4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCodul Fiscal lovește în micii întreprinzători

Codul Fiscal lovește în micii întreprinzători

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost întrebat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a PMP de la Mamaia, de către unul dintre participanţi, care este părerea sa despre situaţia economică a României.

“România are o creştere economică, din păcate nu este generată de investiţii, este generată de creşterea consumului. Este o creştere care acum este suportabilă, dar e o creştere majorată, bazată pe consum, ne va duce la situaţia în care am ajuns în 2009, 2010, pentru că nu este o creştere bazată pe investiţii. Uitaţi-vă la bugetul pentru investiţii: a fost diminuat drastic, la Ministerul Transporturilor s-a luat un miliard de lei“, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că România înregistrează cel mai scăzut nivel al investiţiilor din ultimii 10 ani.

“Dacă vrem o creştere durabilă care să facă bine cetăţenilor şi care să crească competitivitatea economică nu putem face decât revenind la investiţii. În acest an, România are cel mai scăzut nivel al investiţiilor din ultimii zece ani. În timpul crizei, în timpul Guvernului Boc s-au investit cu 20 la sută mai mult decât anul acesta, când lui Ponta îi duduie economia în cap cum îi duduia lui Tăriceanu în 2008. Diagnosticul meu este că trebuie revenit la creşterea economică prin investiţii şi nu prin stimularea excesivă a consumului“, a explicat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a susţinut că noul Cod Fiscal loveşte în micii întreprinzători.

“Acest mult-discutat Cod Fiscal, să vă uitaţi cu atenţie cât loveşte în micii întreprinzători, este neiertător, ca şi cum ar fi vrut să distrugă, spre exemplu, persoanele fizice autorizate cărora le creşte fiscalitatea. Cred că va trebui să-i apăraţi, pentru că persoanele fizice autorizate sunt oameni care şi-au luat viaţa în mâinile proprii şi nu aşteaptă de la stat. Or, o creştere de fiscalitate pe această zonă este chiar împotriva spiritului antreprenorial“, a susţinut Traian Băsescu. Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Şcoala de Vară a PMP, în stațiunea Mamaia.

Cele mai citite

Cum vă puteți recupera zilele de concediu neefectuate în 2024

La final de an, mulți angajați își fac bilanțul concediilor și descoperă că nu au reușit să utilizeze toate zilele de odihnă disponibile. Pentru...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă