11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI: Economia României va avea o creștere de 4,2 la sută în...

FMI: Economia României va avea o creștere de 4,2 la sută în anul 2017

Economia românească va înregistra o creștere de 4,2 la sută în 2017, dar principalul risc în această situație este o percepție de relaxare a prudenței fiscale care ar putea afecta negativ încrederea piețelor, arată experții Fondului Monetar Internațional într-un raport elaborat în urma consultărilor cu România, informează joi Agerpres.

Potrivit acestui raport, România este caracterizată de o creștere economică robustă, de creșterea numărului de noi locuri de muncă și de o datorie publică scăzută.

'După finalizarea consultărilor bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai Fondului Monetar Internațional, sinteza concluziilor comitetului director al FMI a menținut estimarea anterioară a ratei de creștere economică a României și a constatat îmbunătățirea stării economiei și progresele înregistrate în recuperarea după criza financiară și în implementarea reformelor structurale. Astfel, România este caracterizată de o creștere economică robustă, de creșterea numărului de noi locuri de muncă și de o datorie publică scăzută. Pentru îmbunătățirea standardului de viață și eliminarea decalajelor nivelului de trai al românilor față de media UE, prin dezvoltarea durabilă și sustenabilă a tuturor regiunilor țării și impulsionarea productivității, pe fondul trendului evident al creșterii economice a României, în bugetul anului 2017 s-au alocat pentru investiții în infrastructură 39,4 miliarde lei, reprezentând 4,84% din PIB, cu 10 miliarde lei mai mult decât anul trecut', se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.

Potrivit MFP, Legea salarizării unitare urmează a se implementa etapizat până în anul 2022, pe un orizont de cinci ani, iar majorările sunt diferențiate pe categorii de salariați și vor intra în vigoare treptat, până la atingerea nivelului maxim prevăzut în anexe.

'Ponderea în PIB a majorărilor salariale anuale va fi menținută la un nivel sustenabil de circa 8%. În 2017, majorările se vor încadra într-o anvelopă maximă de 500 milioane de lei, care asigură respectarea țintei de deficit bugetar de sub 3%. Măsuri economice, precum investițiile în infrastructură, colectarea dividendelor de la companiile de stat sau realizarea unei legi echitabile a salarizării unitare a personalului bugetar, vor permite respectarea tuturor angajamentelor asumate, inclusiv încadrarea într-un deficit bugetar de sub 3%', menționează sursa citată.

Ministerul precizează că anual sunt evaluate politicile economice și financiare ale tuturor membrilor pentru a urmări creșterea economică și stabilitatea rezonabilă a prețurilor, conform Articolului IV din Statutul FMI, iar în acest context s-au derulat consultări bilaterale între reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice și cei ai FMI, rezultatul acestor analize având un caracter de recomandare.

Economia românească va înregistra o creștere de 4,2% în 2017, principalul risc la adresa perspectivei fiind o percepție de relaxare a prudenței fiscale care ar putea afecta negativ încrederea piețelor, arată experții Fondului Monetar Internațional într-un raport elaborat în urma consultărilor cu România în baza Articolului IV din Statutul FMI.

Potrivit documentului publicat joi de FMI, o eventuală relaxare fiscală, cumulată cu creșterea tensiunilor politice, ar putea afecta consumul și investițiile, ar putea majora costurile cu împrumuturile și ar pune presiuni asupra cursului de schimb, ceea ce ar afecta bilanțurile băncilor.

Comitetul Director al FMI salută progresele înregistrate de România în reducerea dezechilibrelor economice după criza financiară globală însă recomandă o reorientare a politicilor dinspre stimularea consumului către sprijinirea investițiilor pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață.

"Cu toate acestea, recenta deteriorare a politicilor fiscale și încetinirea ritmului reformelor structurale ar putea pune în pericol aceste câștiguri. În acest context (-directorii-) au subliniat necesitatea reorientării politicilor dinspre stimularea consumului spre sprijinirea investițiilor pentru a proteja rezervele și a crește în mod sustenabil standardele de viață", susține FMI.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Anunțul BNR legat de cursul euro

Moneda naţională s-a depreciat marţi în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9762 lei, în creştere...

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...
Ultima oră
Pe aceeași temă