Accidentele aviatice din ultimii ani au atras atenţia asupra acestui risc preluat de asigurători şi reasigurători. Cel mai mare incident din acest an s-a petrecut pe 24 martie, când un avion Airbus A32 s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette din sudul Franţei, provocând decesul celor 150 de pasageri.
Prima poliţă de asigurare de aviaţie a fost încheiată în anul 1911, de către LLOYD's, pentru asigurarea unei aeronave comerciale pentru un zbor transatlantic. La început, asigurările de aviaţie au fost considerate asigurări de accidente, dar ulterior, datorită complexităţii lor şi diversităţii nevoilor de protecţie, au devenit o categorie distinctă.
Accidentele aviatice din ultimii ani au atras atenţia asupra acestui risc preluat de asigurători şi reasigurători. Cel mai mare incident din acest an s-a petrecut pe 24 martie, când un avion Airbus A32 care aparţinea companiei germane GERMANWINGS, filiala low-cost a LUFTHANSA, s-a prăbuşit în regiunea Barcelonnette din sudul Franţei, provocând decesul celor 150 de pasageri şi membrilor echipajului. ALLIANZ este asigurătorul principal al acestei aeronave, despăgubirile totale putând ajunge la circa 300 milioane USD.
În România, piaţa asigurărilor de aviaţie este destul de restrânsă din cauza numărului redus de companii de transport aerian. Cumpărătorii acestor poliţe pot fi persoane juridice sau fizice reprezentând companii de transport aerian, cluburi aeronautice sau pur şi simplu proprietari de avioane.
Cel mai mare client pentru asigurările de aviaţie este TAROM, flota fiind asigurată în prezent de compania Gothaer, după ce timp de 7 ani consecutivi a fost asigurată de ASTRA. Alţi clienţi sunt: Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (asigurată de OMNIASIG VIG), Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA, Aviaţia Utilitară etc.
De regulă, poliţele se încheie acoperind „toate riscurile”, cu anumite restricţii specificate în contract, o poliţă completă cuprinzând asigurarea aeronavei, răspunderea faţă de pasageri şi răspunderea faţă de terţi.
Piaţa asigurărilor de aviaţie este împărţită în cinci categorii distincte: Asigurarea pentru transportatorii aerieni; Asigurarea pentru producători şi servicii aeriene; Asigurarea pentru aeroporturi; Asigurări generale de aviaţie; Asigurarea pentru riscul de război.
Asigurările specifice industriei de aviaţie au o acoperire standardizată pentru a garanta un minim de calitate faţă de posibili terţi prejudiciaţi, a precizat Eduard SIMIONESCU, general manager, GrECo JLT România.
Principalele tipuri de asigurări aviatice:
I. Asigurarea aeronavelor:
Asigurarea de tip CASCO – acoperă orice avariere (inclusiv pierderea totală) rezultată dintr-un eveniment aviatic (catastrofă, accident, incident) suferite de aeronavele (inclusiv echipamente/piese de schimb aflate la bordul acestora) aflate în proprietatea asiguratului sau pentru care asiguratul a acceptat să fie răspunzător;
Asigurarea de Răspundere Civilă Legală faţă de Terţi (pentru aeronave) – acoperind sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlul de despăgubiri (inclusiv cheltuieli de judecată) pentru vătămarea/ decesul persoanelor (incluzând, după caz, şi membrii echipajului şi pasagerii), ori avarierea/ distrugerea bunurilor din afara aeronavei (incluzând, după caz, şi bagaje/ marfă). Aceasta este o poliţă obligatorie;
Asigurarea de Accidente echipaj şi pasageri – acoperind sumele fixate ca despăgubiri, în cazul vătămării şi/sau decesului membrilor echipajului / pasagerilor, survenite în urma unui eveniment aviatic.
II. Asigurarea de răspundere civilă legală aeroportuară – care acoperă răspunderea legală a aeroportului (în calitate de asigurat) către terţe părţi pentru vătămări corporale/ daune materiale/ ofense personale, decurgând din operaţiunile aeroportuare (incluzând toţi angajaţii aeroportului în timp ce acţionează în limita îndatoririlor lor).
Costul primei şi riscul cedat în reasigurare
Conform specialiştilor din domeniu, primele de asigurare se stabilesc în funcţie de mulţi parametri, din care putem aminti: tipul asigurării, tipul şi modelul aeronavei, vechimea şi valoarea ei, utilizările aeronavei, teritorialitate, experiența operatorului şi a echipajului, istoricul daunelor (operatorului şi piloţilor), limitele de răspundere etc.
În calcului primei se ţine cont şi de indicaţiile/restricţiile reasigurătorilor. Cedarea în reasigurare depinde de contractele de reasigurare, putând ajunge până la 100%.
Cedarea în reasigurare se poate face şi pentru solicitări de asigurare individuale, optând atunci pentru contracte de reasigurare facultative, a declarat Doru OBREJA, Head of Aviation Dept, CertAsig.
O parte din riscuri sunt plasate pe contracte de reasigurare tip „treaty”, la care asigurătorul are fixate o reţinere proprie, restul (până la anumite limite fixate) fiind acoperite de reasigurătorii externi. Datorită faptului că în mod frecvent sumele asigurate / limitele de răspunderi depăşesc limitele „treaty”-ului, riscurile respective se plasează pe piaţa internaţională în proporţie de 100% pe contracte facultative de reasigurare – în aceste cazuri primele de asigurare solicitate asiguratului sunt determinate în baza primei nete solicitate de reasigurătorii respectivi, a explicat Cornel IONESCU, director al Direcţiei Subscriere Non-Auto, OMNIASIG VIG.
La rândul său, Eduard SIMIONESCU a subliniat că, de regulă, având în vedere amploarea şi specificul expunerii, riscul se cedează spre 100% în reasigurare.
În ceea ce priveşte plata daunelor, etapele sau paşii nu diferă cu mult de restul tipurilor de asigurare, procedurile fiind aproximativ similare, însă instrumentarea unui dosar de daună este mai de durată. Pentru aeronave, despăgubirile se estimează în funcţie de valoarea reparaţiilor sau, în caz de daună totală, se acordă suma asigurată stabilită în poliţa de asigurare. Pentru pasageri, se acordă indemnizaţie în funcţie de prevederile Directivei Europene, coroborate cu limitele de despăgubire suplimentare (dacă se aplică) stabilite prin poliţa de asigurare.
Principalele accidente aviatice din România, din ultimii 25 de ani:
15 decembrie 2014 – elicopter SMURD – prăbuşit în Siutghiol, Constanța – 4 morţi. Elicopterul era asigurat de OMNIASIG VIG;
21 noiembrie 2014 – elicopter militar IAR 330 Puma, prăbuşit în Mălâncrav, judeţul Sibiu – 9 morţi;
20 ianuarie 2014 – avion YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander, al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă – prăbuşit în Munţii Apuseni, judeţul Alba – 2 morţi, respectiv pilotul Adrian IOVAN şi studenta la medicină Aurelia ION. Aeronava era asigurată de OMNIASIG VIG;
29 iulie 2013 – EC 130 B4 – MIR AERO, prăbuşit în Tăureni, județul Mureş – 5 morţi;
5 iulie 2010 – PZL – Mielec AN-2T, prăbuşit în Tuzla – 12 morţi;
16 ianuarie 2009 – Gulfstream G200 – ŢIRIAC Air, prăbuşit în Oradea – nu există victime;
22 aprilie 2008 – BAe 146-200 – ROMAVIA, prăbuşit în Bucureşti – nu există victime;
30 decembrie 2007 – Boeing 737-300 – TAROM, prăbuşit în Bucureşti – nu există victime. În timpul decolării de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, aeronava a lovit un autovehicul utilitar aflat pe pistă. ASTRA Asigurări a plătit 10 milioane USD;
22 februarie 1996 – Antonov AN 24 – ROMATSA, prăbuşit în Baia Mare – 10 morţi;
31 martie 1995 – Airbus A310 – TAROM, prăbuşit în Bucureşti – 60 de morţi;
11 noiembrie 1992 – Pilatus-BN Islander – Aviaţia Utilitară, prăbuşit în Tulcea – nu există victime;
14 august 1991 – Iliușin II-18 – TAROM, prăbuşit în Timişoara – 9 morţi;
10 ianuarie 1991 – Boeing 707 (YR-ABD) – TAROM, prăbuşit în Bucureşti – nu au fost victime. În urma incidentului în care a fost implicată aeronava prezidenţială, ASTRA a plătit 33 milioane USD (561.000.000 lei).
