19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEzitările Bulgariei fac loc României în South Stream

Ezitările Bulgariei fac loc României în South Stream

România ar putea înlocui Bulgaria în proiectul de gazoduct, după ce Sofia a semnalat că ar renunţa la alte două proiecte energetice majore dezvoltate cu Rusia.

Monopolul gazului rusesc Gazprom va înlocui foarte probabil Bulgaria cu România în proiectul gazoductului South Stream, după ce Sofia a dat semnale confuze cu privire la participarea sa în alte două proiecte energetice dezvoltate cu Rusia, anunţând că renunţă la construcţia oleoductului Burgas-Alexandroupolis şi că îngheaţă proiectul centralei nucleare pe care urma să o construiască cu ajutorul Rusiei la Belene.  

Potrivit cotidianului rusesc Kommersant, experţii gigantului energetic rusesc calculează în prezent costurile totale ale unui eventual tronson românesc al gazoductului South Stream. Schimbarea de optică a ruşilor de la Gazprom a venit după ce, pe parcursul a numai o săptămână, premierul bulgar, Boiko Borisov, a declarat, a retractat şi a reafirmat că Sofia se retrage  din proiectele Burgas-Alexandroupolis şi Belene. Săptămâna trecută, Borisov le-a spus ambasadorilor UE la Sofia că ţara sa se retrage din oleoductul Burgas-Alexandroupolis, pentru care în 2008 a semnat un acord cu Rusia şi Grecia. Declaraţia premierului a fost urmată de un comunicat care preciza că guvernul nu a luat încă o decizie, că aşteaptă o evaluare a impactului asupra mediului. Comunicatul a fost urmat de noi declaraţii ale premierului, care prognoza o evaluare de mediu negativă pentru proiectul estimat la 900 milioane euro.

Tot săptămâna trecută, Borisov a anunţat şi îngheţarea proiectului Belene, pentru că ar fi nerentabil. Cu toate acestea, ieri, la Bruxelles, tot el afirma că şantierul nu a fost îngheţat. Reactivat în 2008 pe structura unui proiect ruso-bulgar din anii 1980, Belene urma să fie un joint-venture între compania de electricitate bulgară şi grupul german RWE, constructia urmând să fie asigurată de ruşii de la Atomstroyexport. Anul trecut, RWE a renunţat la proiect, iar de atunci Bulgaria a refuzat două oferte de finanţare din partea Rusiei, care oferise împrumuturi de două şi, respectiv, 4 miliarde euro până la găsirea unui alt partener. După o săptămână în care diferitele publicaţii ruseşti au scris cum „fraţii” bulgari au dat o lovitură grea celor două proiecte şi nu sunt deloc entuziasmaţi nici de South Stream, Kommersant scrie joi că evaluările cu privire la eventuala mutare a South Stream pe teritoriul românesc au loc după discuţiile dintre ministrul român al Economiei, Adriean Videanu, şi preşedintele Gazprom, Alexei Miller, care, subliniază Kommersant, urmează să viziteze România în toamnă pentru a discuta în detaliu acest subiect.

Considerat un concurent al proiectului european Nabucco şi o modalitate prin care Rusia dorea ocolirea reţelei de tranzit din Ucraina, South Stream – iniţiat de Rusia şi Italia –  a ob-ţinut treptat susţinerea multora dintre statele UE pe care urmează să le traverseze. În prezent, alături de Rusia şi Italia, în proiect sunt angajate Franţa, Austria, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia, Serbia şi Bulgaria. România, care mult timp a insistat asupra priorităţii Nabucco în faţa South Stream, a declarat săptămâna aceasta, prin vocea ministrului de Externe, Teodor Baconschi, că susţine politic proiectul South Stream.  

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă