să aibă dreptate și noi să nu-i credem“, a declarat pentru „România liberă“ Florin Cîţu. „Dacă șase bănci au probleme de solvabilitate și acest lucru e comunicat în piaţă, vom avea probleme cu restul băncilor”, a explicat expertul.

Analistul economic Ion Radu Zilișteanu arată că raportările pe care le fac băncile comerciale la BNR includ o serie de indicatori, printre care și solvabilitatea. „BNR poate calcula impactul asupra băncilor în funcţie de nivelul solvabilităţii și de cel al creditelor în franci, constatând că indicatorii de solvabilitate s-ar deteriora foarte grav la două bănci și la altele șase destul de mult“, a explicat Ion Radu Zilișteanu.

Fiecare bancă are un nivel al fluxurilor de numerar, a declarat analistul, care e profesor de materii bancare la ASE. „Aceste fluxuri, pe care băncile se bazau când și-au făcut previziunile, nu se vor mai realiza. Vor fi intrări mai mici, vor veni bani mai puţini. Băncile respective vor avea o problemă de solvabilitate mai gravă sau mai puţin gravă, în funcţie de indicatorul de solvabilitate pe care-l aveau înainte de aplicarea legii și de volumul creditelor în franci pe care-l aveau în sold”, a detaliat Ion Radu Zilișteanu.

Risc de contagiune bancară

Există pericolul unui efect de contagiune? Întotdeauna există un risc. Cu cât băncile sunt mai ­mari, riscul e mai ridicat, susţine Ion Radu Zilișteanu. Profesorul Mircea Coșea e de altă părere. „Astfel de conversii s-au făcut și în alte state. Băncile au avut pierderi, dar acestea n-au dus la o criză bancară, la dispariţia unei bănci, ori la apocalipsa financiară pe care o tot anunţă BNR“, a declarat Mircea Coșea pentru „România liberă“.

Băncile fac plasamente reciproce, prin intermediul pieţei monetare, iar dacă una are un exces de lichiditate, întâlnește altă bancă pe piaţa interbancară având temporar nevoie de lichiditate. Prima bancă plasează bani la a doua pentru o zi, trei, șapte etc. Astfel se formează pe piaţa interbancară dobânzile ROBID și ROBOR. „Riscul de contagiune există pentru că, dacă una dintre bănci, ce a luat bani de la alte bănci, devine insolvabilă, din cauza unei măsuri externe cum e aceasta (cu francii elveţieni ieftini – n.n.), nu și-ar mai putea plăti datoria la celelalte bănci. Acestea ar putea avea și ele probleme de insolvabilitate. Cu cât e mai mare banca, e mai mare și impactul. Poţi dărâma astfel un sistem bancar”, a atras atenţia, pentru RL“, Radu Zilișteanu.

Victimele creditelor în monede exotice sunt cazuri sociale

Mircea Coșea atrage atenţia că această conversie e o operaţiune „cu caracter strict social. Ajutăm oameni care în mod normal ­n-ar trebui ajutaţi. De bunăvoie au semnat contracte comerciale. Au intrat pe piaţă ca jucători, au luat credite”, dar criza economică mondială i-a transformat în victime colaterale.

Profesorul Mircea Coșea a mai explicat că acești creditaţi în franci sunt „victime colaterale. Nu sunt vinovaţi pentru propria decizie de a lua un credit și deteriorarea condiţiilor în care l-au luat. Faptul că francul a avut o anumită natură dinamică nu ţine de situaţia din România. Astfel, a apărut o nouă categorie de dezavantajaţi: clienţii băncilor”. Dar băncile vor avea grijă să își recupereze pierderile cauzate de această lege. „Costul pe care băncile îl plătesc prin conversie va fi recuperat de la viitorii clienţi. Vor apărea în contracte clauze, ridicări de dobânzi, lucruri ce vor duce la recuperarea banilor”, a precizat universitarul.   

Iluzie

Nici băncile n-au jucat corect, cred specialiștii consultați de „România liberă“. „Când au dat credite în franci, au manipulat, arătând avantajele pe care le aveau cre­ditele și ascunzând faptul că francul putea să aibă fluctuaţii. Analizele internaţionale arătau că fluctuaţia era deliberată, pentru a mări capacitatea de export a Elveţiei, dar era ceva temporar“, a subliniat Mircea Coșea.

Acesta a explicat că „există și o discriminare. Dând un ajutor celor cu credite în franci, ar trebui să le dăm și celor ce au luat în moneda euro, care are și ea fluctuaţii. O ţară cu monedă diferită de euro, ce joacă pe o piaţă monetară internaţională, ca România, ar trebui să aibă o politică bancară în favoarea leului. Isărescu a spus-o: creditul se face în moneda în care îţi vine salariul”, a concluzionat economistul.

Cele mai citite

Ploiești #LetsPLAY – Capitala Tineretului din România 2024: Conferința „ 26 Martie – 143 de ani de la proclamarea Regatului României. „75 ani de...

COMUNICAT DE PRESĂConferințele „ Tinerii și Monarhia” Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Eurospirit, Primăria Municipiului Ploiești și Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului...

Curățenia de primăvară bate la ușă! Pregătește-te cu produse profesionale care să-ți facă munca mai ușoară!

Anotimpul renașterii, cel în care revine prospețimea și aduce cu sine prospețimea și căldura, primăvara este și momentul ideal pentru a face curățenie în...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă