15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI și-a îmbunătățit prognoza privind avansul economiei românești în 2017 și 2018

FMI și-a îmbunătățit prognoza privind avansul economiei românești în 2017 și 2018

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere, de la 3,8% până la 4,2%, estimările privind evoluția economiei românești în anul 2017, indică ultimul raport "World Economic Outlook", conform Agerpres.

Raportul a fost publicat marți de instituția financiară internațională în avanpremiera reuniunii sale de primăvară.

De asemenea, FMI și-a îmbunătățit ușor și estimările privind ritmul de creștere înregistrat de economia României în 2018, până la 3,4%, față de avansul de 3,3% preconizat în toamna anului trecut.

Conform documentului referitor la perspectivele economiei globale, România va înregistra în acest an a doua cea mai mare creștere economică din Europa, fiind devansată doar de Islanda (5,7%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2%, iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va înregistra un avans al PIB de 3%.

"Perspectivele economice pentru Europa Emergentă sunt relativ favorabile, cu excepția Turciei. Pentru întregul grup, creșterea este preconizată să rămână la 3% în 2017 și să se îmbunătățească la 3,3% în 2018", subliniază FMI în raportul "World Economic Outlook".

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările instituției financiare internaționale au fost revizuite în jos, până la o creștere de 1,3%, de la un avans de 1,7% cât se estima în toamnă, urmând ca ritmul de creștere a prețurilor să accelereze în 2018 până la 3,1%, peste avansul de 2,5% preconizat anterior de FMI.

În schimb, FMI a lăsat neschimbate estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2017, la minus 2,8%, și chiar și-a revizuit estimările pentru anul 2018 până la un deficit de cont curent de 2,5%, în condițiile în care în toamnă prognoza că deficitul de cont curent al României va depăși pragul de 3% în 2018 ajungând la minus 3,2%.

Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere și estimările referitoare la rata șomajului în România, care ar urma să înregistrezeun declin semnificativ în 2017, până la 5,4%, față de 6,2% cât estima anterior, pentru ca în 2018 să ajungă până la 5,2%.

La nivel global, FMI și-a îmbunătățit estimările privind creșterea economiei mondiale în 2017 și 2018.

"Creșterea economiei mondiale, estimată în luna octombrie la 3,1% pentru 2016, este proiectată să se majoreze la 3,5% în 2017 și 3,6% în 2018, o revizuire în sus cu 0,1 puncte procentuale pentru 2017 comparativ cu estimările din luna octombrie a anului trecut", se arată în raportul publicat de FMI.

Într-un comunicat publicat în martie, la finalul vizitei în România, misiunea FMI arăta că avansul economiei românești este proiectat la 4,2% în anul 2017, susținut de stimularea în continuare a consumului privat printr-o nouă rundă de relaxare fiscală și de majorări salariale. "În absența unei impulsionări puternice a investițiilor, a accelerării reformelor structurale și a consolidării instituțiilor, se anticipează o reducere a ritmului de creștere pe termen mediu", precizau reprezentanții instituției financiare internaționale la vremea respectivă.

Ministrul român al Finanțelor, Viorel Ștefan, arăta, în 12 aprilie, că România ar putea înregistra în 2017 o creștere economică mai mare decât cea estimată, de 5,2% din PIB, o contribuție importantă la acest lucru urmând să aibă agricultura.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

Liderul ATP a rămas fără antrenor. Djokovic l-a concediat pe Goran Ivanisevic

După începutul dezamăgitor de sezon, în care nu a reușit să cucerească niciun titlu, tenismenul sârb Novak Djokovic a luat o decizie radicală și...
Ultima oră
Pe aceeași temă